16/01/2026

Amical benefic pentru gruparea din Trivale. Viitorul Constanţa – FC Argeş 1-0 (1-0)

În pauza competiţională prilejuită de meciurile echipelor naţionale ale României (seniori şi tineret), FC Argeş a disputat, vineri după-amiază, o partidă amicală împotriva echipei Viitorul Constanţa, pe terenul Centrului Naţional de Fotbal Buftea. Singurul gol al meciului a fost marcat în prima repriză de Andronache, în urma unei greşeli colective a apărării argeşene.

Viitorul a dat tonul meciului, având o primă mare ocazie de a marca după doar cinci minute de joc. Pitu a fost cel care l-a făcut remarcat pe portarul Greab, cu un şut de la circa 20 de metri. Alb-violeţii au ripostat şi ar fi putut deschide scorul la jumătatea primei reprize, însă, arbitrul întâlnirii le-a refuzat o lovitură de la 11 metri, în urma unui fault comis asupra lui Mediop. Cea de-a doua repriză a fost una echilibrată, cu multă risipă de energie, dar până la final scorul a rămas acelaşi pe tabela de marcaj. Cu zece minute înainte de sfârşitul partidei, Palic a a avut şansa de a restabili egalitatea, însă, rămas singur în careul advers a tras în portarul Cojocaru. Ambii antrenori au folosit în acest amical jucători folosiţi mai puţin în acest retur de campionat, pentru a le evalua potenţialul. Prepeliţă şi Ianovschi l-au folosit tot meciul pe brazilianul Ruan Teles, iar cu zece minute înainte de finalul partidei i-au introdus pe teren pe cei doi juniori U16, Mario Mitoi şi Mario Tudose, care se pregătescu cu alb-violeţii de aproape două luni.

Caseta tehnică:

Viitorul Constanța: Căbuz – Marquinhos, Dussaut, Mladen – Gaztanaga, Artean, Matei, Grameni, Babunski – Pitu, Andronache.

Rezerve: Cojocaru, Grosu, Georgescu, Lazăr, Dobrosavlevici, Matiș, Jo Santos, Haită, Fernandes, Chițu, Tănasă. Antrenor: Mircea Rednic.

FC Argeș: Greab – Tofan, Leca, Deslandes, Mușat – Șerban, Pablo De Lucas – Teles, Barbu, Maes – Mediop.

Rezerve: Micle, Croitoru, Drăghici, Maric, Boldor, De Jonghe, Meza Colli, Honciu, Alin Popa, Năstăsie, Grecu, Dumitru, Maric, Sin, Tudose, Mitoi. Antrenori: Andrei Prepeliță și Mihăiță Ianovschi.

Arbitri: Sergiu Anton (București) – Petruța Iugulescu (Târgoviște) și Cătălina Nan (Alexandria – Teleorman). Narcis MANOLE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!