12.4 C
Campulung Muscel
20/05/2024

Construcţia noii hale a Pieţei Mari începe la primăvară. Este greu de crezut, având de ţinut şi licitaţia

Planuri ale administraţiei publice locale există şi pentru Piaţa Centrală, unde a intrat în linie dreaptă operaţiunea de întocmire a documentaţiei necesare reabilitării spaţiilor pietonale din Piaţa Jurământului. Nu ceea ce a intrat în proiectul de amenajare, prin care s-a primenit parcul, ci ceea ce a rămas în afara lui: alei şi scări în dreptul magazinelor, care arată deplorabil. „Sunt la fel cum au fost cele din Piaţa Primăriei, de la BIG. Terminate, sparte şi nearanjate. Vrem să începem lucrarea şi acolo.”, a precizat Liviu Ţâroiu. 

Însă mult mai importantă decât intervenţia edilitar-gospodărească este reabilitarea complexului Pieţei Centrale, în cadrul unui proiect înaintat Companiei Naţionale de Investiţii, finanţatoarea unei investiţii de peste 50 de miliarde de lei vechi. Primarul era încrezător că, în acest rest din 2018, va obţine fondurile pentru modernizarea halei mari, un loc îmbătrânit, deplorabil, pentru care managerul Vlădescu a susţinut, repetat, în faţa Consiliului Local că n-a putut obţine bani de la Uniunea Europeană. „Proiectul este depus la C.N.I. şi aşteptăm să semnăm contractul de finanţare. Promisiunile sunt că, în două luni, putem să semnăm, în aşa fel încât, la primăvară, să începem construcţia noii hale a Pieţei.”, s-a exprimat optimist şeful Primăriei. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!