În cursul acestei săptămâni, la Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, din Câmpulung, se va desfăşura ceremonialul de repatriere a celor peste 400 de militari musceleni prezenţi în teatrul de operaţiuni din Afganistan, în perioada februarie – august 2018. „Vulturii Carpaţilor” s-au întors acasă, la fel cum au plecat, în mai multe etape, fiind înlocuiţi treptat de militari de la o unitate din Bistriţa.
Ceremonialul de predare-primire a misiunilor între Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel şi Batalionul 812 Protecţia Forţei „Şoimii Carpaţilor” din Bistriţa a avut loc pe 25 august, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Baza Militară Aeriană din Kandahar. La ceremonialul de repatriere din această săptămână este aşteptat să vină şi ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor. Deocamdată, nu a fost finalizat programul festivităţii oficiale, cert fiind faptul că, dincolo de prezenţa ministrului Fifor, va avea loc şi o paradă militară în centrul municipiului a militarilor întorşi din Afganistan. Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” este o unitate de elită aflată în subordinea Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din cadrul Diviziei 2 Infanterie „Getica” şi a executat, în perioada februarie – august 2018, misiuni specifice de asigurare a protecţiei forţei în zona de apărare terestră apropiată a Bazei Aeriene Militare Kandahar, în scopul sprijinirii TAAC South (Train, Advise and Assist Command South), precum şi misiuni de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane.