Planul de realizare a investiţiilor propuse de primarul Nicolae Tarbă se află într-un stadiu destul de rău, recunoştea acesta, la o discuţie purtată de curând cu redactorii noştri. Motivele întârzierii punerii în practică a obiectivelor planificate la început de an nu ţin atât de administraţia publică locală, cât de procedurile greoaie de încredinţare, prin licitaţie, a lucrărilor propuse. Cum este cazul canalizării, unul dintre dezideratele importante ale Executivului de la Bughea de Sus. Unul dintre blocajele care au ţinut pe loc debutul programului de realizare a reţelei de utilităţi s-a produs în timpul formalităţilor de găsire a executantului lucrărilor. Achiziţia s-a soldat cu o contestaţie din partea unei firme respinse, contestaţie al cărei termen de soluţionare era pe sfârşite în momentul întâlnirii noastre cu primarul Tarbă. Acesta ne spunea că aştepta vineri, 14 septembrie 2018, sau, cel mai târziu, la începutul acestei săptămâni, răspunsul de la forul abilitat să tranşeze nemulţumirile constructorilor eliminaţi la licitaţii. „Aşadar, suntem în faza de achiziţie. Am rămas tot în faza de achiziţie pe partea tehnică, dotarea tehnică şi tot ce înseamnă problema respectivă.”, ne spunea primarul Tarbă, confruntarea finală dându-se între două societăţi, dintre care, fireşte, una a pierdut.
Firma respinsă a contestat de două ori
„În cazul în care autoritatea naţională de soluţionare a contestaţiilor ne dă un răspuns favorabil, continuăm cu cealaltă firmă şi ar fi o trecere destul de uşoară la partea financiară. Am putea să dăm ordinul de începere. Suntem pregătiţi financiar şi pentru a plăti autorizaţiile, am încheiat contract şi cu un diriginte de şantier. Dacă răspunsul va fi nefavorabil, va trebui să le luăm pe amândouă ca atare, iar cea care are oferta financiară cea mai mică să câştige.”, a explicat primarul Nicolae Tarbă. Primăria are o comisie special înfiinţată pentru gestionarea procedurilor de contractare a societăţilor executante de lucrări pe teritoriul comunei, dar, pe lângă membrii ei, au fost cooptaţi experţi, comisia având limitele ei în astfel de chestiuni complexe. „Avem funcţionarii noştri, persoane care se ocupă de achiziţii, îl avem pe domnul viceprimar şi încă un consilier, care nu au foarte multe competenţe, exceptându-i pe domnul Dragoş Stoica – acesta se pricepe mai mult decât ceilalţi – şi doamna secretar (n.r. Diana Bordeianu), care a şi lucrat în domeniu până să vină aici.” La fel, sunt în temă cei care asigură partea de legislaţie.
În opinia interlocutorului nostru, argumentele respingerii societăţii, decizie care ţine pe loc investiţia de canalizare, sunt bine întemeiate, candidata nerespectând, practic, cerinţe impuse de autoritatea contractantă. Sau nu le-a interpretat şi punctat cum trebuie, s-a exprimat elegant conducătorul Primăriei. De pildă, ofertantul nu a specificat foarte clar caracteristicile unor pompe de drenaj şi nici puterea şi caracteristicile potenţialului generator electric, în caz că se întrerupe furnizarea energiei. De asemenea, nu a făcut specificaţii foarte clare în privinţa cantităţilor de materiale pe fiecare segment al proiectului, optând să le înainteze aleatoriu, fapt care l-a costat respingerea ofertei. Inclusiv graficul de lucrări a cântărit în decizia de a renunţa la această ofertă neîntocmită corespunzător, împreună cu alte trei-patru probleme neprecizate cu claritate. „Punctul de vedere l-am trimis mai departe, ca să se rezolve. A fost a doua contestaţie din partea dânşilor.”, a expus primarul stadiul nemulţumitor în care se află cu proiectul reţelei de canalizare, tărăgănat de termenele funcţionarismului care „omoară” planurile de dezvoltare ale localităţilor. Dar cum a intrat o horă, trebuie să joace, neexistând alt ritm de lucru la capitolul documentaţii şi încredinţări de contracte.
Mai cu seamă când obiectul lor îl constituie modernizări stradale şi ale infrastructurii de utilităţi. Firmele care îşi dispută canalizarea la Bughea de Sus nu sunt locale, una fiind din Bucureşti, cea care a contestat, iar cealaltă este din Prahova.
Se reia procedura pentru podul peste pârâul Bughea
Nu s-au legat până în acest moment nici planurile de a asigura trecerea sătenilor, în condiţii de siguranţă, peste pârâul Bughea, prin construcţia unui pod nou. „Am avut o problemă tehnică. În momentul în care am vrut să începem lucrarea, am constatat că el a fost proiectat într-un punct oarecare, iar cotele topo erau altele. A fost o eroare de proiectare, dar s-a refăcut situaţia tehnică a proiectului, care a trecut alaltăieri (n.r. miercuri, 12 septembrie 2018) prin Consiliu, pentru că a suportat şi modificări de materiale şi nu se putea altfel. În momentul în care se face licitaţia pe S.E.A.P., se prezintă o valoare estimativă şi cantităţile de materiale. Între cantităţile de materiale care au fost la câştigarea contractului şi cele care au rezultat din refacerea proiectului sunt diferenţe. Nu dorim să avem probleme.” Tot la sfârşitul săptămânii trecute, inspectorul responsabil cu Achiziţiile publice şi Urbanismul avea ca sarcină să prezinte şefului Primăriei caietul de sarcini, pentru reluarea procedurii şi execuţia lucrării în acest an. Mai cu seamă că există disponibilul financiar necesar podului. Dar, ivindu-se acel impediment, primarul Tarbă ne spunea că a ţinut ca lucrurile să fie limpezi, ca să nu aibă probleme cu legea.
Documentaţia alimentării cu gaz, în studiul A.N.R.E.
Primăria n-a primit încă verdictul A.N.R.E. pe marginea studiului de fezabilitate al alimentării cu gaze a comunei Bughea de Sus, care ia în calcul 18-19 kilometri, o distanţă destul de importantă. Deocamdată, analiza specialiştilor contractaţi nu priveşte şi satul din Nordul localităţii, populat de etnia destul de numeroasă, din rândul căreia a existat, totuşi, o solicitare. „Am avut unele discuţii cu doamna consilier care îi reprezintă, cum că ar fi o casă acolo, al cărei proprietar doreşte această utilitate.”, a afirmat primarul, conştient că nu poate duce reţeaua atât de departe pentru o singură locuinţă. SF-ul este, în prezent, în analiză la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei. „Sperăm să obţinem avizul. Avem un aviz şi de la furnizor, ca să ne racordăm din zona Câmpulungului. Din punctul meu de vedere, nu este cel corect, dar am vorbit cu colegii mei să facă o nouă solicitare, ca să fim undeva cât mai aproape. Or avizul este dat undeva spre Vişoi, ceea ce este greşit, părerea mea, şi trebuie să ni se dea din zona Grui sau din zona spre ARO. Am înţeles că şi legislaţia s-a modificat, încă n-au apărut normele de aplicare, dar modificarea are două componente favorabile pentru noi, administraţia locală. În primul rând, obligă să suporte mult mai mult furnizorul şi, în acelaşi timp, avem şi noi posibilitatea să facem achiziţia, să nu mai meargă prin A.N.R.E. După ce ne agreau, ei făceau licitaţia, pentru proiectare şi execuţie. Eu am zis ca, măcar spre finele acestui mandat, să-l încep şi să-l finalizez în următorul. Aceasta ar fi o altă problemă pe care încă n-o avem încheiată, dar va fi, şi vom face demersurile ca să putem rezolva alimentarea cu gaze.”, ne-a declarat primarul Tarbă.
Este în lucru un studiu de fezabilitate pentru modernizarea a aproximativ 8 kilometri de drumuri. „Am înţeles că, la începutul lunii viitoare, va fi gata. Noi aşteptăm, până la finele anului, deschiderea încă unui PNDL, la Ministerul Dezvoltării, sau fonduri europene, procedura este identică. Ar trebui să ne fie predat, ca să fim pregătiţi în momentul în care se deschide această sesiune.”, a adăugat şeful Executivsului.
Sediu SVSU nou, foişor lângă monument şi proiect cu fonduri europene pentru şcoala centrală
După atâtea veşti neplăcute, edilul are pentru săteni şi câteva îmbucurătoare. Sediul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă a ajuns în faza de recepţie, care urmează a fi efectuată în curând. Clădirea, însă, este finalizată şi funcţională şi arată foarte bine, ştergând din imaginea centrului comunei ruina fostului grajd. Tot în centru, lângă Monumentul Eroilor s-a realizat un foişor, care înfrumuseţează locul. „Vrem să modernizăm, ca să arate centrul comunei cât mai bine. Era necesar să facem o magazie de lemne pentru şcoală şi am făcut-o. Şi pentru şcoală avem un proiect pe fonduri europene, am trecut de faza de eligibilitate. Cu alte cuvinte, suntem eligibili şi în aşteptare pentru partea financiară şi tehnică. Să sperăm că vom fi între primii, poate, chiar în acest an, să semnăm contractul de finanţare pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea şcolii din centru. Va fi un proiect însemnat, cu o valoare de 2,5 milioane de lei.”, a încheiat primarul Nicolae Tarbă.