Podețe îngustate, unele nefinalizate, şanţuri strâmbe, prin care nu curge apa, şi trotuare făcute după ureche. Cam aşa arată lucrările de modernizare ale străzii Gruiului pe porţiunea de la troiţă (intersecţia cu drumul judeţean spre Bughea de Jos) şi blocurile S. Nu că restul şoselei ar arăta grozav, pentru că ştim bine cum s-a lucrat şi ce scandaluri au fost. Oamenii din zonă sunt extrem de nemulţumiţi de faptul că le e frică să mai intre în propriile curţi cu maşinile, de frică să nu se surpe podeţele şi să nu se trezească cu apa în gospodării, aşa cum s-a mai întâmplat.
„Le-am pus şi aţa, ca să le dovedesc!”
După ce a fost început şantierul în zona lor, localnicii de pe Gruiului au îndurat cu răbdare praful şi dezordinea pricinuită de lucrările de reabilitare a şoselei, chiar dacă, atunci când ploua, umblau prin noroi până la genunchi, iar accesul cu maşina era, câteodată, o adevărată aventură, convinşi că, odată terminate, vor duce o viaţă normală, cu un drum la standarde europene. Dacă pe carosabil te simţi aproape ca-n Occident, deşi nici pe-acolo nu s-a lucrat în condiţii, ba chiar şi pe ploaie, însă rămâne de văzut cât va rezista asfaltul, nu acelaşi lucru se poate spune în afara acestuia. Dincolo de trotuar, şanţurile de scurgere a apelor pluviale şi trotuarele parcă au fost făcute după alt proiect, dacă s-a luat în considerare vreunul: strâmbe, subdimensionate şi cu material puţin, deh, să mai rămână şi pentru alţii! „Le-au lucrat ca pişatul boului, şerpuite! Le-am zis că nu sunt bine făcute, dar nu m-au luat în seamă, n-au vrut să meargă drept cu şanţul! Le-am pus şi aţa, ca să le dovedesc, dar nu am avut cu cine mă înţelege. Şi-au bătut joc de noi! Ei pleacă, îşi iau catrafusele, şi noi rămânem cu porcăriile astea. Aici, de la troiţă şi până la blocurile S era o mare problemă cu scurgerea apei, intra pe sub asfalt. Lucrarea nu ajută cu nimic, o să ne trezim la o ploaie serioasă cu gospodăriile inundate!”, ne-a declarat un localnic. Licitaţia pentru asfaltarea străzilor Gruiului şi Richard a fost câştigată de firma Selca, din Piteşti, iar valoarea actualizată a investiţiei este de 4.951.983 de lei, din care construcţii – montaj 4.316.182 lei, inclusiv TVA. După cum ne informează panoul „şantier în lucru”, data finalizării investiţiei de către firma piteşteană era 28 februarie 2018, termen depăşit doar cu şapte luni! La noi, la „ţară” merge, se întâmplă şi la case mai mari!
În toamna lui 2017, apele pluviale, dirijate pe o proprietate privată
Anul trecut, în luna noiembrie, pentru dirijarea apelor pluviale de pe porţiunea încă neasfaltată a străzii Gruiului, exact tronsonul despre care am pomenit în rândurile de mai înainte, s-a proiectat un sistem de cămine de tip Geiger şi canale colectoare, însă lucrarea se termina în dreptul a două proprietăţi, unde nu se poate prelua apa, pentru că este prea mare diferenţa de nivel. Aşa că, în lipsa altor soluţii tehnice, s-a decis ca scurgerea apei să se facă printr-un şanţ betonat, pe terenul familiei Cucu, şi mai departe, în stradă. Oamenii voiau să-şi ridice acolo o locuinţă, dar planurile le-au fost date peste cap de această problemă şi au cerut în zadar autorităţilor locale să ia măsuri. „Suntem nemulţumiţi, pentru că toată apa pluvială de pe stradă se scurge pe terenul proprietate personală. Sunt 50 de metri de teren care sunt afectaţi. Pe lângă apă, se scurg mizerii, apar broaşte, ţânţari, muşte… Foarte, foarte urât din partea lor! N-a vorbit nimeni nimic cu mine, ne-am pomenit cu şanţul aici. Au zis că altă soluţie nu există, dar sunt posibilităţi, pentru că se putea face un cămin aici, care să preia apa. Aşa intră la mine pe proprietate şi iese tot în stradă.”, spunea la vremea respectivă Virgil Cucu.
„Da, avem o problemă, pentru că întotdeauna când faci ceva trebuie să faci şi mici compromisuri. Acolo am modernizat o stradă, preluăm apa pluvială pe 95% în reţea şi o ducem în altă direcţie, pe canale, până pe altă stradă, până unde sunt văile respective. În capătul străzii, la intersecţia străzilor N. Pop şi Gruiului există o zonă unde aşa e situaţia naturală, se strânge apa în faţa unor case, la capătul străzii. Acolo, de când mă ştiu eu, de când era bâlciul, este un canal natural, care merge la limita proprietăţilor, până în strada Ion Ţicăloiu. Pe acolo trebuie să curgă apa, pentru că nu am cum s-o duc în altă parte. Nu pot să pompez apa şi s-o duc la deal, pentru că vrea un cetăţean care are şanţul natural în grădină. I-am explicat că şi la mine, în grădina mea, de la varniţă, trece un pârâu prin mijlocul ei. Apa curge natural pe-acolo pe unde a curs întotdeauna.”, era de părere primarul Liviu Ţâroiu. Situaţia în cauză pare fără rezolvare. Pe bani publici şi deloc puţini, oamenii se trezesc cu lucrări făcute greșit şi, pe deasupra, mai trebuie să scoată şi bani din buzunar, pentru a reface ceea ce alţii au făcut în batjocură!