9.7 C
Campulung Muscel
30/04/2025

Ţâroiu a ascuns, timp de un an, că firma care a câştigat lucrarea la aducţiunea de apă a reziliat contractul

Doi ani. Atât au la dispoziţie autorităţile municipale ca să repare urmările iresponsabilităţii unora dintre angajaţii de la Investiţii ai Primăriei Câmpulung, din cauza cărora riscăm să pierdem o finanţare de aproximativ 4 milioane de lei. Aceasta este valoarea investiţiei de reabilitare a conductei de aducţiune a apei brute (DN 800), pe care s-a angajat s-o suporte, în mare parte, fostul Minister al Dezvoltării Regionale, prin P.N.D.L. N-are importanţă dacă proiectul se putea realiza sau nu la suma estimată prin documentaţia de proiectare iniţială, care a stat la baza licitaţiei câştigate de o firmă din Mureş, alături de trei asociaţi. Important era ca municipalitatea să se conformeze obligaţiilor contractuale, întrucât începuse derularea unui proiect plătit din fonduri guvernamentale, pe care nu-şi permitea să le rateze. Scenariu cu şanse maxime să se întâmple, întrucât contractul cu executantul a fost reziliat, din voinţa câştigătorului licitaţiei, căruia Primăria nu i-a onorat o primă plată în termenul cerut de acesta. Motivul halucinant – deşi comportamentul indolent al unora de la Investiţii a sabotat repetat implementarea unor investiţii cu fonduri atrase – ar fi „rătăcirea” notificării de plată, transmise de constructor autorităţilor, şi pe e-mail, şi prin curier.       

La începutul anului, constructorul a fost invitat la discuţii. Însă contractul era reziliat de un an la data alegerilor  

Amănuntele revoltătoare despre a patra mare greşeală a Compartimentului Investiţii comisă la proiectul aducţiunii de apă au fost oferite de Nicolae Zaharia, la prima sa conferinţă de presă, ca ocupant al funcţiei de viceprimar, ţinută vineri, 26 februarie 2021. Înainte de a vă oferi noutăţile neplăcute furnizate de acesta câmpulungenilor, iată un mic istoric al investiţiei ratate de administraţia condusă de Liviu Ţâroiu. 

=Pe 26 iulie 2018, municipalitatea a încheiat contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale, care urma să susţină lucrarea de reabilitare a uneia dintre cele două conducte ale magistralei de apă cu 4.312.010 lei, din totalul de 4.587.133 lei, reieşit din documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii. Contribuţia municipalităţii se ridica la 275.123 lei. Din cei 4.587.133 lei, operaţiunile de construcţii-montaj au fost estimate la 3.902.949 lei.

=Pe 12 martie 2019, s-a încheiat contractul de proiectare şi execuţie cu asocierea formată din CALA Centrul de Tehnologii fără Săpătură SA, Revicond Canaltech SRL, Brexxon DDS SA şi Grazy Price Medical Import-Export SRL.

=Pe 29 august 2019, Consiliul Local a aprobat devizul general refăcut după încheierea contractului cu constructorul: valoarea totală a proiectului – 3.975.892,46 lei, valoarea construcţiilor şi a montajului – 3.352.099,10 lei. Durata de execuţie a fost stabilită la 9 luni, pentru reabilitarea a 3.940 metri de conductă. Primăria asigura o contribuţie de 246.124,25 lei, pentru cheltuielile care nu erau finanţate de la bugetul de stat, prin P.N.D.L.

Etapele esenţiale prezentate succint au fost în van, întrucât, în toamna anului 2019, firma din Mureş, care a câştigat licitaţia, a decis să renunţe la colaborarea cu partenerul neserios. Viceprimarul Nicolae Zaharia, care s-a pricopsit cu ingrata sarcină de a elucida tărăşenia şi de a găsi soluţia de continuare a investiţiei, prin reluarea procedurilor de la capăt, a povestit lucruri pe care Liviu Ţâroiu le-a ţinut bine ascunse. Şi anume că, la data alegerilor locale, contractul pentru aducţiunea de apă era reziliat de un an! 

În decembrie, viceprimarul Nicolae Zaharia le-a cerut explicaţii celor de la Investiţii despre impedimentele în implementarea proiectului. Cu excepţia unui aviz de la Direcţia pentru Agricultură Argeş, restul erau în regulă. Cel puţin, aşa i s-a comunicat vicelui care, ca să se lămurească de ce nu se manifestă colaborarea cu firma mureşeană, a luat legătura cu reprezentantul CALA Centrul de Tehnologii. Aşadar, pe 5 ianuarie 2021, au fost contactaţi câştigătorii licitaţiei, pentru a veni la discuţii legate de implementarea proiectului. 

Contractul a încetat din cauza unei plăţi pe care Primăria Câmpulung a făcut-o cu o întârziere de 11 zile 

Ce a răspuns firma la invitaţia celor de la Câmpulung? „Vă amintim notificarea pe care v-am transmis-o pe 4 octombrie 2019”, a lecturat vicele Zaharia câteva fragmente din adresa de acum un an şi jumătate, în care reprezentanţii firmei spuneau că, din perspectiva lor, contractul a încetat. „Această informare a fost transmis şi prin curier, şi pe e-mail. Firma încheie e-mail-ul spunând că rămâne deschisă şi că va oferta consultanţă pentru viitoare proiecte. Cert este că, în viziunea lor, contractul a fost reziliat. Care a fost motivul pentru care contractul a fost reziliat: pe 4 octombrie 2019, firma CALA a transmis o adresă către Primărie, prin care preciza că trebuia să fie făcută o plată de 55.965 lei, pentru a nu se ajunge la un litigiu. Plata trebuia făcută în termen de 15 zile. Dacă nu, în viziunea lor, contractul era reziliat. Până pe 19 octombrie 2019, trebuia făcută acea plată. Plata s-a făcut pe 30 octombrie, banii au fost viraţi cu ceva întârziere, dar firma  fost consecventă şi a spus că, în viziunea sa, contractul este reziliat. În acest moment, nu putem vorbi despre niciun fel de execuţie cu privire la aducţiune. (…) Am întrebat, având în vedere adresa de la firmă, în care se amintea faptul că s-a trimis notificarea şi prin curier, şi pe e-mail, dar răspunsul celor cu care eu am discutat – este vorba despre Compartimentul Investiţii – a fost acela că nu s-a ştiut despre această notificare.”, a anunţat viceprimarul Nicolae Zaharia.

Cât priveşte cealaltă piedică, invocată ca pretext tot de cei responsabili de ratarea contractului, şi anume imposibilitatea execuţiei lucrării la banii acordaţi de  Ministerul Dezvoltării, rămâne ca oamenii în domeniu să se pronunţe dacă soluţia era sau nu fezabilă. „Am discutat cu mai mulţi specialişti legat de soluţia găsită, eu nu mă pot pronunţa în privinţa ei. Cineva care cunoaşte foarte bine situaţia va veni cu altă soluţie, dacă nu rămâne aceasta. Dar e foarte complicat, având în vedere că sunt proprietăţi private, care îngreunează implementarea.”, a mai spus viceprimarul. 

Între atâtea veşti proaste, strecurăm, să zicem, una încurajatoare: finanţarea oferită de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei nu este încă pierdută. Contractul de finanţare este în termen şi în următorii doi ani, care s-ar putea prelungi pe fondul pandemiei, care a relaxat puţin legislaţia.

Ignorarea adresei executantului, de a i se onora plata celor aproximativ 56.000 lei, pune capac şirului de erori ale Compartimentului Investiţii al Primăriei. Greşelile care se cunosc, căci, probabil, dezinteresul conţopiştilor acestui birou a generat şi alte blocaje.

La jumătatea lui august, au greşit cifrele investiţiei, care trebuiau reaşezate după licitaţie, şi au plecat în concediu, motiv pentru care Consiliul Local nu le-a putut aproba la data stabilită. Aleşii au aşteptat două săptămâni, ca să revină din vacanţă insul care şi-a bătut joc de o finanţare nerambursabilă, pentru a putea onora cerinţa ministerului de a i se trimite valorile corecte.

Se pare că aceleaşi personaje nu sunt străine nici de povestea avizului solicitat celor trei primării ale căror teritorii sunt străbătute de conducta de apă, Câmpulung, Valea Mare Pravăţ şi Lereşti, aviz care are în spate câte 13 documente de „căciulă”. Însă cea mai gravă rămâne cea „deconspirată” de viceprimarul Zaharia: rezilierea contractului dintr-o nepăsare insultătoare, care într-o firmă privată se lăsa cu concedieri. Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!