11.3 C
Campulung Muscel
19/09/2024

Drept la replică

 

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, Parohia Flămânda. În spiritul informării corecte a opiniei publice şi a celor interesaţi de Biserica unde ne desfăşurăm activitatea, vă rugăm să publicaţi punctul nostru de vedere.

1.Odată cu numirea mea şi a preotului coslujitor, Vasile Miloiu, la sus numita parohie, o preocupare constantă a noastră a reprezentat-o consolidarea dealului pe care este aşezată Sfânta Biserică. Chiar şi prin intermediul publicaţiei dumneavoastră am adus la cunoştinţă cetăţenilor urbei că sunt necesare atragerea de fonduri pentru stabilizarea terenului. S-au făcut 39 de foraje litologice, s-au înlocuit aruncătoarele de apă cu burlane din pvc, numai pe banii noştri, şi s-a realizat, cu sprijinul domnului inginer Sorin Buta, care în acea perioadă de timp era primarul municipiului, proiectul de consolidare a sfântului locaş. Din păcate, suma de circa 100.000 de dolari, la nivelul anului 2006, ca şi în prezent, nu putea fi obţinută nici din partea Primăriei şi nici din alte surse, deşi avem site-ul www.bisericamiresei.ro. Rezultatul acestui demers a fost zero!

2.Este perfect adevărat că Primăria Municipiului Câmpulung ne-a sprijinit financiar şi material încă din perioada în care primar era domnul Oancea şi până în prezent, însă nu am avut nicio întrevedere cu domnul primar Ţâroiu pentru a dezbate situaţia consolidării Bisericii. Aşa că nu este vorba de un refuz venit din partea noastră de a primi finanţare pentru o asemenea lucrare!

3.Discuţiile purtate cu diferite persoane vizavi de atragerea de fonduri corespunzătoare consolidării Bisericii şi restaurării picturii s-au centrat pe atragerea finanţării europene, iar participaţia noastră, de 2% din investiţii, o avem asigurată din concesionarea acelor locuri de înhumare la care se face referire în articolul precedent al publicaţiei dumneavoastră, deşi va trebui să aşteptăm elaborarea noului ghid.

4.Nu sunt convins că toată lumea cunoaşte adevărul trist că tot personalul clerical din Biserica Ortodoxă Română SE AUTOFINANŢEAZĂ! În acest sens, sper ca percepţia oamenilor rău intenţionaţi faţă de slujitorii bisericii să se corecteze: nu suntem lacomi, plini de bani sau proprietăţi, iar, în ceea ce ne priveşte, considerăm că am făcut tot ce depinde de noi ca să obţinem acest sprijin al Uniunii Europene pentru consolidarea terenului aferent Bisericii. 

Cu aleasă consideraţie, 

preot paroh Marian Diniţoiu

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!