O să mai zăbovim puţin la discuţiile purtate cu reprezentanţii comunităţii locale de arhitecţii bucureşteni, care văd Câmpulungul altfel decât îl vedem noi. Şi nu neapărat pentru că sunt plătiţi în schimbul serviciilor furnizate Primăriei, cum s-ar grăbi să afirme contestatarii partidului de la putere, care încredinţează lucrări, cum este şi aceasta care se elaborează în prezent, P.U.G.-ul, firmelor de casă ale PSD. Când era PNL la putere, contractele ajungeau la firmele agreate, acum, întrucât e la butoane PSD, câştigă acoliţii săi. Dar să nu ne scârbim vorbind despre politică şi politicieni şi despre cum se fac jocurile, indiferent de guvernare, naţională ori locală. Celor care au fost interesaţi să asculte cum ne văd oameni citiţi, umblaţi şi trăiţi inclusiv în afară, li s-au prezentat idei pe care, poate, unii dintre noi le-au avut şi ei cândva. Dar le-au uitat, nu le-a mai păsat… ceva s-a întâmplat de-au amorţit creierele câmpulungenilor, care nu mai văd, nu mai apreciază şi nu se mai bucură de acel ceva aparte pe care puţine oraşe mici îl mai au.
Arhitecta Lascu, un nume pe care îl vom auzi de acum înainte, atâta timp cât Primăria nu va avea un om al său la conducerea Urbanismului, i-a împărtăşit lui Liviu Ţâroiu, cu titlu informativ, nu neapărat ca exemplu de urmat, curentul în materie de dezvoltare, la modă în Europa: dezvoltarea lentă. Dezvoltarea lentă este direcţia Europei, pentru că întreaga Europă se confruntă cu scăderea populaţiei. Iar din acest considerent, România şi Câmpulung – ceea ce ne interesează pe noi -, afectate sever de pierderea locuitorilor, s-ar încadra în acest concept care se poartă pe continent. Este adevărat, Europa, evoluată aproape în integralitatea teritoriului ei, îşi permite lentoarea. În niciun caz România, unde, rapidă ori înceată, evoluţia va fi mai grea, odată rămaşi fără oameni valoroşi, oameni muncitori, fără capacităţile care puteau gândi o evoluţie corectă. Şi, în niciun caz, Câmpulung nu-şi permite mai multă încetineală decât cea a ultimelor decenii, care a afectat nu numai imaginea oraşului, ci şi modul de gândire şi starea de spirit a locuitorilor săi.
Această dezvoltare lentă şi controlată, apărută pentru a domoli dezvoltarea în sensul clasic şi a face loc atitudinii ecologice – exact ce ne lipseşte nouă cu desăvârşire -, a generat conceputul de „Cittaslow”, promovat de italieni, sau „Slow City”, „oraşul lent”. Mai exact, o reţea a oraşelor „slow”, în care intră localităţile până în 50.000 de locuitori, despopulate, cum este Câmpulung, unde s-ar preta o asemenea politică, în care accentul cade pe istorie, cultură şi tradiţie locală. Fireşte, sunt condiţii care trebuie atinse, una dintre ele fiind un test picat în acest moment de municipalitate: protecţia mediului, asta presupunând mai multe spaţii verzi şi exact ce i-au cerut câmpulungenii lui Ţâroiu săptămâna trecută, zone de promenadă şi piste de biciclete. Şi mai sunt şi altele: fără reclame vulgare prin colorit şi iluminat în centru, mai puţin zgomot, mai puţin trafic, o cultură gastronomică bine pusă în valoare, căci nu-ţi vin turiştii pentru shaormeriile de pe bulevard.
Lecturând despre această reţea la care au aderat multe localităţi din întreaga lume, părăsite de populaţie, descoperim că marele „dezavantaj” al unui oraş „Cittaslow” este că adună puhoi de turişti şi gurmanzi „Slow Food”, care promovează alimentaţia sănătoasă, căci de aici a apărut mişcarea despre care relatăm. Dacă unii doar vizitează astfel de oraşe mici şi liniştite, dar foarte bine conservate istoric şi cultural, alţii, cum sunt bucureştenii stabiliţi la Mărcuş, în ciuda faptului că reţelele de gaz şi canalizare lipsesc, se retrag acolo definitiv.
Asta se întâmplă în lumea civilizată, acolo unde populaţia scade. Scot tradiţionalul de la naftalină şi încearcă să trăiască altfel decât sub presiunea timpului. În acest context spunea arhitectul Tana Lascu că, atunci când numărul de locuitori nu creşte, este uşor absurd ca municipiul să-şi extindă zona construibilă. Asta pentru că s-a vorbit despre necesitatea unor noi zone rezidenţiale, în Nordul Vişoiului, pe Creţişoara, pe Grui, deşi, vorba arhitecţilor, cine le populează? Le vor popula, probabil, cei care au făcut suficienţi bani în afară, care vor să scape de vacarmul cartierelor, plecând de la bloc la casă. O casă ridicată nu departe de „buricul târgului”, la marginile Câmpulungului, neconstruibile în prezent. De acest inconvenient i s-a plâns primarului şi Dan Şipoteanu, care a venit special la dialogul cu arhitecţii, ca să ceară ridicarea interdicţiei, mai cu seamă acolo unde sunt utilităţi. Aşa cum este cazul unui teren pe care îl deţine mai sus de Podul Gobej, pe care nu-l poate fructifica, fiind în extravilan. Iar P.U.G. ar trebui să ţină cont de dorinţa câmpulungenilor sătui de traiul la comun.
Ce are de spus Liviu Ţâroiu, căci el trebuia să se lămurească ce-şi doresc locuitorii, urbanistic vorbind, de la oraşul lor? Dacă în privinţa extinderii intravilanului n-a emis o concluzie tranşantă – îl extinde, nu-l extinde, dar probabil că-l va extinde, căci în situaţia lui Şipoteanu or mai fi şi alţii legaţi de mâini de rigorile extravilanului -, în schimb, principiul dezvoltării lente nu i-a sunat bine. Şi, normal, nu s-a abţinut de la a fi Ţâroiu cel pe care îl ştim: să fie dezvoltare lentă, dar cu ritm! „Lent, cum zice doamna arhitect, dar îi aud pe toţi că suntem atât de lenţi încât n-am făcut nimic. Deci nu vom avea probleme (la partea cu lentoarea). Eu zic să luăm un pic de ritm.” Redevenind serios, primarul rămâne fidel principiului insuflat de profesorul Doina Banciu şi anume „Smart City”, adică „oraş inteligent”. Ne mai trebuie locuitori cu aceeaşi calitate.