Bugetul anului 2018 conţine 450.000 lei pentru startul unui program prin care Primăria, ca gestionară a unui patrimoniu arhitectural care face din Câmpulung cel mai bine conservat oraş istoric din Ţara Românească, intenţionează să refacă ceea ce au stricat vremea şi vremurile. Mai precis, renovarea faţadelor şi acoperişurilor imobilelor cu statut de monument istoric, aparţinând fie statului, fie particularilor, care, dacă n-au bani să-şi îndeplinească obligaţia pe cheltuiala lor, vor fi „împrumutaţi” de autorităţile locale, scadenţa returnării fondurilor publice fiind de cinci ani. Suma punctată în introducerea acestui articol susţine doar etapa 1 a ceea ce pompos a fost denumit „Programul Multianual privind creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor din Municipiul Câmpulung, prin reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei acestora”, votat de Consiliul Local pe 28 iunie 2018. În etapa 1 intră cele şapte clădiri are municipalităţii, care, în majoritate, deschid lista celor 53 obligatoriu a fi reparate pe exterior. Dintre acestea, şase sunt amplasate în zona protejată a municipiului (Negru Vodă, nr.113, Negru Vodă, nr.130, Negru Vodă, nr.214, Republicii, nr.14, D.I. Berechet, nr.3, Matei Basarab, nr.36) şi unul, cel din strada Maior Gâldău, nr.28, în zona neprotejată.
foto: Mihail Oprescu
Primarul recunoaşte că termenul de rambursare a banilor e cam mic
Întrucât am făcut vorbire despre zonele care figurează în programul proaspăt aprobat, zona construită protejată a Câmpulungului cuprinde centrul şi parţial „cartierul” Matei Basarab şi „cartierul” Negru Vodă. În centru sunt concentrate cele mai multe dintre construcţiile vizate de obligaţia renovării, restul de 15 fiind în alte zone, pe care le veţi afla lecturând enumerarea ataşată acestei relatări. Normele adoptate la sfârşitul lunii iunie prevăd că, „în situaţia în care deţinătorii clădirilor nu iau din proprie iniţiativă măsurile de realizare a lucrărilor de intervenţie, primarul municipiului Câmpulung, prin serviciile de specialitate, notifică acestora, obligaţiile ce le revin, în conformitate cu prevederile legale.” „Începem discuţia cu proprietarii.”, a anunţat Liviu Ţâroiu, care le va propune ca variantă câmpulungenilor care n-au bani finanţarea acestora din bugetul local, cu condiţia restituirii preţului reabilitării într-un termen de cinci ani. „Pentru clădirile Primăriei avem alocată o sumă de 450.000 lei. Vom începe cu această sumă, după care, la solicitările cetăţenilor… dacă lucrările vor fi pe banii dânşilor, nu va fi niciun fel de problemă. Dacă vor să-i ajutăm, să-i finanţăm, o să vă propunem să prevedem în bugetul anului viitor, poate şi anul acesta, la rectificare, dar nu cred că ajungem la această fază, să alocăm o sumă, pe care să ne-o recuperăm în cinci ani, cu asigurarea tuturor posibilităţilor de recuperare a sumelor. Este o susţinere a cetăţenilor nevoiaşi, care n-au venituri, a bătrânilor, ca să poată să repare faţadele. După părerea mea, anii sunt cam puţini. Doar faţadă şi acoperiş, nu-i fac înăuntru zugrăveală şi rezistenţă.”, a afirmat primarul la şedinţa din 28 iunie 2018.
Potrivit celor votate în urmă cu trei săptămâni, „proiectarea şi executarea lucrărilor de intervenţie revin, ca obligaţie exclusivă, deţinătorilor notificaţi. Prin excepţie, Consiliul Local poate asigura prin bugetul local, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie (…), preluarea integrală a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie în următoarele situaţii: =dacă lucrările de intervenţie necesare nu au fost executate; =dacă lucrările de intervenţie au fost începute, dar nu au fost finalizate, în termenele notificate. În aceste cazuri, primarul poate solicita Consiliului Local aprobarea executării de către autoritatea administraţiei publice locale a lucrărilor de intervenţie, în numele şi pe cheltuiala deţinătorilor notificaţi (…), condiţionat de constituirea dreptului de creanţă şi recuperarea cheltuielilor de la deţinătorii notificaţi, până la data recepţiei la încheierea lucrărilor executate”, dar nu mai mult de cinci ani. Dacă proprietarul notificat nu permite accesul la clădirea supusă reabilitării de către Primărie, Liviu Ţâroiu va solicita autorizarea Judecătoriei Câmpulung, prin ordonanţă prezidenţială.