După reguli noi, constând, în esenţă, într-o aşa-zisă triere a „Cetăţenilor de Onoare”, căci, după numărul celor desemnaţi oficial, n-a fost refuzat nimeni, fie că a fost propus de altul, fie că a cerut el singur titlul, s-au aprobat persoanele recompensate cu această distincţie în 2018. Conform obiceiului convocării unei întruniri special pentru formalităţile ocazionate de Zilele Câmpulungului, miercuri după-amiază, aleşii municipali s-au întors la masa de lucru, pentru a treia săptămână consecutiv, ca să aprobe atât firma organizatoare a evenimentului, cât şi „Cetăţenii de Onoare”. Noul regulament de alegere a onorabililor, aprobat în primăvara acestui an, a urmărit, în teorie, împuţinarea personalităţilor răsplătite cu distincţia municipiului. Din considerentul „cernerii” propunerilor, dar cu eliminarea riscului de a ofensa pe cineva, refuzându-i în public decernarea premiului cu pricina, consilierii s-au pus de acord să lucreze la secret. Adică să primească în culise nominalizările, în culise să le şi analizeze, să aleagă unul-doi din multitudinea de solicitări înaintate şi cu aceia doi, cel mult, să ajungă în plenul Consiliului Local, pentru vot. Iar cei respinşi de comisiile de selecţie nu s-ar fi aflat niciodată, aşadar, nu avea nimeni de suferit. Or ai noştri aleşi, deşi erau protejaţi de noile norme, care excludeau publicitatea acţiunii, n-au dat la o parte pe nimeni, ajungând tot cu „grămada” de „Cetăţeni” în Consiliu. Deşi tot ei se văitau, ipocrit, că a căzut în derizoriu titlul de „Cetăţean de Onoare”, deşi ei l-au transformat într-un mizilic – şi îl şi menţin la acest nivel scăzut – prin cantitatea purtătorilor de titlu şi, de multe ori, şi prin valoarea neînsemnată pentru comunitate a unora dintre aceştia.
Cinci, în loc de unul, cel mult doi
Deşi era vorba ca, din acest an, să nu se mai depăşească norma de unul, maximum doi „Cetăţeni de Onoare” per ediţie, în 2018 se adaugă celor peste 60 de „Cetăţeni de Onoare”, declaraţi din 1999 până în prezent, încă cinci: Cristina Chiriac, Ion Dumitraşcu, Andrei Costin Oncescu, Bogdan Petry şi Constantin Staicu. Documentaţia pregătită pentru şedinţa de îndată de miercuri, 11 iulie 2018, conţine o scurtă prezentare a fiecăruia dintre cei propuşi sau auto-propuşi şi acceptaţi, de voie, de nevoie, de comisiile implicate în selecţia „Cetăţenilor”, care, la adăpostul anonimatului în care s-a derulat procedura, n-au avut curaj să aplice principiul declamat tot de ei în momentul votării noului regulament. Prin urmare, filtrul selecţiei a rămas înfundat şi la ediţia cu numărul 20 a Zilelor Municipiului Câmpulung. Iată cum îi descriu autorii referatelor care au stat la baza hotărârilor de Consiliu prin care s-au conferit distincţiile în 2018.
Cristina Chiriac
„Doamna Cristina Chiriac, câmpulungeancă de origine, este doctor în economie al Academiei Române şi are o vastă experienţă în management, acumulată pe parcursul a 15 ani de activitate, atât în sectorul administrativ, cât şi în cel privat. „Flori de ie” reprezintă proiectul de suflet al Cristinei Chiriac. În el se regăsesc toate ingredientele pentru care militează: antreprenoriat, dezvoltare rurală, egalitate de şanse, promovarea valorilor culturale româneşti, dar şi a originilor. A avut curajul să expună ia românească în multe capitale ale lumii, demonstrând, astfel, că ia românească reprezintă cel mai bun ambasador al Românei.”
Cristinei Chiriac i se conferă titlul de „Cetăţean de Onoare” pentru „promovarea valorilor muscelene şi a originilor, la nivel naţional şi internaţional.”
Ion Dumitraşcu
Pentru întreaga activitate sportivă, cum a sunat argumentaţia recompensării fostului consilier local Ion Dumitraşcu, îl găsim pe lista merituoşilor pe seniorul fost democrat, fost democrat-liberal şi actual liberal. „Domnul Ion Dumitraşcu s-a născut pe 22 martie 1942, în comuna Corbu, judeţul Olt. Primele clase le-a urmat în localitatea natală, iar liceul, la Grupul Şcolar Minier Câmpulung, clasa Mecanică. După terminarea liceului, în anul 1962, a profesat în cadrul Întreprinderii Mecanice Muscel Câmpulung, până în 1970, când s-a transferat ca antrenor de atletism, la Clubul Sportiv Orăşenesc Câmpulung. Domnul Ion Dumitraşcu a condus Clubul Sportiv Muscel Câmpulung în perioada 1977 – 2001. Această perioadă a constituit un deosebit progres al ramurilor sportive atletism, box, lupte, judo, etc. De-a lungul carierei sale profesionale, au fost obţinute cele mai bune rezultate, pe plan naţional şi internaţional, la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale, Europene şi la Jocurile Balcanice, de sportivi ca Mircea Fulger, Viorel Ioana, Anton Arghira, Olimpia Cataramă şi alţii, făcând cinste sportului muscelean şi românesc în competiţiile sportive.”
Costin Andrei Oncescu
Nelipsit de la festivităţile oficiale ale Zilelor Câmpulungului, datorită performanţelor sale fără precedent în municipiu şi, probabil, de neegalat în următorul secol, Costin Oncescu va fi prezent în 2018 şi la secţiunea „Cetăţeni de Onoare” a recepţiei oficiale a sărbătorii localităţii noastre. „Costin Andrei Oncescu este elevul român cu cel mai bun punctaj la a XXVIII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Informatică, desfăşurată, în august, la Kazan (Rusia). Elev al Colegiului Naţional „Dinicu Golescu”, Costin Andrei Oncescu (17 ani) are un palmares uluitor în acest an. Aur la Olimpiada Naţională de Informatică, aur la Balcaniada de Informatică – seniori (după ce, în perioada 2012-2014, câştigase de trei ori consecutiv medalia de aur la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru juniori), la care se adaugă medalia de aur la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară „Tuymaada”, iar acum, argintul la Olimpiada Internaţională de Informatică, desfăşurată la Kazan, unde echipa României a obţinut trei medalii de argint, din care una de către „puştiul de geniu” al Câmpulungului, aşa cum a fost numit elevul Costin Andrei. Oncescu”, astfel este prezentat adolescentul care devine cel mai tânăr „Cetăţean de Onoare” al Câmpulungului.
Bogdan Petry
Următorul pe listă este Bogdan Willkrin Petry, caricaturist şi grafician, care se alătură „onorabililor” „pentru strălucita activitate, creşterea prestigiului şi îmbogăţirea imaginii municipiului Câmpulung, la nivel naţional şi internaţional.” „Domnul Bogdan Willkrin Petry este o personalitate a vieţii municipiului Câmpulung în domeniul cultural. Cunoscut în ţară, cât şi peste hotare, artistul nu şi-a uitat niciodată obârşia musceleană, ducând cu mare pasiune, în lume sau în alte zone ale României, iubirea sa faţă de locurile natale, unice şi deosebite prin încărcătura lor istorică. Bogdan Petry militează permanent pentru un Câmpulung luminos şi prosper, în care arta domniei sale şi nu numai să respire plenar. Este exponentul strălucit al generaţiilor de creatori câmpulungeni care s-au afirmat după 1990, fiind în lumea artelor un adevărat brand local.”, este justificarea decernării titlului apreciatului caricaturist.
Constantin Staicu
Este o premieră ca aleşii să voteze „Cetăţean de Onoare” pe unul de-al lor, consilier local în funcţie, care s-a întâmplat a fi chiar autorul regulamentului care stă la baza acordării titulaturii. „Domnul profesor Constantin Gheorghe Staicu este o personalitate a vieţii municipiului Câmpulung în domeniul educaţiei, un om cu o carieră profesională deosebită: profesor, director, coordonator de proiecte, antrenor emerit, etc. Principalele sale domenii de interes în cadrul învăţământului sunt: educaţie fizică – specialitate atletism, teoria şi metodica educaţiei fizice, pedagogie, psihologie, cultură fizică medicală, anatomia şi fiziologia omului, limba franceză, teoria antrenamentului sportiv la: atletism, baschet, gimnastică, fotbal, handbal, volei, lupte, box, haltere. Este o personalitate complexă, la care se adaugă trăsăturile morale, care atestă că în activitatea sa s-a simţit şi se simte răspunzător nu numai profesional, ci şi în relaţiile cu oamenii, ceea ce dă măsura angajamentului faţă de sine însuşi şi lumea în care trăieşte, conferindu-i şi o autoritate morală care-i întregeşte identitatea.”, este laudatio care susţine hotărârea de Consiliu, care încheie seria de cinci.
„Cetăţenii de Onoare” îşi primesc distincţiile în cadrul festivităţii oficiale a Zilelor Municipiului, programată pentru sâmbătă, 21 iulie, la Restaurantul „Ciobănaşul”.