8 C
Campulung Muscel
28/03/2025

Palmyra Events, organizator al Zilelor Câmpulungului pentru al treilea an

Pentru al treilea an consecutiv, colaboratoarea primarului Liviu Ţâroiu de la Târgovişte se va ocupa de organizarea Zilelor Municipiului Câmpulung, pentru care s-a obligat să plătească nici mai mult, nici mai puţin de 115.050 lei. Nicio emoţie în privinţa câştigătorului selecţiei de oferte, fiind menţinută, în lipsa unor contracandidaţi, care să îndeplinească exigenţele gazdelor, „asocierea în participaţiune” cu Palmyra Events, din Târgovişte, care primeşte, în scopul exploatării, 2.500 de metri pătraţi din domeniul public, pentru care datorează o taxă de utilizare de aproximativ 40.000 de lei. N-o va plăti direct Primăriei, în bani, ci în contraprestaţie cu bunuri şi servicii în valoarea precizată la început. Cheltuiala, cu profitul aferent, şi-o scoate din subînchirierea domeniului public, acţiune mascată în contractele încheiate de asociata Primăriei cu chiriaşii săi de terminologii acceptate de lege precum parteneriat, colaborare,  asociere sau prestări servicii. 

Primăria lasă firma de la Târgovişte să exploateze domeniul public cum doreşte şi îi plăteşte apa şi curentul  

Asocierea municipalităţii cu firma Marinelei Olei se constituie, la fel ca la ediţiile precedente, pentru „organizarea de manifestări cultural-artistice în zilele de 20 şi 21 iulie 2018, prilejuite de Zilele Municipiului Câmpulung, ediţia a XX-a, eveniment desfăşurat în perioada 14-22 iulie 2018; activităţi de distracţie, comerţ cu amănuntul de produse alimentare şi alimentaţie publică (fără produse nealimentare), târg tradiţional şi alte activităţi care se încadrează în specificul sărbătorilor de tip Ziua Localităţii, în perioada 19-22 iulie 2018. Contractul se încheie pe perioada cuprinsă între 19 şi 22 iulie 2018, aşadar, până joi, n-ar trebui să vedem nicio tarabă, niciun grătar în Câmpulung şi nici circulaţia blocată din cauză de paranghelie anuală. Dar cum startul a fost furat cu cel puţin o zi, intuim că acelaşi lucru se va întâmpla şi în acest an, pentru ca, joi, la prima oră, flămânzii şi însetaţii Muscelului să dea năvală în Piaţa Primăriei. 

Iată în continuare cu ce contribuie fiecare parte în cadrul asocierii. Municipalitatea, cu amplasamentul de desfăşurare a activităţilor ce fac obiectul asocierii, teren aparţinând domeniului public, în suprafaţă de 2.498 mp. Iar patroana de la Târgovişte va suporta pe cheltuiala sa exclusivă contravaloarea serviciilor muzicale solicitate de Municipiul Câmpulung, în zilele de 20 şi 21 iulie 2018, pentru artiştii şi formaţiile impuse de Primărie: vineri, 20 iulie, între orele 21.00 – 24.00: Marcel Pavel, Monica Anghel şi Nicola; sâmbătă, 21 iulie, între orele 21.00 – 24.00: Mira, Riff şi Ştefan Bănică Jr.

Potrivit contractului, Municipiul Câmpulung, prin Consiliul Local, se obligă: să asigure, de joi, până duminică, în mod exclusiv şi gratuit, spaţiul de desfăşurare a obiectului asocierii, cei aproximativ 2.500 de metri pătraţi; să sprijine acţiunile întreprinse pentru organizarea şi promovarea evenimentelor; să permită racordarea la sursa de alimentare cu energie electrică şi apă, după caz, şi să achite contravaloarea consumurilor înregistrate; să asigure autorizaţiile de liberă trecere şi acces în zonele de desfăşurare a evenimentelor pentru transportatorii şi furnizorii acestuia, care asigură montarea şi demontarea elementelor logistice, cât şi aprovizionarea; să permită, în perioada premergătoare şi de desfăşurare a evenimentelor, promovarea spectacolelor; să asigure ordinea publică, în conformitate cu Legea nr.60/1991, cu sprijinul organelor abilitate, în perioada 19-22 iulie 2018; să comunice Serviciului de Ambulanţă, Poliţiei Locale Câmpulung, Poliţiei Municipiului Câmpulung programul de desfăşurare a manifestărilor, în scopul acordării de sprijin şi asistenţă prin personal de specialitate, pe toată perioada de desfăşurare a acestora; să asigure toalete ecologice în locurile de desfăşurare a evenimentelor, precum şi igienizarea lor; să asigure, prin intermediul ADP Câmpulung, amplasarea de pubele în locurile de desfăşurare a evenimentelor, curăţenia amplasamentelor şi colectarea deşeurilor rezultate.

Obligaţiile ce-i revin firmei Palmyra Events constau în principal în organizarea sărbătorii cu un aport financiar de 115.050 lei, inclusiv TVA. Iar pentru aceasta trebuie să se asigure că organizarea evenimentelor se face în cele mai bune condiţii, cu respectarea legislaţiei în vigoare; să supravegheze prestarea serviciilor, să asigure resursele umane, financiare, necesare organizării şi desfăşurării activităţilor incluse în contract; să suporte toate riscurile şi să achite reparaţiile necesare în cazul realizării unor pagube materiale cauzate bunurilor proprietatea Municipiului Câmpulung, precum şi terţelor persoane, care au suferit prejudicii create direct sau indirect; să folosească în zona desfăşurării evenimentului numai autovehiculele strict necesare pentru buna derulare a acestuia; să obţină toate avizele, autorizaţiile, astfel încât toate activităţile să se realizeze la timp, în concordanţă cu calendarul de desfăşurare a evenimentelor; să obţină notificările/aprobările pentru comercializarea băuturilor alcoolice, a berii, a produselor alimentare (preambalate sau preparate), a produselor de origine animală de la Direcţia de Sănătate Publică si/sau Direcţia Sanitar Veterinară si pentru Siguranţa Alimentelor; să asigure, pe toată durata desfăşurării obiectului contractului, mijloacele necesare pentru apărare împotriva incendiilor; să obţină de la UCMR – ADA – autorizaţia neexclusivă de utilizare a muzicii în scop lucrativ pentru Zilele Municipiului şi să achite contravaloarea obţinerii acestei autorizaţii; să achite către UCMR – ADA contravaloarea taxelor pentru drepturile de autor, conform legislaţiei în vigoare. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!