,,PE MUNTELE FERICIRILOR”
I.Fericiţi cei săraci în duh Matei 5:3 „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăţia cerurilor” cuprinde condiţia noastră personală, omenească: „sărac în duh”, şi condiţia din afara noastră, divină: „împărăţia cerurilor“, care cuplate constituie SUPORTUL fericirii adevărate.
„Sărac în duh” este o expresie care are o circulaţie falsă în rândul oamenilor. Pentru ei, “sărac în duh“ înseamnă oameni foarte simpli în sensul informaţiilor, al instrucţiei, poate ceva vecin cu o expresie care jenează, dar care ne este de ajutor: oameni mai proşti. Nu acesta este sensul expresiei în text. Expresia pune accentul întâi pe spiritualitate, nu pe materialitate sau pe mentalitate, adică pe gândirea omului. Un om poate avea o gândire corectă, poate avea o inteligenţă deosebită, dar prin acestea nu va găsi niciodată secretul fericirii. Un altul poate să fie simplu, nici învăţat, nici foarte dotat, nici inteligent, şi va găsi fericirea, pentru că accentul este pus pe spiritualitate, pe partea cea mai lăuntrică a omului sau, după expresia Scripturii, pe „omul ascuns al inimii” 1 Petru 3:4, adică duhul omului.
În câteva expresii ale Scripturii am putea găsi reflectat ce înseamnă „sărac în duh”. De pildă, „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită” Psalmul 51:17. Potrivit cu acest text, cel dintâi înţeles este un om cu o inimă şi cu un duh zdrobit.
Într-o altă expresie, „Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a Cărui locuinţă este veşnică şi al Cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie: dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite” Isaia 57:15, alături de sensul „un duh zdrobit” apare şi sensul „un duh sau o inimă smerită”. Aceasta Îl apropie mult pe Dumnezeul cel sfânt; din înălţimea locurilor Sale cereşti, El coboară acolo unde găseşte un om cu un duh zdrobit şi smerit.
Într-o a treia expresie, „Toate aceste lucruri doar mâna Mea le-a făcut şi toate şi-au căpătat astfel fiinţa, zice Domnul. Iată spre cine îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu” Isaia 66:2, am putea recunoaşte din nou sensul cuvântului „sărac în duh” şi care înseamnă un om cu duhul zdrobit, smerit şi mâhnit. În această situaţie se află condiţia noastră omenească care ne poate aduce în taina fericirii şi care ne poate oferi fericirea în sensul adevărat. „Sărac în duh” nu înseamnă nicidecum un om sărac. Şi un om bogat şi unul sărac sub aspect material pot fi „săraci în duh” şi aproape astfel de condiţia pe care Domnul Hristos o propune pentru fericire, cum şi un om bogat şi unul sărac pot fi în atitudinea reversă, bogaţi în duh şi departe de fericire.
Ca o ilustraţie pentru gândirea unui om care nu este „sărac în duh” este imaginea lui Nebucadneţar: „Împăratul a luat cuvântul şi a zis: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?” Daniel 4:30. Nebucadneţar era un om bogat, dar nu numai sub aspect material, ci şi în duh. Sigur că el avea atunci stăpânirea întregii împărăţii a oamenilor şi aceasta pentru că i-o dăduse Dumnezeu, dar partea neplăcută era că în adâncul fiinţei sale domnea gândul orgoliului care pornea de la ceea ce avea sub aspect material. Lucrurile materiale, în general, în sine n-au făcut niciodată pe oameni nici fericiţi, nici nefericiţi, ci atitudinea de inimă în contextul material „bogat” sau „sărac”. Îndată ce şi-a manifestat atitudinea orgoliului său lăuntric, se spune: „Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului şi un glas s-a coborât din cer şi a zis: Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia! Te vor izgoni din mijlocul oamenilor şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi şi vor trece peste tine şapte vremi, până vei recunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!” Daniel 4:31-32. Sensul acestei măsuri guvernamentale, care a fost luată în Împărăţia cerurilor şi executată pe pământ, este de a schimba o atitudine a omului care ignoră autoritatea divină din ceruri. În locurile de jos era un împărat, dar şi în locurile preaînalte era un Împărat, iar cel de jos se manifesta ostentativ, Îl provoca pe împăratul din ceruri. Ce atitudine nebună! Şi ce promptă este măsura care se ia în împărăţia cerurilor, nu doar de pedeapsă, ci de pedeapsă corectivă, astfel că la sfârşitul acestor şapte vremi, un timp deplin pentru o schimbare de atitudine a inimii, se spune: „După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi-a venit mintea la loc” Daniel 4:34. „Ochii ridicaţi spre cer”, care privesc nu numai pe orizontala pământului, în sensul oamenilor, ci la realitatea de dincolo de ceea ce se vede, pot face din orice inimă un „duh sărac, smerit, mâhnit şi zdrobit”.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Pe multele fericirilor” de Ion Socoteanu și cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel.
Telefon contact: 0745.021.424