Cap. IV
CĂMINUL CREDINŢEI ŞI ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR
2.Căminul credinţei şi interesele lui Dumnezeu! (Filipeni 2:21-22)
Deşi aceste cuvinte nu sunt spuse direct despre viaţa de familie a celui credincios, indirect ne pot ajuta să înţelegem alt rost al ei, şi anume că familia trebuie să fie locul unde se rezolvă interesele lui Dumnezeu.
Referitor la locuirea lui Dumnezeu şi a Domnului Hristos în casa celui credincios, am putut înţelege acea atmosferă de sfinţenie, ca mediu în care pot fi crescuţi spre mântuire copiii noştri, făcând posibilă adorarea sau închinarea faţă de Dumnezeu. Ambele experienţe spirituale – sfinţenia şi adorarea – sunt consecinţe ale intrării mântuirii în casa celui credincios, care urmează acceptării mântuirii în viaţa personală. În acelaşi sens, putem adăuga că familia celui credincios, căminul său, trebuie să fie locul unde se realizează nu foloasele lui, ci interesele lui Dumnezeu şi ale Domnului Hristos, chiar dacă trăim într-o vreme în care este adevărat că „toţi umblă după foloasele lor şi nu după ale lui Hristos”.
În casele noastre, trebuie înţeles cu multă atenţie folosul pe care-l căutăm: pe al nostru, pe al soţului sau al soţiei, sau comoditatea şi protejarea noastră, sau foloasele copiilor noştri? În această privinţă, este o mare ispită pentru părinţi să considere de datoria lor să trăiască şi să lucreze pentru binele sau pentru interesele copiilor lor. „Mă sacrific pe mine”, spun mama şi tata, „ca să le fie lor bine!” Dar nu este potrivit lucrul acesta, întrucât casa nu este locul sacrificiului părinţilor pentru copii; şi sunt mulţi copii pentru care se fac atât de multe şi de mari sacrificii, dar care, în loc să capete vreun folos, risipesc eforturile părinţilor lor. Casele noastre trebuie să fie locul unde sunt căutate întâi interesele sau foloasele lui Dumnezeu iar dacă noi vom căuta împlinirea intereselor Lui, Îl putem angaja apoi pe Dumnezeu pentru interesele noastre şi ale copiilor noştri. Invers spus, dacă noi Îl pierdem din vedere pe El şi ne ostenim sau ne sacrificăm pentru interesele noastre şi ale copiilor noştri, le vom rata şi pe acestea, cum vom rata şi rezolvarea intereselor lui Dumnezeu.
Căminul credinţei nu este locul de rezolvare nici al intereselor noastre, nici – dintr-un fals altruism – ale celor de lângă noi, în sensul de a fi atenţi soţul pentru soţie, soţia pentru soţ şi împreună, amândoi părinţii de a fi gata să se sacrifice pentru copii. Ar părea frumos lucrul acesta; şi este deseori prezentat ca un ideal căminul în care fiecare este atent la celălalt, dar nu este bine aşa, ci trebuie ca şi unul şi celălalt să fie atenţi spre Domnul Hristos, ca apoi prin El să fie atenţi la cei din casă. În căminul credinţei, amândoi soţii trebuie să trăiască, să lucreze, să se ostenească sau să se sacrifice întâi pentru Domnul Hristos, iar după aceea pentru ei înşişi şi pentru copiii lor. În această atitudine, de interes sfânt faţă de foloasele cerului în căminele noastre, se află de fapt secretul rezolvării intereselor noastre personale şi ale copiilor noştri, atât din punct de vedere material, cât şi din punct de vedere spiritual, al lucrurilor veşnice. Prin subordonarea noastră intereselor lui Dumnezeu, în casele noastre se va face o investiţie cerească şi, în timp ce noi ne angajăm pentru rezolvarea intereselor Lui, Dumnezeu Însuşi Se angajează pentru rezolvarea intereselor noastre. Lucrul acesta nu este şi nici n-a fost în gândul oamenilor, pentru că astăzi, ca şi atunci, „toţi umblă după foloasele lor şi nu după ale lui Hristos”. Mântuirea intrată în casele noastre trebuie să ne elibereze de acest egoism deghizat, „pentru ai noştri”, şi să ne comute interesul pentru Cel care ne-a mântuit, pentru Domnul Hristos, astfel încât prin El să vedem ulterior interesele noastre rezolvate în felul Său minunat şi cu mijloacele Sale slăvite.
Apostolul Pavel, vorbind despre un frumos exemplu al părtăşiei lui cu prietenul şi copilul său spiritual, Timotei, prezintă folosul lui Hristos, care este înaintarea Evangheliei: ştiţi râvna lui încercată, cum, ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei”. Înaintarea Evangheliei trebuie să fie dorită întâi în casele şi în fiinţele noastre, ca apoi ea să cucerească noi teritorii de simţăminte, de gândire, de cunoaştere, de vorbire, de obiceiuri sau de atitudini. Şi este încă atât de mult loc sălbatic sau înţelenit în fiinţa noastră, pe care trebuie să-l câştige Evanghelia! Este loc pentru Evanghelie în modelarea relaţiilor dintre soţi, potrivit autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu, este loc pentru înaintarea Evangheliei în felul cum părinţii îşi împlinesc răspunderea în creşterea, educaţia şi mântuirea copiilor! Dar împlinirea acestor lucruri presupune atitudinea de angajare faţă de Hristos şi interesele Lui. Noi vrem ca ai noştri să fie mântuiţi şi ne luptăm pentru aceasta, dar este important să putem recunoaşte dincolo de ei toate interesele cristice, ale cerului, nu numai interesul izolat, uneori egoist, ca ei să fie mântuiţi, ci să fie salvate şi alte suflete. Evanghelia se cuvine să înainteze prin cei credincioşi, prin mărturia pe care o dau prin cuvântul şi viaţa lor.
(Continuare în numărul viitor)
Adunarea Creştină Betel Câmpulung,
strada Matei Drăghiceanu, nr. 3,
Câmpulung Muscel.
Telefon contact: 0745.021.424