Sistate în 2012, din lipsă de fonduri, lucrările de reabilitare a DN 73 Piteşti-Câmpulung-Braşov au fost reluate în forţă în anul 2014, la sfârşitul lunii august, între km 13+800 şi km 42+850, adică pe tronsonul situat între localităţile Clucereasa şi Schitu Goleşti. Chiar dacă această porţiune nu a fost reabilitată în totalitate, lucrându-se încă la unele poduri şi la montarea parapeţilor metalici de siguranţă, grupul de firme Azvi, ca lider de lucrare, şi Straco Grup, ca partener, au demarat, în primăvara anului trecut, lucrările de reabilitare şi pe tronsonul Câmpulung – Braşov. Spre sfârşitul toamnei, odată ce vremea nu a mai permis desfăşurarea în condiţii optime a lucrărilor, activitatea a fost sistată, ea fiind reluată la începutul acestei săptămâni.
Începând de luni seara, se munceşte de zor, pe porţiuni de câte 500 de metri, în localităţile Valea Mare Pravăţ şi Dragoslavele. Pentru început, utilajele execută lucrări de excavare, atât pentru lărgirea carosabilului, cât şi pentru mutarea conductelor de utilităţi. Pe parcursul derulării procesului de reabilitare, spre disperarea şoferilor, traficul rutier va avea de suferit din cauza semafoarelor montate pe porţiunile de drum în lucru, delimitate de balize de semnalizare. Primele au apărut deja în Valea Mare Pravăţ, în zona Costiţă, dar şi la urcarea spre Mateiaş şi la intrarea în comuna Dragoslavele. Amplasamentul de pe raza judeţului Argeş a fost predat firmei constructoare de către cei de la Drumuri Naţionale doar pe anumite porţiuni, acolo unde s-a reuşit obţinerea de autorizaţii de mediu, în condiţiile în care pe drumul spre Braşov sunt multe zone protejate de Federaţia Coaliţia Natura 2000. Pentru acest tronson, s-a obţinut autorizaţie de construcţie pentru circa 30 de kilometri, fiind alocaţi deja 109 milioane de lei. Contractul a fost câştigat de asocierea de firme Azvi SA, Straco Grup SRL, Piomar Development SRL, Tractebel Engineering SA, cea care a executat şi proiectul, pentru suma de 275,86 milioane lei, din care anul trecut încasase 37,45%. Proiectul tehnic a fost revizuit în 2015, însă, din nefericire, au apărut lucrări suplimentare, constând în relocări de utilităţi şi consolidări, ceea ce va duce, cu siguranţă, la prelungirea duratei de execuţie, dat fiind faptul că aceste noi intervenţii atrag după sine alte acorduri şi avize, dar şi exproprieri. Dacă anul trecut Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţa că lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul lui 2018, mai nou, termenul de execuţie a fost prelungit până la sfârşitul anului viitor. DN73 Piteşti-Câmpulung-Braşov va fi modernizat pe o distanţă de 103,25 km, investiţia înghiţind 13,4 milioane euro.