Adio măturoaie şi alte produse de comercializat în parcul din Piaţa Jurământului! Parcul este inclus în programul de reabilitare debutat la începutul acestei luni, iar lucrările au început chiar cu acesta. În paralel, în aceeaşi zonă, Edilul CGA realizează intervenţii de reabilitare la conductele aparţinătoare.
În Câmpulung, deja a început să se simtă atmosfera de şantier, asta datorită faptului că au început lucrările la proiectul „Amenajare urbanistică pe străzile Negru Vodă şi Republicii, între intersecţia cu Negru Vodă cu strada General Teodorescu”. Zilele acestea, cele mai multe lucrări de reabilitare se desfăşoară în parcul din Piaţa Jurământului, inclusiv în zonele apropiate. Prin proiectul în valoare de 1.950.587.34 lei, un preţ destul de bun faţă de cel precizat de proiectant, în sumă de 3.217.249 lei, edilul şi administraţia locală îşi propun să amenajeze zonele menţionate după o planificare bine făcută. Acum să vedem şi rezultatele. În acelaşi timp cu lucrările efectuate de General Trust, în zona blocurilor de la Piaţa Jurământului, societatea furnizoare de apă Edilul CGA efectuează lucrări la conductele de apă, pentru a nu împiedica mai târziu asfaltarea străzilor cu aceste remedieri. Bineînţeles că, odată cu reparaţiile din jurul pieţei, vor dispărea şi comercianţii de măturoaie din parc, pentru ca să nu mai vedem mături şi alte produse sprijinite de monumente ce datează de sute de ani. Probabil că aceşti comercianţi vor fi mutaţi în altă parte, dar, până la urmă, depinde şi de Ionel Vlădescu, directorul Pieţelor, dacă le mai dă romilor aviz să vândă măturoaie lângă cruci votive aproape de-o seamă cu istoria cetăţii lui Negru Vodă.
Momentan, cele două străzi, Republicii şi Negru Vodă nu sunt închise circulaţiei, însă nu pentru mult timp, asta pentru că proiectul a debutat odată cu luna aprilie şi se vrea ca lucrările să fie finalizate până în luna decembrie a anului 2018.