HARUL SUFERINŢELOR!
Faptul că ei priveau suferinţele ca un har, i-a făcut să fie fără teamă de moarte, le-a dat îndrăzneală sfântă să-şi mărturisească pe faţă credinţa şi pe Mântuitorul lor. Ei au fost bravi ostaşi ai crucii. Nu au tremurat, nu au dat înapoi. Dimpotrivă, mergeau cântând la rug sau în circ să fie sfâşiaţi de fiare. Ei erau un spectacol pentru îngeri şi oameni. Şi în foarte multe rânduri, s-a întâmplat că fiarele, deşi erau hămesite de foame, când li se dădea drumul din cuşti, nu erau gata să-i atace. Istoricul Eusebiu, vorbind despre scene pe care el le-a văzut la Tir şi în Fenicia, spune că nu se putea să nu rămâi uimit de priveliştea ce o aveai în faţă. Unii după ce erau biciuiţi rău, cu trupul tot însângerat, erau aruncaţi în circ, ca pradă fiarelor. Atunci se petrecea ceva ce stârnea mirarea tuturor. Puterea divină a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos se manifesta în ei, nu numai prin seninătatea feţei, prin dragostea creştină ce era izbitoare, prin răbdare nobilă şi bucuria ce o aveau, ci şi prin atitudinea fiarelor sălbatice. Era de aşteptat ca tigrii, leii, leoparzii, urşii hămesiţi de foame, la mirosul sângelui, să se arunce asupra lor şi să-i sfâşie într-o clipită. Dar lucru¬rile se petreceau altcumva. Creştinii erau aşezaţi în mijlocul amfiteatrului, ca să poată fi văzuţi de toţi spectatorii. Din cuştile laterale se dădea drumul fiarelor, conform sentinţei dată de magistraţi. Acestea uneori înaintau puţin, apoi se opreau. Alteori se repezeau în salturi şi la o mică distanţă de creştini, parcă erau oprite de o mână nevăzută şi nu voiau să înainteze. Atunci începea asmuţirea lor. Şi au fost mai multe cazuri, când, în loc să se arunce asupra creştinilor, fiarele se întorceau şi se repezeau asupra îngrijitorilor care le asmuţeau şi îi sfâşiau în bucăţi. Uneori se apropiau şi le lingeau rănile şi numai după multă asmuţire, întărâtate fiind, îi sfâşiau pe creştini. Unii martiri trebuiau să fie scoşi de două-trei ori în amfiteatru şi să se dea drumul la diferite fiare, căci nu erau atacaţi de ele. Aceste scene în loc să fie în defavoarea creştinilor, deveneau în favoarea lor, aveau un efect cuceritor. Păgânii recunoşteau puterea Dumnezeului Celui viu şi unii din ei deveneau creştini. Uneori era scos un singur tânăr sau tânără de 15-20 de ani şi era aşezat în mijlocul amfiteatrului. Cum să nu rămâi uimit când îl vedeai lipsit de teamă că îşi ridica mâinile spre cer şi se ruga, iar fioroasele fiare stăteau în jurul lui sau al ei şi priveau cu admiraţie scena? Gingăşia tinerească se întâlnea cu ferocitatea; şi sentimentele spectatorilor erau răscolite, iar rezultatele erau contrare celor scontate de autorităţi. Odată în Fenicia, un grup de tineri creştini au fost daţi pradă unui taur sălbatic. Acesta, ca turbat, a apucat în coarnele sale pe îngrijitori, i-a aruncat în aer şi au căzut aproape morţi. Apoi a luat-o la goană înspre creştini, dar deodată s-a oprit. Se părea că nu poate merge mai departe. înfuriat a început să scurme pământul cu picioarele, să lovească cu coarnele într-o parte şi alta, şi de iritat ce era a început să mugească înfiorător, căuta să se repeadă asupra lor şi iarăşi da înapoi. Atunci au dat drumul altor fiare sălbatice, dar nici acestea nu i-au atacat. După momente de teribilă încordare, căci în două rânduri n-au reuşit, s-a poruncit să fie omorâţi cu sabia. Omul s-a dovedit mai fioros decât fiarele.
Alt efect binecuvântat a fost convertirea multor păgâni tocmai prin omorîrea creştinilor. Autorităţile voiau stârpirea creştinilor, dar cu cât omorau mai mulţi, cu atât ei se înmulţeau mai mult. Tertvlian în Apologia sa cap.50:12,13, a scris: „Puteţi să ne chinuiţi, să ne ţintuiţi pe cruce, să ne osândiţi, să ne striviţi… toate vor fi de prisos. Dimpotrivă, va fi un îndemn în plus pentru credinţa noastră. Ne facem chiar mai numeroşi ori decâte ori suntem seceraţi de martirajul vostru: sămânţa este chiar sângele creştinilor.” Suferinţele pentru Hristos Domnul erau un har. Experienţa a dovedit lucrul acesta.
Un alt rezultat binecuvântat a fost biruinţa prin suferinţe. Creştinii au devenit părtaşi nu numai la pătimirea pentru Hristos Domnul, ci şi la puterea de biruinţă. Apostolul Pavel întreba: „Cine merge la război pe cheltuiala sa?” 1 Corinteni 9:7. Domnul Isus i-a asigurat pe urmaşii Săi de ajutorul Duhului Sfânt în aşa situaţii, prin cuvintele: „Din pricina Mea veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea neamurilor. Dar când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi vorbi, căci ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi” Matei 10:18-20. Rolul Duhului era să răspundă la judecată, să-i apere şi să-i întărească în răbdarea suferinţelor. Mintea omenească în înfierbântarea urii a născocit tot felul de chinuri şi torturi spre a doborî pe creştini. Începând cu pălmuirea, apoi bătaia cu biciul, bătaia cu nuiele, bătaia cu vergi de fier până se desprindea carnea de pe oase, desfacerea încheieturilor, smulgerea braţelor şi turnarea de plumb topit în locul lor, scoaterea ochilor, prăjirea pe grătar, aşezarea pe un tron de fier înroşit, ştrangularea, legarea unor pietre de gât şi aruncarea în râuri, ungerea cu miere şi legaţi să fie pradă viespilor, împroşcarea cu pietre, tragerea pe roată, străpungerea cu săgeţi, arderea pe rug, sfâşiaţi de fiare, lovirea cu pumnalul, răstignirea, tăierea capului cu securea sau cu sabia, toate au fost întrebuinţate în chip oribil spre a-i face să se lepede de credinţă, iar în caz că nu reuşeau, urma martirajul. Apostolul Pavel care a trăit pe vremea împăratului Nero a scris: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua, suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat”. Totuşi în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” Romani 8:35-37.
(continuare în numărul viitor)
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon 0745.021.424