Dragii mei,
Pentru că suntem în Postul Crăciunului, perioadă în care fiecare dintre noi caută să-şi împodobească sufletul cu virtuţi, mă gândeam că ar fi bine să aduc aminte despre o mare patimă cu vechime în sufletul neamului omenesc, care bântuie lumea în care trăim şi anume invidia. Dintru începuturi, diavolul a căutat să destabilizeze armonia creaţiei lui Dumnezeu, răzvrătindu-se împotriva Cerului şi având duşmănie asupra omului. După ce răzvrătitorul a semănat neghina invidiei în ţarină, cel care întreţine această buruiană vătămătoare de suflet este tocmai omul. Nimeni nu scapă de această boală şi, odată cuibărită în inima omului, greu va fi scoasă afară. Vă veţi întreba: Dar ce are această patimă în esenţa ei şi de ce este aşa de periculoasă pentru sufletul nostru? Vă voi spune ce nu are: nu are dragoste, bunătate, curaj, nobleţe, smerenie şi multe altele. Şi nu credeţi că un om căruia îi lipsesc toate care ţin de „Frumos” este un om nefericit? Sfântul Ioan Gură de Aur spune „că invidia face din om diavol”. Este aspru cuvântul Sfântului, dar pare destul de realist căci, atunci când săvârşeşti acest păcat, te asemeni cu cel rău. Nu te poţi bucura de succesurile aproapelui tău şi nu numai că nu te bucuri alături de el, mai mult, ajungi să-l dispreţuieşti toată viaţa. Cum putem să spunem răspicat că suntem copiii lui Dumnezeu, dacă pe dinlăuntru ne roade invidia? Cum putem spune că suntem ascultători de poruncile Domnului, când porunca de a nu pofti nimic din cele ale aproapelui nostru o încălcăm? Şi, apoi, dacă am călcat o poruncă, suntem vinovaţi de toate. Acum, să ne cercetăm fiecare dintre noi şi să vedem dacă sufletul nostru este cuprins de această boală! Dacă cel de lângă tine se bucură de o realizare, de exemplu, pe plan profesional, să zicem că a fost avansat înaintea ta, ar trebui să te bucuri pentru el şi nu să-l pizmuieşti şi să-l cleveteşti. Dacă unuia îi merge bine afacerea şi ţie nu, să nu-l invidiezi pentru că nu lui îi faci rău, ci ţie, căci cu cât invidiez mai mult, cu atât îi faci mai mare bine celui invidiat. Ştiţi, istoria lui Iosif din Vechiul Testament; Ce rău i-au făcut lui Iosif copiii lui Iacov când au împins invidia lor până la omor? N-au suferit ei, oare, de foame şi n-au ajuns în primejdie de moarte, iar Iosif a ajuns împărat al Egiptului? Ce frumos spune la Pilde: „Nu te bucura de căderea duşmanilor tăi, ca nu cumva să te vadă Dumnezeu şi să nu-I placi Lui”. Vedeţi, dragii mei, cât rău aduce invidia? Eşti un om fericit dacă tai din faşă acest păcat; mai grav este atunci când nu te vezi pe tine având această patimă şi stărui mereu în ea. Fiind invidios pe fratele tău că are un dar pe care tu nu-l ai, eşti de fapt nemulţumitor faţă de Dumnezeu. Însă, trebuie ştiut că Domnul a pus în inima fiecărui om câte un dar de mare preţ, care să-l ajute să sporească în cele duhovniceşti. Sau, cu cei de vină, Domnul Dumnezeu dacă tu nu eşti în stare să-ţi cultivi darul, pe care cu gigăşie l-a sădit în inima ta. Cercetează-te bine şi ai să descoperi talantul dăruit şi mulţumeşte Ziditorului, căci şi tu şi eu suntem copii lui Dumnezeu şi El ne poartă de grijă în viaţă şi ne face moştenitori Împărăţiei Cerurilor. Iar una din puţinele condiţii pentru a ne putea bucura de Fericirea Veşnică este să nu fim invidioşi, că altfel suntem de plâns. Până data viitoare, să medităm la cele scrise, dorindu-vă să fiţi sănătoşi, voioşi şi nu invidioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel!