„Vreau ca până în 2019, cel târziu 2020, să fie totul asfaltat. Că voi mai ieşi, nu voi mai ieşi primar, dar ştiu că rămâne ceva în urma mea.”, mărturisea, în recentul interviu acordat, primarul Marian Toader, care, nici anul trecut, n-a făcut pauză la capitolul reparaţii de drumuri şi extindere a reţelelor de utilităţi. Probabil că cel mai important proiect privitor la infrastructura rutieră a comunei Lereşti este cel de un milion de euro, fonduri europene nerambursabile, care totalizează 5,5 kilometri, pe traseul: strada Muşetoiu, strada Valea Foii continuare cu Muşetoiu, pe lângă Biserica Valea Foii, cu ieşire în DN73, la staţia trafo, strada Pahonţu, strada Ţarină – Cimitirul Eroilor, drumul de contur al Barajului Râuşor, malul drept. Contractul în valoare de 999.918 euro s-a semnat pe 18 septembrie 2017, în cadrul programului de investiţii prin P.N.D.R. măsura s.M. 7.2 – Infrastructura rurală 2017-2020, având ca obiectiv modernizarea drumurilor de interes local în comuna Lereşti. Pe 11 ianuarie 2018, primarul Toader a întreprins o deplasare la Târgovişte, la autoritatea finanţatoare, întrucât îşi doreşte să demareze procedura de achiziţie prin licitaţie a executantului lucrării. Şi nu numai a celei de asfaltare, căci, la nicio lună după încheierea acestui contract vizând modernizarea unor drumuri, a urmat unul având ca obiect extinderea canalizării în satul Voineşti, pe străzile Răceni, Roman, Valea Foii şi Uliţa Redea. Reamintim că formalităţile au fost îndeplinite pe 12 octombrie 2017, la Ministerul Dezvoltării Regionale, unde primarul Marian Toader a semnat contractul de finanţare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală, subprogramul Modernizarea Satului Românesc, domeniul Realizare/extindere/reabilitare/modernizare a sistemelor de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate. Este vorba despre un proiect cu o valoare de invidiat chiar şi de municipiu, nu numai de vecinii de la rural, de 1.948.000 lei, din care finanţarea alocată lereştenilor se cifrează la 1.885.000 lei. Edilul şef spera ca debutul investiţiei de amploare să se producă din prima lună a anului, pentru săptămâna trecută fiind programată demararea licitaţiei. Planuri sunt şi pentru reţeaua de gaz, chiar dacă, în acest caz, lucrurile s-au mişcat mai lent, din cauza costurilor care trebuie suportate şi de cetăţeni.
Lucrările de reparaţii pe Şotcan, Valea Mărului Mare, Valea Mărului Mic, Axintescu continuă în 2018
În continuarea operaţiunilor de asfaltare pe care le-a coordonat în calitate de viceprimar, împreună cu primarul Ion Berevoianu, apoi ca primar ales, agenda lui Marian Toader pe anul 2017 a cuprins îmbunătăţirea condiţiei drumurilor locale Şotcan, Valea Mărului Mare, Valea Mărului Mic, Axintescu. În pregătirea intervenţiilor propriu-zise, vara trecută, s-au contractat servicii de proiectare în faza DALI, care au costat autoritatea locală 6.378,40 lei, cu TVA. A urmat realizarea proiectului tehnic contra sumei de 11.754,30 lei, iar, în toamnă, s-a încheiat şi contractul de lucrări pentru asfaltarea străzilor enumerate. Investiţia s-a ridicat la valoarea de 487.038,44 lei, cu TVA, a început anul trecut şi va continua în 2018. Termenul de execuţie a fost stabilit la patru luni, însă reabilitarea începută în octombrie a fost sistată luna următoare. Adică s-a turnat asfaltul, rămânând ca, la primăvară, lucrarea să continue pe cele patru artere cu execuţia rigolelor şi a dungilor de demarcaţie.
„Am în derulare lucrările pe Şotcan, Valea Mărului Mică, unde am băgat gaze – extinderea reţelei s-a realizat anul trecut -, căci, în rest, aveam de toate, Valea Mărului Mare şi Axintescu.”, ne spunea primarul Marian Toader despre asfaltări şi introducerea reţelei de gaz pe străzile care au constituit preocuparea ultimilor doi ani. După cum spuneam mai înainte, a mers mai greu, deoarece lumea, care a dat în clocot să vadă reţeaua pe strada lor, nu s-a mai grăbit să se şi branşeze.
Primarul are planificată o modernizare multianuală a 11 străzi
În categoria lucrărilor la infrastructura rutieră a localităţii se înscrie reparaţia şanţului pe strada Răceni, cu o lungime de 80 de metri, pentru care proiectul tehnic cu o valoare de 1.550 lei a fost predat Primăriei toamna trecută. În 30 de zile, obiectivul a şi fost pus în practică, deşi constructorul avea la dispoziţie două luni pentru a executa şanţul, care a costat Primăria 59.569,07 lei, cu lucrările suplimentare apărute. La sfârşitul lunii noiembrie, autorităţile locale au hotărât ca strada Răceni să fie lărgită. „Această stradă are o înclinaţie mai mare, iar lăţimea drumului este nepotrivită pentru a se petrece două autovehicule, pe timp de iarnă, unde se producea fenomenul „alunecare, gheaţă”, de aceea s-a trecut la lărgirea acestei bucăţi de stradă, care duce spre Biserica „Sfânta Treime”, prin renunţarea la vechea canalizare, adoptând o nouă metodă, apărută mai recent, care permite a se circula peste canalizare, oferind astfel o mai bună circulaţie pe stradă.”, este descrisă succint intervenţia pe pagina de socializare a comunei Lereşti.
„Mai am o modernizare de drumuri de interes local, 11 străzi, 3,3 kilometri, cu o valoare 20 de miliarde (n.r. lei vechi), pe care vreau să le prind în acest an şi anul viitor din bugetul local, poate şi din alte fonduri.”, ne spunea Marian Toader de curând.
Reţeaua de gaz va fi extinsă
Întrucât am amintit mai înainte de reţeaua de gaz. Planurile pe 2018 sunt de extindere pe străzile Valea Foii, Valea Mărului Mic, Uliţa Moraru, Şotcan, Uliţa Cojocaru, Marineşti, Frăsineata. Valoarea estimată a investiţiei se cifrează la 300.000 lei. „Avem în vedere extinderea reţelei de gaze pe Valea Foii, de la „pitici” (staţia trafo de la Valea Mare), până la Bogdan Stoica, cel care face prelate.”, afirma primarul Toader. Potrivit acestuia, tronsonul, care beneficiază şi de canalizare, aparţine de Lereşti. Este vorba despre teritoriul aflat pe drumul naţional, cuprins între „pitici” până la fabricantul de prelate, Sticarom. Partea cealaltă este a Câmpulungului.
Marian Toader caută să-i pună la adăpost pe rudari, ca să nu-i ia apa
Pe partea de canalizare menajeră, despre care relatam la începutul articolului, „dăm drumul la licitaţie”, ne-a anunţat şeful Executivului. Ultimul tronson de 3,3 kilometri încheie investiţia de canalizare cu Ministerul Dezvoltării. Şi anul trecut, şefii administraţiei publice locale s-au mişcat bine la acest capitol, bifând încă trei străzi canalizate: strada Frăsineata, Valea lui Pătru şi Ţarina (Cimitirul Eroilor). Tot vara trecută, a fost parafat contractul de lucrări pentru extinderea reţelei de canalizare pe arterele enumerate, la o valoare cu TVA de 317.016 lei, investiţia fiind recepţionată aproape de sfârşitul lunii octombrie.
Intenţii sunt şi pe partea de alimentare cu apă, care, cu studiu de fezabilitate, proiect tehnic şi execuţie, presupune costuri de 500.000 de lei. „Fac un studiu de fezabilitate pentru o extindere a reţelei de apă pe străzile Erou Locotenent Dumitru Lazea, Poduri, Frăsineata, o investiţie similară celei de pe Ţarină. Merge de la Greiner în sus. Vreau să-l prind, căci am adus proiectantul şi am discutat, ne încadrăm pe Măsura 7.2. Ca să creez numărul de puncte, să fiu eligibil, să pot lua finanţarea, prind şi Pojorâta, şi străzile acestea şi câteva crâmpeie prin Lereşti şi Voineşti, unde n-avem canalizare, ca să crească numărul de populaţie deservită. Nu mă apuc de treburi până nu ştiu sigur că am şanse de reuşită. Le plătesc şi după aceea mă uit la teancul de hârtii.”, ne spunea primarul Marian Toader, care are o mare dorinţă: să-i reuşească proiectul cu canalizarea. Însă e conştient că pe rudari trebuie să-i convingă să-şi retragă gardurile stânga-dreapta, ca să rămână un metru, pe principală. 60% au titluri de proprietate.
Primăriei i-ar mai trebui, pe lângă altele, nişte fonduri pentru amenajarea unui torent – pârâul Scoruş – şi a uliţei Scoruş, pentru care, deocamdată, a întocmit, spre finalul anului, studiul de fezabilitate. A plătit pentru el 26.180 lei şi acum speră să convingă conducerea judeţeană să-l ajute să pună în practică lucrarea menită să stăvilească scurgerea apelor de la înălţime în satul Pojorâta.