20.1 C
Campulung Muscel
23/04/2025

În comă, la spital, după o ţigară îmbunătăţită

 

O ţigară, pare-se cu ceva substanţe interzise, dar şi condimentată cu alcool, i-a trimis direct la spital pe doi tineri din Schitu Goleşti. În vârstă de 18 de ani, respectiv 19 de ani, cei doi zăceau inconştienţi în plină stradă când a dat peste ei, din întâmplare, un trecător şi a sunat imediat la 112.

Totul s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, pe DN 73, în zona Bemo, aproape de miezul nopţii. Tinerii fuseseră să chefuiască într-un local din Mioveni, iar la plecare au mai luat cu ei o sticlă de tărie, iar din stradă au făcut rost de o ţigară „îmbunătăţită”, care le-au luat minţile. Nu se ştie cu ce au ajuns până la Bemo, cert fiind faptul că cei doi tineri au fost ridicaţi de pe asfalt de două echipaje medicale de urgenţă, de la Serviciul Ambulanţă şi SMURD, şi transportaţi la spital, la Mioveni, unde au primit îngrijirile care se impuneau, la Unitatea de Primiri Urgenţe. Unul dintre ei şi-a revenit după ce a vomitat şi a rămas sub observaţie medicală, iar celălalt a fost transferat la Spitalul Judeţean Argeş. Medicii au sesizat imediat Poliţia, iar oamenii legii încearcă acum să afle de unde şi-au procurat tinerii ţigara şi dacă au mai cumpărat şi alţii. În acelaşi timp, au fost anunţaţi şi părinţii celor doi. Musceleanul de pe bulevard

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!