Albumul realizat de profesorii Adrian Săvoiu şi George Radu în cinstea celor 150 de ani ai Şcolii Normale, ctitorite de Carol I, completează o splendidă serie de trei monografii apărute în momente jubiliare, la 75 de ani, la 100 de ani şi la 125 de ani. Prima, o lucrare monumentală, reprezintă rezultatul strădaniilor întinse pe durata a două decenii, cât a durat munca de documentare şi redactare a autorului, Ioan Gh. Marinescu. Actuala conducere a Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I” şi-a propus ca, în 2018, să reediteze cea dintâi monografie a şcolii, apărută în 1943 şi intitulată „Trei pătrimi de veac de activitate”. I-a urmat, la împlinirea a 100 de ani, a doua monografie, apărută în 1967, sub semnătura a doi absolvenţi ai reputatei instituţii de învăţământ, profesorul Nicolae Nicolaescu şi profesorul universitar doctor Gheorghe Pârnuţă, marele istoric al învăţământului şi scriitor cu obârşie musceleană, născut la Rucăr. A colaborat la realizarea lucrării şi un al treilea profesor al şcolii, Alexandru Bunescu. Cea de-a treia realizare cu caracter monografic a apărut în 1992, ca rezultat al unui coautorat de excepţie, contopit cu istoria Şcolii Normale şi chiar a Câmpulungului: regretaţii profesori Gheorghe Pârnuţă, Ion Popescu Argeşel şi Mărgărit Niculescu. La 25 de ani distanţă de ultima scriitură care „exploatează” trecutul şcolii de o frumuseţe unică în România, „normaliştii” din trecut şi „caroliştii” din prezent au primit un dar apărut în condiţii editoriale deosebite: „Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” Câmpulung Muscel – 150 de ani de existenţă”, avându-i ca autori pe Adrian Săvoiu şi George Radu, cel din urmă, elev al lui Mărgărit Niculescu, pe care l-a avut nu numai ca profesor de Istorie – unul dintre profesorii de Istorie excepţionali ai Muscelului -, dar şi ca diriginte.
În afara celor trei păstrate în arhiva şcolii, a mai existat o monografie scrisă în 1906
Pentru respectarea adevărului istoric, în expozeul susţinut cu ocazia lansării albumului monografic, care dă valoare oricărei biblioteci publice ori private, care va avea onoarea să-l găzduiască, directorul George Radu a punctat scrierea unei monografii anterioare celor cunoscute şi existente în arhivele şcolii. Cu această monografie, care, din nefericire, nu se mai regăseşte în moştenirea de documente vechi ale instituţiei, conducerea de la începutul secolului trecut a participat la Expoziţia Generală Română din 1906, de la Bucureşti. „Ierarhic, prima monografie ar fi cea a lui Ilarian Velculescu – al doilea director al şcolii de la Câmpulung -, din 1906.”, preciza în mesajul său directorul George Radu, care a vorbit despre aportul la realizarea noii lucrări al unei descendente a familiei directorului Ilarian Velculescu. În această monografie, mărturisea el, a găsit câteva fotografii unicat, care, din păcate, n-au putut fi reproduse în noul album, deoarece familia Velculescu nu şi-a dat acceptul pentru folosirea imaginilor imortalizate cu 125 de ani în urmă, sub directa coordonare a lui Ilarian Velculescu. Una dintre fotografiile care îţi taie răsuflarea cu parfumul lor de epocă a fost realizată în amfiteatrul şcolii, unde se desfăşura o lecţie de biologie. Pe atunci, scena nu exista, dar pe peretele central trona, la fel ca în prezent, „Ascensiunea Madonei”, tabloul donat de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, în 1898. Pictura a dispărut în 1948, dar a fost recuperată în anii ’90 de la Biserica „Flămânda”.
Într-o altă poză la fel de valoroasă, prin unicitatea ei, apare cabinetul de lucru manual. Cu obiectele confecţionate aici s-a participat la expoziţia jubiliară din 1906, când s-au celebrat 40 de ani de la instalarea domnitorului Carol. Altă imagine, visul oricărui autor şi cititor însetaţi de istorie, prezintă interiorul cabinetului de desen, o alta, brutăria şcolii. „Ilarian Velculescu, venit director după Dimitrie Scurei, este cel care a organizat parcul şi ferma şcolii şi a înfiinţat brutărie, şuncărie, sere.”, sunt amănunte oferite de directorul Radu oaspeţilor săi prezenţi într-un număr copleşitor.
În urmă cu 58 de ani, copilul Adrian Săvoiu era uluit de imensitatea şcolii
Parteneriatul cu profesorul Adrian Săvoiu, care a condus la apariţia unui album-monografie, realizat în condiţii grafice excepţionale, s-a născut în primăvara anului 2016. „Ne-am întâlnit şi i-am făcut propunerea de a lucra împreună la acest album. Domnul profesor Săvoiu a acceptat, fiind legat sentimental de şcoală, datorită faptului că părinţii săi au fost profesori ai instituţiei noastre. Lucrând la această monografie, am simţit o bucurie foarte mare, nu neapărat pentru că am realizat-o, cât pentru faptul că am avut alături de noi două absolvente. Este un lucru extraordinar atunci când absolvenţii vor să dea ceva pentru şcoala care i-a format, le-a dat aripi. Vorbesc despre Cristina Cristescu şi o altă absolventă tot din generaţia anilor ’90, Roxana Din.”, le-a prezentat directorul George Radu pe două dintre componentele colectivului de redacţie. Cristina Cristescu s-a ocupat de traducerea în Limba engleză a textului, fiind o ediţie bilingvă, în timp ce Roxana Din a avut rolul de coordonator editorial.
Cu ajutorul profesorului Adrian Săvoiu, care este nu numai un scriitor captivant, ci şi un excelent orator, invitaţii Zilei Şcolii au făcut o scurtă incursiune în trecutul colosal al colegiului. De la prezidiu, acesta le-a mărturisit sutelor de participanţi: „Aici ai sentimentul că eşti deasupra lumii. Vă mulţumesc că sunteţi aici, într-o zi de foarte mare sărbătoare pentru şcoală. În urmă cu 58 de ani, un băieţel de aproape cinci ani intra cu mama lui, profesoara de Matematică, Ileana Săvoiu, pe poarta şcolii. Copilul a străbătut o alee lungă şi, la un moment dat, s-a trezit în faţa unei clădiri uriaşe. Era cea mai mare clădire pe care o văzuse în viaţa lui. Sus era un ceas, iar în faţa lui, o uşă imensă, cu o clanţă, care ajungea până în dreptul creştetului său. Copilul a încercat să deschidă uşa şi a constatat că nu poate. A avut nevoie de ajutorul mamei ca să pătrundă într-un hol, de asemenea, imens. Când şi-a ridicat privirea deasupra capului, a avut sentimentul că plafonul holului ajunge până la cer. A făcut câţiva paşi şi, la stânga, a suit câteva trepte şi a ajuns în faţa altei încăperi. Mama lui i-a spus că acolo este cancelaria profesorilor. Copilul a intrat cu uimire, ca să vadă din nou o cameră foarte mare, cu o masă uriaşă. Imediat, în jurul său au venit câteva doamne profesoare. Niciodată, copilul nu fusese în centrul atenţiei ca atunci. Puţin mai târziu, au venit şi câţiva domni profesori, care i-au pus câteva întrebări. După aceea, mama i-a spus că vor merge în amfiteatrul şcolii, unde va avea loc un spectacol. Pentru că aţi înţeles cine era copilul de altădată, am să trec povestirea mea de la persoana a treia la persoana întâi. Am intrat pe uşă, m-am aşezat în primele rânduri, aşa cum am stat şi astăzi şi, la un moment dat, s-a dat la o parte cortina. Au venit pe scenă nişte persoane foarte ciudate, cu bărbi mari, cu plete şi căciuli… nu înţelegeam cine sunt. Uitându-mă în jur, am observat că ceilalţi erau altfel îmbrăcaţi. Uitându-mă mai cu atenţie, am constatat că gâturile lor erau foarte subţiri şi că glasurile lor erau nepotrivite hainelor pe care le purtau. Mult mai târziu, aveam să-mi dau seama că ceea ce vedeam pe această scenă era un spectacol, pe care şcoala îl dădea la o sută de ani de la Unirea din 1859, şi că personajele erau, de fapt, elevi. Momentul de maximă tensiune a fost când mama mi-a spus că va cânta corul. Într-o atmosferă de linişte deplină, s-a dat din nou la o parte cortina şi, sub conducerea profesorului, corul a cântat dumnezeieşte. M-am întors, aşadar, aici după 58 de ani.”
Colecţie de fotografii-document, de o valoare colosală
Albumul aniversar a fost structurat în patru secţiuni: „Şcoala Normală „Carol I” la Bucureşti” (1867-1896); „Şcoala Normală „Carol I” la Câmpulung” (1896-1947); „De la Şcoala Normală „Carol I”, la Liceul Pedagogic Câmpulung” (1948-1989); „Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”, astăzi” (1990-2017).
Gazdele acţiunii au ales dintre sutele de fotografii inserate în carte câteva reprezentative pentru fiecare perioadă abordată. Imaginea care deschide albumul nu putea fi alta decât cea a ctitorului ei, domnitorul Carol, aflată în colecţia Academiei Române, imortalizată chiar în 1867, anul în care a fost înfiinţată Şcoala Normală. Alături de acesta, pe prima pagină a albumului stă portretul lui Dimitrie Gusti, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Fila a doua prezintă un document de la Arhivele Naţionale Bucureşti, memoriul semnat de Dimitrie Gusti, la 17 octombrie 1867, pentru alcătuirea comisiei în a cărei sarcină intra înfiinţarea unităţii de învăţământ. „Cum această şcoală s-a format în doar o lună, ministrul a trimis adrese tuturor prefecturilor din ţară. Avem şi adresa trimisă Prefecturii Muscel, care a menţionat numele a doi elevi care urmau să reprezinte Câmpulungul la şcoala de la Bucureşti.”, a explicat profesorul Săvoiu.
Lămuririle suplimentare portretului primului director, George Radu Melidon, au fost furnizate de actualul director, care, ca o coincidenţă, poartă două treimi din numele ilustrului său înaintaş. „În 1869, este cel care a avut ideea de a transmite un raport ministrului, pentru înfiinţarea Şcolilor de Aplicaţie pe lângă Şcolile Normale. Acest raport al lui George Radu Melidon nu a fost dus la îndeplinire de către minister. Mai târziu, prin 1882, se legalizează Şcolile de Aplicaţie de pe lângă Şcolile Normale, în cadrul cărora noi, normaliştii, facem practică pedagogică.”, a precizat directorul Radu.
Îşi are locul său în lucrare un alt ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, care a avut un rol hotărâtor în existenţa şcolii: Dimitrie Sturdza, împreună cu Spiru Haret, secretar al ministerului, va face o călătorie la Câmpulung şi va stabili locul unde va fi construit noul local al şcolii. Sunt ilustraţi Take Ionescu, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, în 1892, când s-a pus piatra de temelie, şi Ion Socolescu, preşedintele Societăţii Arhitecţilor din România şi arhitectul şcolii, care a publicat planurile clădirii în Revista „Analele Arhitecturii”. Remarcăm fotografia Primăriei din Câmpulung, în 1906, care are în fundal, în partea stângă, Mateiaşul, deoarece instituţia funcţiona într-un imobil aflat pe amplasamentul actualei BCR. De ce autorii au inserat-o în lucrarea lor? Pentru că este locul în care s-a luat hotărârea prin care s-a cumpărat terenul pe care s-a construit şcoala, în 1887.
Altă fotografie-document îi înfăţişează pe antreprenorul Giovanni Batista Dreina aşezând piaţa fundamentală a clădirii, la 26 octombrie 1892, în prezenţa ministrului Take Ionescu, a prefectului de Muscel Alexandru Râmniceanu, a revizorului şcolar Gheorghe Ionescu, a primarului Câmpulungului, Istrate Rizeanu şi a preşedintelui Tribunalului Muscel, M.Sachelarie.
Imaginea personalităţilor care au marcat cei 150 de ani alternează cu cea a complexului de clădiri imortalizate începând cu 1894, de când datează prima fotografie în care apare şcoala, încă în construcţie, nefiind demontate ultimele schele, continuând cu anul 1900, când s-au realizat primele vederi cu ansamblul spectaculos, până în 2014, după amplul proces de reabilitare, care a pus în valoare frumuseţea unui imobil lucrat cu o migală incredibilă, judecând după bogăţia de ornamente a faţadelor. Profesorul Săvoiu a inclus în prezentarea sa o mărturie memorabilă datând din anul 1906, a unei întruniri a Consiliului Comunal al Urbei Câmpulung, în mijlocul căruia apare tatăl scriitorului Tudor Muşatescu, marele profesor Alexandru Muşatescu, primar la acea dată.
Într-o fotografie din 1925, în centrul grupului de profesori şi elevi este Ion Mihalache, absolvent al şcolii în 1901. În momentul în care prezentarea lui Adrian Săvoiu a ajuns la unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Ţărănesc, George Radu a făcut trimitere la monografia din 1943, în care este consemnat următorul amănunt. Lui Ion Mihalache i s-a cerut o apreciere privitoare la activitatea sa de elev, în care acesta s-a referit la doi dintre directorii de seamă, primul şi al doilea. Pe Dimitrie Scurei îl caracterizează idealist, iar pe Ilarian Velculescu, drept un mare gospodar, dar amândoi mari pedagogi. „Amândoi şi-au început activitatea de dascăli la ţară şi au continuat-o ca remarcabili făcători de dascăli.”, a precizat George Radu. Albumul conţine mai multe imagini în care apare Ion Mihalache, una dintre ele datând din 1936, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la absolvire.
„Când eram copil, două cărţi din biblioteca părinţilor m-au speriat, a precizat profesorul Adrian Săvoiu în momentul în care expunerea sa a ajuns la coperta monografiei scrise de Ioan Gh. Marinescu. Una era „Istoria Literaturii Române, de la origini până în prezent” a lui George Călinescu, 978 de pagini, a doua „Trei pătrimi de veac de activitate”, Ioan Gh. Marinescu, 920 de pagini. Sunt două lucrări care s-au realizat în anii războiului, ca să ne dăm seama cum lucrau oamenii aceia atunci.” Lucrarea lui Marinescu a fost finalizată în douăzeci de ani, cu o contribuţie substanţială din partea absolventului şcolii, I.C. Petrescu, care a sprijinit financiar apariţia ei. Prezentarea pentru publicul festivităţii din 30 noiembrie 2017, când a fost lansat albumul, a conţinut şi portretul lui Florin Niculescu, profesor de Psihologie, cu doctorat la Geneva, pierit la 34 de ani, în toamna lui 1941, în luptele de lângă Odesa. În amintirea acestuia, directorul Ilie Patraulea a ridicat o troiţă în faţa şcolii, pe care s-au montat cele două plăci comemorative. „Placa pe care sunt inscripţionate numele absolvenţilor căzuţi în Primul Război Mondial a fost pusă în amfiteatru de promoţia 1916, la revederea de zece ani, în anul 1926. Dorind să refacem istoria şcolii, am aşezat-o pe troiţa sfinţită la 31 mai 1942, ocazie cu care s-a ţinut o slujbă în memoria dascălilor morţi în cele Două Războaie Mondiale.”, a completat directorul George Radu.
În 2018, gardul şi poarta vor fi reconstituite după modelul original
Epoca modernă, prezentată de George Radu, a fost deschisă de o imagine hibernală a complexului „Carol I” şi a împrejurimilor sale, aparţinându-i artistului fotograf Sebastian Enache. Prezentarea actualului director s-a oprit la însufleţirea unor simboluri din vechime, care au fost recreate pe baza evocărilor din trecut sau pentru care există intenţii de reconstituire, cum este poarta de la intrare, din a cărei structură originală nu s-a mai păstrat decât un element. Şcoala de Aplicaţie funcţionează în prezent într-o clădire reabilitată şi modernizată în 2001, cu fonduri de la Banca Mondială. În clădirea care a servit ca Şcoală de Aplicaţie, în care zeci de generaţii au desfăşurat practica pedagogică, a fost amenajată biblioteca. „După ce am studiat monografia lui I.Gh. Marinescu, mi-am dat seama cât de frumoasă şi bogată este istoria şcolii. Ceasul, care funcţionează de 121 de ani, l-am reparat în 2005. În ceea ce priveşte bustul lui Carol I, mulţi profesori spuneau că a existat un bust al Regelui în şcoală, pe care l-am căutat, dar nu l-am găsit. Cu sprijinul domnului Radu Adrian, am reuşit să ridicăm, în 2005, bustul Regelui Carol I. Troiţa, de asemenea, are o istorie foarte frumoasă. În 1948, a dispărut din şcoală şi am găsit-o pe partea pietonală, la Mănăstirea „Flămânda”. Cu aprobarea Înaltpreasfinţi-tului Calinic, am reuşit s-o aducem, în 2006, în curtea şcolii. În 1869, George Radu Melidon, primul profesor de Pedagogie din ţară, a propus un steag, pe o parte având numele şcolii, însemnele regale cu stema, data înfiinţării şcolii, iar pe cealaltă parte, pe Sfântul Andrei. Am refăcut steagul în acest an aniversar şi el se află în holul de intrare, dar şi la muzeul şcolii. Ceea ce n-am putut să realizăm: poarta executată în 1930, de un tâmplar cu studii la un liceu de meserii din Bucureşti, din care se păstrează un singur element. Dorim ca, la anul, gardul şi poarta să apară, cum sunt într-o fotografie din 8 octombrie 1967, când s-a sărbătorit centenarul şcolii.”, a afirmat directorul George Radu. Magda BĂNCESCU