Pentru că se apropie finele anului, administraţiile locale îşi fac un bilanţ al realizărilor. Pentru unele, 2017 a fost un an bun, cu investiţii, iar pentru altele mai puţin bun. Înflorirea unor localităţii din Muscel se datorează implicării primarilor, care s-au zbătut, au muncit să atragă fonduri la bugetul local, iar rezultatele nu numai că se vad, dar îi mulţumesc pe locuitori. Spre exemplu, în comuna Lereşti, primarul Marian Toader are zeci de obiective pe care le-a realizat în acest an şi, în ciuda vremii neprielnice, continuă.
În primăvară, administraţia locală de la Lereşti a investit 50.000 de lei în două locuri de joacă, urmând să mai fie realizat încă unul imediat ce vremea va fi prielnică.
Pe lângă reabilitarea Ateneului „Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu” din Voineşti şi a Căminului Cultural din Lereşti, în comună s-a turnat asfalt pe mai multe străzi, cu bani de la bugetul local. De asemenea, cu ajutorul Consiliului Judeţean, s-a finalizat şi recepţionat o lucrare de canalizare menajeră, în valoare de 320.000 de lei pe străzile Frăsineaţa, Valea lui Pătru (cu o bretea a ei) şi strada Ţarină (fiind vorba de strada care duce la Cimitirul Eroilor).
Puntea din Voineşti spre ARO, reparată
Înainte de începerea şcolii s-a reparat puntea care face legătura între târgul săptămânal din Voineşti şi fosta platformă ARO. Lucrarea s-a făcut mai ales pentru copiii care locuiesc la blocurile fostului complex muncitoresc şi care se duc la Şcoala Voineşti. Pasarela pietonală era şubrezită de timp şi intemperii, iar primarul Marian Toader a găsit soluţii de înlocuire a componentelor afectate cu unele mai straşnice. Aşa că şcolarii şi adulţii care o folosesc pentru a scurta distanţa spre şcoală sau spre casă o pot traversa cu încredere.
Sistemul de supraveghere video, extins
Încă din mandatul trecut, când Marian Toader era viceprimarul localităţii Lereşti, Primăria a investit într-un sistem de supraveghere video performant, care poate suporta 32 de camere. Cele mai competitive camere, rotative şi cu zoom puternic, sunt montate la sediul Primăriei şi în târgul săptămânal. Restul obiectelor de supraveghere au fost puse în zonele de risc şi de interes comunal, adică la intrările şi ieşirile din comună, la şcoli, precum şi în zonele unde sunt instituţii şi întreprinderi. Corpul de comandă este în Primărie, dar imaginile pot fi vizualizate şi pe un telefon mobil conectat la internet.
Pentru perioada imediat următoare, administraţia urmează să mai monteze patru camere de supraveghere şi încă un receptor, care să fie de rezervă. „Alte investiţii pe care ni le dorim ar fi extinderea sistemului de supraveghere video, pe străzi şi uliţe, mai ales pe cele care duc spre Râul Târgului, deoarece avem probleme mari cu menţinerea curăţeniei. Cu această ocazie fac un apel la cetăţenii comunei Lereşti să ne contacteze când au deşeuri de la reabilitările construcţiilor, pentru că avem locuri special amenajate unde le putem depozita, să nu le mai arunce la întâmplare pe prundul râului.”, ne-a declarat primarul Marian Toader.
Drumul de la Barajul Râuşor spre Portăreasa va fi reabilitat
Proiectul de un milion de euro, prin care s-a solicitat finanţare de la Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 3 Sud Târgovişte, pentru asfaltarea a cinci drumuri de interes local, conturul Barajului Râuşor, pe malul drept, de la coronamentul barajului, până la coada lacului; strada Pahonţu; strada Muşetoiu; strada Ţarină (Cimitirul Eroilor); şi Valea Foii (pe lângă biserică, cu ieşire în DN 73, la staţia TRAFO), a fost pe locul 17 din 50 de proiecte pe Măsura 7.2, deci, eligibil. „Am semnat contractul de finanţare, am luat avansul de 500.000 de euro, de la CNFIR Târgovişte, şi suntem în stadiul procedurii de achiziţie a proiectării, cu licitaţie, cu tot. După care urmează procedura de achiziţie lucrări de execuţie.”, ne-a mai spus primarul Marian Toader.
Drumul, care ocoleşte Barajul Râuşor pe partea dreaptă, până la Voina, are 9 kilometri, dar în proiectul accesat de Primăria Lereşti se va repara doar o treime din el, aproximativ 3,3 kilometri, până la coada lacului, spre Portăreasa. În prezent, calea de acces este distrusă, mai ales că nu a fost în niciun fel întreţinută în cei 28 de ani de la Revoluţie încoace.
Pentru târgul săptămânal vor fi amenajate locuri de parcare pe strada ARO
Pentru că târgul săptămânal de la Voineşti a luat amploare, administraţia locală a căutat şi găsit o alternativă de decongestionare a traficului în zonă sâmbăta. Astfel, o uliţă din zonă va fi extinsă, pornind de la piaţă şi până la strada Vălimăreanu, care iese un pic mai sus de IATSA Dacia. „I-am dat denumirea ARO, am băgat-o în domeniul public şi acum facem proiectul pentru împietruire, deocamdată, ca să o facem funcţională, şi să amenajăm locuri de parcare de-a lungul ei, pentru că târgul a luat amploare şi trebuie neapărat să rezolvăm cumva. Strada a existat în inventarul domeniului public, dar noi am lungit-o acum.”, ne-a mai declarat edilul Marian Toader.
Primarul vrea şi o piaţă agroalimentară, lângă Ateneu
Cu ajutorul fondurilor europene sau a celor primite prin GAL, cei de la Primăria Lereşti vor să deschidă şi o piaţă agroalimentară, care va funcţiona tot în zona târgului săptămânal din Voineşti. Proiectantul a schiţat deja cum va arăta locul de desfacere, mai rămâne să se găsească sursele de finanţare. Primarul ne-a mai dezvăluit şi faptul că vrea să înfiinţeze o reţea de canalizare în satul de romi, Pojorâta. „Astăzi (n.r. marţi, 14 noiembrie) am mai avut discuţie cu un proiectant. Trebuie să ne interesăm ce avize ne trebuie, dacă le putem lua, că până nu pun cap la cap toate informaţiile, să ştiu pe ce plec, nu mă apuc de lucru. E vorba de extinderea reţelei de canalizare în satul Pojorâta. Finanţarea vreau să fie tot din fonduri europene, dar, deocamdată, să vedem dacă întrunim condiţiile de accesare, de pregătire a studiului de fezabilitate. Adică nu antamăm o cheltuială, să rămân cu studiul făcut.”, a mai continuat Marian Toader.