14/01/2026

Concurenţă mare la licitaţia pentru blocurile 5-8 de la Rotunda. Firma din Slatina, care reabilitează Spitalul, a depus patru oferte, pentru fiecare bloc în parte

Până la data limită, 21 mai 2025, Primăria Câmpulung a primit nouă oferte pentru eficientizarea energetică a blocurilor 5-8 de la Rotunda. Este al doilea „pachet” de imobile din această zonă, după cel incluzând blocurile 1-4, scos la licitaţie, pentru desemnarea constructorului care le va pune la punct faţadele, acoperişurile, ferestrele şi balcoanele şi instalaţiile. Societatea din Slatina, Grup Primacons SRL, care execută lucrarea de renovare termică a Spitalului Municipal Câmpulung, este prezentă şi la această procedură, cu patru oferte, pentru fiecare bloc în parte. Celelalte cinci, depuse atât de participanţi individuali, cât şi de asocieri de firme, privesc „pachetul” complet. În acest caz, preţul total, de la care porneşte licitaţia iniţiată pe 17 aprilie 2025, este de 25.030.341 lei. În cazul ofertelor distincte, valorile arată astfel: blocurile 5 şi 7, având aceleaşi caracteristici, au fost evaluate de proiectant la 5.919.863,25 lei fiecare, iar blocurile 6 şi 8, la 6.595.307,25 lei. Nici ofertanţii unici nu sunt singuri, ci au cooptat alături de ei subcontractanţi, cu excepţia omului de afaceri Ion Pătrăşcan, înscris fără niciun asociat ori partener din categoria menţionată. În total, sunt 16 firme implicate în formalităţile de achiziţie publică, din postura de ofertant sau subcontractant.

Cum arată concurenţa la licitaţie

  • Lotul 1 – blocul 5

-Ofertant unic Grup Primacons SRL (reprezentant Octavian Bălţoi), din Slatina, participant la licitaţie alături de doi subcontractanţi: PrimeSEC Technology SRL (reprezentant Cristian Mocănaşu), din Bragadiru-Ilfov, şi Instpro SRL (reprezentant Dan Scăunaşu), din Drăgăşani-Vâlcea;

  • Lotul 2 – blocul 6

-Ofertant unic Grup Primacons SRL (reprezentant Octavian Bălţoi), din Slatina, participant la licitaţie alături de doi subcontractanţi: PrimeSEC Technology SRL (reprezentant Cristian Mocănaşu), din Bragadiru-Ilfov, şi Instpro SRL (reprezentant Dan Scăunaşu), din Drăgăşani-Vâlcea;

  • Lotul 3 – blocul 7

-Ofertant unic Grup Primacons SRL (reprezentant Octavian Bălţoi), din Slatina, participant la licitaţie alături de doi subcontractanţi: PrimeSEC Technology SRL (reprezentant Cristian Mocănaşu), din Bragadiru-Ilfov, şi Instpro SRL (reprezentant Dan Scăunaşu), din Drăgăşani-Vâlcea;

  • Lotul 4 – blocul 8

-Ofertant unic Grup Primacons SRL (reprezentant Octavian Bălţoi), din Slatina, participant la licitaţie alături de doi subcontractanţi: PrimeSEC Technology SRL (reprezentant Cristian Mocănaşu), din Bragadiru-Ilfov, şi Instpro SRL (reprezentant Dan Scăunaşu), din Drăgăşani-Vâlcea;

  • Loturile 1, 2, 3 şi 4 – blocurile 5, 6, 7 şi 8 „la pachet”

-Ofertant unic Şantier în Lucru SRL (reprezentant Tiberiu Constantin Dumitru), din Domneşti-Ilfov, împreună cu trei subcontractanţi: Geoalfy Proiect SRL (reprezentant Mădălina Elena Marin), din Popeşti Leordeni-Ilfov, DT Green Urban Construct SRL (reprezentant Tiberiu Constantin Dumitru), din Bucureşti, Ana – Cris SRL (reprezentant Maria Ciobanu), din Slatina;

-Ofertant unic Sercop ADN SRL (reprezentant Ion Pătrăşcan), din Câmpulung;

-Ofertant unic Top Line Construct SRL (reprezentant Ştefan Florian Lăzăroiu), din Buneşti-Mălureni, alături de doi subcontractanţi: AIR Service Delta SRL (reprezentant Adrian Rachinoiu), din Valea Mare Podgoria, MGM Unic Electro Impex SRL (reprezentant Mihai Manu), din Geamăna-Bradu;

-Asocierea formată din firmele Mentor Building SRL (reprezentant Cornel Jianu), din Geamăna-Bradu, Phenix Group AG SRL (reprezentant Ioan Corneliu Ştefănescu), din Budeasa Mică, ofertant, Gaz Instal Topexpert SRL (reprezentant Andreea Elena Bugica), din Mioveni, subcontractant;

-Asocierea formată din firmele Premium Windows & Construct SRL (reprezentant Alexandru Irod), din Bucureşti, în calitate de lider, şi Pro Hart Group SRL (Alexandru Priporeanu Dinu), din Sibiu, ofertant.

  • Proiectul prevede panouri fotovoltaice şi staţii de încărcare a vehiculelor electrice

Suprafeţele terenurilor pe care sunt amplasate cele patru imobile propuse să-şi îmbunătăţească aspectul exterior şi confortul termic măsoară: 1.334 mp – blocul 5; 1.472 mp – blocul 6; 1.243 mp – blocul 7; 1.583 – blocul 8. Blocul 5 a fost construit în anul 1975, iar blocurile 6, 7 şi 8, în 1971, potrivit informaţiilor extrase din proiectul tehnic. Clădirile cu regimul de înălţime Sp + P + 4E  au câte 24 de apartamente pe nivel, rezultând un total de 120 de apartamente în cazul fiecăruia dintre ele.

Alte referinţe despre cele patru blocuri de la Rotunda. Blocul 5 (Bulevardul I.C. Brătianu, nr.57): suprafaţa construită la sol – 1.105,30 mp, suprafaţă desfăşurată – 5.526,50 mp; blocul 6 (Bulevardul I.C. Brătianu, nr.55): suprafaţa construită la sol – 1.230 mp, suprafaţă desfăşurată – 6.150 mp; blocul 7 (Strada General Simonescu, nr.3): suprafaţa construită la sol – 1.105,30 mp, suprafaţă desfăşurată – 5.526,50 mp; blocul 8 (Strada General Simonescu, nr.5): suprafaţa construită la sol – 1.230 mp, suprafaţă desfăşurată – 6.150 mp.

Investiţia de eficientizare energetică prevede: realizarea sistemului de reabilitare a faţadelor de 15 cm, cu vată minerală bazaltică, a sistemului termoizolant la nivelul acoperişului din vată minerală de 30 cm, reparaţii şi schimbarea învelitorii, schimbarea tâmplăriei exterioare cu profile PVC şi înlocuirea glafurilor existente, înlocuirea uşilor de acces în bloc, închiderea balcoanelor, termoizolarea planşeului din subsol, realizarea unor instalaţii electrice şi termice eficiente din punct de vedere energetic, montarea unor sisteme de umbrire pe faţadele însorite, echiparea clădirilor cu staţii de încărcare a maşinilor electrice.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!