22/04/2025

Şansa lui Ţâroiu de a-şi alege oameni competenţi

 

Scurtă, dar agitată. Cu doar cinci puncte pe ordinea de zi, extrem de puţine pentru o şedinţă lunară a Consiliului Local, părea că Liviu Ţâroiu le face o favoare aleşilor, după săptămâna extenuantă. Asta deşi nu s-au „omorât” să onoreze cu prezenţa evenimentele ţinute în cinstea localităţii, care le plăteşte serviciile de conducători prea ocupaţi cu serviciul, cu concediul, ca să ia în serios rolul de co-organizatori ai Zilelor Municipiului, cum figurează pe toate materialele promoţionale. Ia-i de unde nu-s pe co-organizatorii care le-au lăsat lui Ţâroiu şi Blidaru tot locul din lume în faţa camerelor foto şi tv. Ca o paranteză, la prima şi, cel mai probabil,  singura conferinţă de presă cu subiecte politice a verii, ţinută de deputatul liberal Dănuţ Bica, acesta a făcut o remarcă privitoare la absenţa pe capete a superiorilor de la partid ai echipei de conducere a Câmpulungului. Nu tu preşedintele PSD Argeş, nu tu parlamentari – din cele trei bucăţi de senatori şi şase de deputaţi PSD, numai doi, adică senatorul Gheorghe Marin şi deputatul Radu Vasilică, nu l-au lăsat la greu pe Ţâroiu -, nu tu aleşi judeţeni, cu excepţia Mariei Cotenescu şi a lui Vasile Negoescu, şeful pensionarilor PSD. Însă nici oamenii lui Bica, co-organizatori ai acţiunii anuale cu cea mai mare priză la public, nu s-au călcat pe bătături cu majoritarii, care, de bine, de rău, tot şi-au mai arătat roşeaţa naturală şi politică alegătorilor. Cunoaştem, sunt pensionari majoritatea ori bugetari cu funcţii de şef şi îşi permit, astfel, să facă oficiile de gazdă. 

Revenind la şedinţa de Consiliu de ieri după amiază, scurtă ca o ploaie de vară, înainte de a o lua complet razna până şi vremea, cu o mapă de şedinţă limitată la cinci puncte, dintre care două păreau mai săltăreţe, Ţâroiu şi-a făcut mai degrabă o favoare lui însuşi, la cât s-a agitat şi pe scenă, şi pe lângă scenă, nedormit până dincolo de miezul nopţii… chef cu fotbaliştii, chef cu VIP-urile, chef cu notabilităţile… sosiri, plecări şi, vorba aia, nu mai este chiar o trufanda. Clar lucru, după o săptămână de umblat noaptea, precum cucuveaua, după fiecare invitat în parte, după ce zilele s-au scurs la microfonul acţiunilor culturale, predat frăţeşte şi colegului Blidaru, o dezbatere lungă, la patru zile distanţă de încheierea nebuniei, era ultimul lucru care îi lipsea. 

Cu o zi înainte, preşedintele liberal David ne-a stricat previziunea legată de durata întrunirii, anunţând despicarea feroce a firului la punctele „fierbinţi” ale ordinii de zi. Primul: răscumpărarea acţiunilor deţinute de zece de asociatul Văsâi, prin firma sa, Financiar Urban, care, în deceniul scurs, au căpătat valoare aidoma vinului vechi. Expertul contractat de Primărie, ca să stabilească preţul pe care îl vor plăti ai noştri pe treimea privată din Edilul, a ajuns la concluzia că pachetul afaceristului piteştean valorează cu un milion de lei mai mult decât în 2007, când Consiliul i le-a vândut, blocând orice şansă de modernizare a societăţii şi sistemului de utilităţi cu ajutorul fondurilor europene. Un milion de lei, adică 10 miliarde, în banii vechi, în condiţiile în care Edilul a fost deseori ţinta săgeţilor pornite, culmea, chiar de la patronii ei, aleşii locali, că are rolul de simplu încasator de facturi. Când era obligaţia lor să reformeze un sistem de lucru învechit, ineficient, un personal, poate, fără randamentul dorit şi, mai presus de toate, o infrastructură de utilităţi sub orice critică.       

Până la a afla raţiunea ce a stat la baza preţului pentru plata căruia subalternii primarului au şi scotocit în rezervele Primăriei, neavând alocaţi în buget decât 200.000 de lei – or lor le trebuiau 3,3 milioane de lei! -, liberalii au anunţat public că, în zilele următoare, vor ieşi în faţa comunităţii cu declaraţii, în funcţie de cum decurge dialogul şi de informaţiile primite de la Executiv, care a acceptat preţul propus, de vreme ce a şi căutat şi găsit banii pentru Văsâi. Mai mult, lumea trebuia să afle şi cât a cheltuit Ţâroiu de Zilele Municipiului, oficiu pe care s-au angajat să-l facă ei, având convingerea că primarul nu va comunica din proprie iniţiativă cheltuielile detaliate ale sărbătorii. 

După acţiunile Edilului, alt subiect care putea prelungi şederea la discuţii a aleşilor erau salariile bugetarilor din Primărie, pe care, dacă ţin la locurile lor în Consiliu, căci în fruntea Primăriei… nicio şansă!, la cum a umflat chenzinele PSD-ul, era indicat ca şi PNL să le aplaude cu entuziasm. Nicidecum să se lege de lefurile pe care le vom prezenta în ediţia viitoare, cu rol pur informativ, nu pentru a-i băga în boală pe angajaţii din privat, care numai ei ştiu cât muncesc, pe cât muncesc, nu mai vorbim despre liberele de peste an, de concedii şi alte avantaje în care se lăfăieşte bugetărimea câştigată pe viaţă de PSD. Ca să vă faceţi o idee despre creşterile de salarii discutate ieri la Consiliu, extragem din materialul de şedinţă câteva cifre care îi vor învineţi nu numai pe angajaţii din privat, ci şi pe angajatorii lor, realizând că, mai devreme sau mai târziu, oamenii buni le vor pleca la stat. Şi statul acesta o fi funcţionând el cu şpăgi de ordinul miilor de euro la angajare, dar va avea nevoie, mai cu seamă după pensionarea vârstnicilor, care mai ştiau cu ce se „mănâncă” profesia, şi de competenţă. Or să rămâi numai cu pilele… ajungi cu statul la ruină. Deci mediul privat va fi, la un moment dat, salvarea primarului, care, indiferent c-a fost de la PNL, c-a fost de la PSD, s-a văitat că n-are cu cine să facă treabă, căci cei din Primărie sunt vai de mama lor!,  iar profesioniştii din privat nu vin pe salariile din Primărie. Ei bine, deschideţi porţile, că vin profesioniştii din privat! 

Poftiţi de citiţi cât valorează munca la stat. Secretarul de municipiu va avea salariul de bază (!) peste 7.800 lei. Arhitectul şef, dacă am avea, aproape 6.700 de lei. Tot la 6.700 de lei ajunge remuneraţia fără sporuri a directorului executiv. Un şef de serviciu poate ţopăi fericit cu aproape 4.900 de lei lunar, iar unul de birou, cu peste 4.400 de lei! Să zicem şi de cei mai mici. Şoferul ajunge cu salariul de bază până la 3.000 de lei, îngrijitoarea, adică femeia de serviciu, la 2.500 de lei, şi sunt pe aproape portarul, paznicul, bufetierul şi manipulantul de bunuri. Şeful Poliţiei Locale, 4.870 de lei. Iar cei din birouri, de la acelaşi serviciu, 4.350 de lei. Dar şi oamenii de teren, în funcţie de gradele deţinute, trec de 3.000 de lei. Continuăm răsucirea cuţitului în rană cu şeful de la Social, 6.700 de lei. Iar cel de la ADP, 5.800 de lei. Repetăm, salarii de bază. Şi nici subalternii n-au motive de supărare, după cum vă veţi convinge lecturând data viitoare pomelnicul lefurilor majorate din Primărie.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!