Filmarea postată într-un grup constituit pe o pagină virtuală de socializare de o câmpulungeancă din zona Rotunda, pentru a arăta concetăţenilor ce pătimeşte din cauza unor vecini-problemă, îl şochează pe privitor. Dacă, în mediul online, rămâne la alegerea celui care accesează contul cu pricina să urmărească imaginile surprinse de cetăţeana adusă la capătul răbdării de locatari din rândul etniei care a „penetrat”, în expansiunea ei, de la periferii către centru, cartierele câmpulungene, în realitate, omul e forţat să se oripileze la vederea lor. Chiar şi retras în locuinţă, le aude urletele, ocările şi chiuiturile când se strâng la câte o petrecere stradală, cu masa postată lângă bloc, sub balcoanele vecinilor, care se întinde pe toată durata zilei, neavând ce să facă în casă. Dar afară mănâncă, beau, rumegă seminţe, scuipă, înjură – se şi trosnesc când „se încinge tărâţa” în ei – şi orăcăie în acordurile teribil de chinuitoare ale manelelor care însoţesc obligatoriu chiolhanul de pe spaţiul verde.
Chefuri cu muzică de balamuc între blocuri când le vine pofta unor prăpădiţi
Scene similare celor prezentate publicului de câmpulungeanca din zona de blocuri poziţionate mai sus de căminul de la Rotunda întâlneşti aproape peste tot. Săptămâna trecută, nişte chiriaşi ai Primăriei au făcut un chef monstruos în faţa blocului, în sfânta zi lucrătoare de luni! Organizatorul bairamului consumat pe treptele de la intrarea în bloc, ocupate de invitaţii acestuia, o fi avut de sărbătorit împlinirea unei vârste din viaţa-i nenorocită de torţionar al nervilor locatarilor din două blocuri despărţite de o stradă îngustă. Atmosfera de paranghelie la care au fost obligate să asiste, auditiv, zeci de familii ai căror membri, mulţi întorşi de la muncă, voiau să se odihnească, a fost asigurată de musafirii gazdei, care au lăsat maşina cu portierele larg deschise şi muzica urlând violent, ore în şir, până la epuizarea răbdării proprietarilor de apartamente din cel puţin două imobile. Gălăgia infernală a cuprins toată strada, deci, au fost părtaşi fericitului eveniment şi locuitorii blocurilor învecinate. Cine şi-a permis să joace tontoroiul pe liniştea serii compromisă de beţivăneala din amurg, continuată şi pe înnoptat? Nişte prăpădiţi, toleraţi într-un apartament al Primăriei, pentru care nu plătesc decât cu ţârâita, când o văd pe-a groasă – executorul trimis pe post de sperietoare -, şi-au obligat vecinii să le suporte destrăbălarea pe domeniul public. Timp de patru-cinci ore, nicio maşină de Poliţie, care, oricum, n-are obiceiul să patruleze pe artera strâmtă, ocupată pe o parte şi pe cealaltă de maşini, nu a avut nici de data asta pe traseu calea de acces unde se petrecea în draci. Şi nici lumea n-a anunţat Poliţia, întrucât unul dintre cheflii cunoaşte încăperile Poliţiei mai bine ca pe locuinţa Primăriei, de câte ori a fost săltat şi amendat, fără folos, însă. Aşadar, o amendă în plus n-ar fi avut ca efect decât agitarea violentului care are în vocabular o expresie favorită: „Te omor!”
„Sunt o haită întreagă care ameninţă. Oamenii, în blocul 3, sunt majoritatea bătrâni”
Revenind la filmarea care a stârnit indignarea celor care au urmărit-o, din cauza silei şi a torturii vizuale şi auditive la care sunt supuşi de nişte lepădături oameni oneşti ai Câmpulungului, înregistrarea îl prezintă pe un tânăr, suferind ce-i drept, dar şi teribil de obraznic pe deasupra, întins pe iarbă, cu pantalonii traşi de pe el, gemând şi urlând, în timp ce maică-sa îl ocărăşte şi întinde de el. Văzând că nu-i chip să-l urnească, femeia renunţă şi-l lasă pe fiu să se manifeste nefiresc sub ferestrele unor cetăţeni nevinovaţi, martori ai unor secvenţe terifiante. Cu toată boala individului, un obişnuit al şedinţelor de Consiliu, unde se înfiinţa periodic după bani, şi în acest caz, este vorba tot despre nişte exemplare, care, prin nimicnicia existenţei lor, nu produc decât dezgust colectiv. Mărturie stă poziţia unor cetăţeni care n-au ezitat să-şi exprime punctul de vedere după vizualizarea filmuleţului şi a fotografiilor având ca protagonişti ursari care au dat şatra pe apartamentul de bloc.
În timp ce unii, în necunoştinţă de cauză, îndeamnă la un apel la Salvare şi la Poliţie, autoarea postării, Frăguţa Anuţa explică motivul gestului său: „Aşa îşi bat joc de noi, zilnic!” Şi pe bună dreptate, judecând după manifestările groteşti, pe care, şi dacă nu le vezi, le auzi din locuinţă ori trecând prin apropiere. Imaginile şi dialogul sunt proaspete, datând de joi, 13 iulie. Pentru exemplificarea stării de revoltă stârnite pe pagina de Facebook „Musceleni”, vom reda o parte a schimbului de opinii generate nu numai de scena cu mama şi fiul, ci şi de fotografiile cu ţiganii tolăniţi pe iarbă, lângă bloc, şi mizeria groaznică lăsată în urmă. „De şase ani, aşa ne chinuiesc pe toţi locatarii blocului.”, scrie Frăguţa Anuţa referindu-se la maniera de comunicare zbierată între mama şi fiul care, cât era mai în putere, înainte de a fi doborât de boala gravă de care suferă, era în stare să te scuipe dacă nu-l ajutai. Oricum, înjurătura o aveai rezervată în repertoriul cerşetorului, pentru care lumea era obligată să-i dea. Nu era la alegerea lumii dacă ajuta sau nu un tânăr bolnav şi amărât. „Sunt o plagă nenorociţii ăştia pentru liniştea cartierului. Şi sunt mulţi obraznici şi agresivi.”, confirmă Răzvan Ionaşcu. „Eu vorbesc despre disconfortul creat de şase ani, aproape zilnic, şi nimeni nu ia nicio măsură.”, insistă Frăguţa Anuţa să clarifice expunerea specimenelor care nu ţin cont că sunt în public, că pot fi văzute şi auzite când se comportă ca neoamenii. „Păi, chemaţi Salvarea sau Poliţia, că sunt plătiţi pentru astfel de situaţii!”, adaugă Eugen Răzvan Androne. „Asta este ca pilda cu măgarul lui Nastratin: nu îl vând, vreau doar să vedeţi ce pătimesc cu el.”, a replicat Frăguţa Anuţa.
La fel ca ea au pătimit şi pătimesc pe mai departe câmpulungenii care au nenorocul de astfel de sălbatici statorniciţi între oameni ca lumea, fie după ce şi-au cumpărat apartamente, neducând lipsă de bani, ci doar de educaţie, fie vârâţi de Primărie în apartamentele sale răsfirate, în mod nefericit, între locuinţele cetăţenilor forţaţi să le înghită mizeria, larma, violenţele, zi şi noapte. =„Eu îi am cu mine pe scară şi este un chin, nu ştiu să tragă apa la WC, scriu pe pereţi, scuipă pe geam, aruncă gunoiul, aproape în capul celorlalţi, şi, culmea, se consideră victime.”, scriu Iuliana şi Ovidiu Popa. =Iar Mihăiţă Iulian Ghiţă: „Mâna pe par şi afară cu ei din cartier! Am stat 15 ani în acel cartier, acolo mi-am petrecut copilăria! Vă sprijin oricând… (…) Numai uniţi putem să trăim liniştiţi! Ăştia trebuie dezmembraţi.” =Frăguţa Anuţa: „Adevărat! De şase ani îi suportăm, dar nu se mai poate!” =Eugen Răzvan Androne: „Nesimţiţii!” =Mihăiţă Iulian Ghiţă: „Rămân surprins, că acel cartier nu prea permitea aşa ceva… cine nu îşi vedea de treaba lui o cam lua la ochi.” =Frăguţa Anuţa: „Păi, sunt o haită întreagă care ameninţă, oamenii, în blocul 3, sunt majoritatea bătrâni, iar cei ca mine, puţini.” =Mihăiţă Iulian Ghiţă: „Mai am prieteni din copilărie care încă stau acolo. Să vedem ce facem ca să îşi găsească liniştea din nou acel cartier.” =Frăguţa Anuţa: „Doamne, ajută! să se rezolve ceva!” =Răzvan Ionaşcu: „(…) la blocul 1, nu mai ai loc de ei să intri în scară şi, dacă îi iei la goană, se întorc cu ameninţări. Trebuie să scăpăm de ei!” =Robert: „Legea pumnului s-a dus de mult, suntem în secolul XXI, sunt instituţii care să se ocupe de asemenea cazuri.” =Mihai Iulian Ghiţă: „Ai dreptate,Robert! Dar aşteptăm în zadar ca instituțiile să îşi facă treaba! Cred că ai şi tu o grămadă de exemple de acest fel fără rezolvare.” „E.M.”