Un nou scandal zguduie din temelii lumea bisericească din Muscel, după ce nora unor persoane decedate în urmă cu 45, respectiv 34 de ani, susţine că locul în care-şi dorm somnul de veci răposaţii, situat în cimitirul din Lăzăreşti, a fost profanat. Femeia spune că mai bine de trei sferturi din mormânt a fost ocupat de o altă criptă, care aparţine fostului primar din Schitu Goleşti, Ion Şerbănel, şi întreabă acum unde sunt osemintele, de ce a fost mutată crucea şi cum de a fost posibil ca locul de veci să fie dat altcuiva, în condiţiile în care a plătit pentru el la zi. Preotul paroh neagă acuzaţiile de profanare, însă n-a reuşit să o convingă pe femeie că nu s-a umblat la mormântul socrilor, aşa că aceasta a făcut plângere la Poliţie şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
„Am văzut lucrat peste bolta socrilor mei un mormânt nou!”
Totul ar fi ieşit la iveală în momentul în care Angela Mitarcă, venind de la Bucureşti spre Câmpulung, însoţită de fiul ei, a trecut pe la cimitirul din Lăzăreşti să lase nişte flori la mormântul socrilor. Crucea nu mai era pe amplasamentul iniţial şi, atunci, cei doi şi-au dat seama că altcineva a construit o nouă criptă pe suprafaţa unde erau îngropate rudele lor. „Pe 9 iunie, într-o sâmbătă, am venit cu băiatul de la Bucureşti şi am oprit la cimitirul unde am socrii înmormântaţi, ca să plantez nişte flori la mormânt. Ajungând acolo, am văzut că nu mai era locul de veci cum îl ştiam noi. Era ceva mişcat pe-acolo. Ne-am uitat mai atent şi am văzut lucrat peste bolta socrilor mei un alt mormânt nou. Crucea era aruncată pe un alt loc de veci din dreapta, la fel şi suportul pentru lumânări. Mai mult decât atât, sub o tablă erau doi saci de rafie cu osemintele socrilor. În 1973, mi-a murit socrul, iar, în 1982, l-am scos pe dânsul şi am băgat-o pe mama soacră. Acum, mi-au scos şi sicriul, am şi înregistrare la băiat, la Bucureşti. Ei ce-au făcut, mi-au ocupat mai mult de jumătate din mormântul socrilor, mi-au făcut săpătură, că am văzut cărămizile sparte de la boltă şi, atunci, mi-am zis că e profanare. I-am spus băiatului că nu punem mâna pe nimic, ca să nu zică că am făcut noi ceva.”, ne-a declarat Angela Mitarcă. Femeia i-a cerut socoteală preotului paroh, însă explicaţiile acestuia au fost evazive. „Am văzut aşa dezordine şi am dat un telefon la preot. Acesta, foarte mirat de ce i-am spus, mi-a zis să venim a doua zi dimineaţă la biserică. Am venit înainte să înceapă slujba şi deja dânsul se schimbase total. Am văzut că ridicase crucea socrilor cu nişte oameni care lucrau pe-acolo, că e şantier. Mi-au zis că osemintele sunt la căpătâi, îngropate, unde era crucea mea înainte. Dar eu cred că erau în sacii de rafie. Am tot zis că voi cădea cu preotul la pace, să-l mute pe ăla de-acolo, că el mi-a stricat mie lucrarea. Aşa era normal. Eu, la vârsta mea, nu mai pot să umblu cu lucrări, cu altă cheltuială. Şi mi-a spus că a hotărât el, preotul, fără să mă anunţe, să bage pe altul. De ce? Pentru că a văzut că a murit soţul, că el se îngrijea de mormântul socrilor. Dacă trăia soţul, nu că se băteau, dar respectivul care s-a băgat acum, Şerbănel, fostul primar, nu avea curajul să se bage. Eu, acum, nu pot să mă bag cum se băga soţul, au făcut ce-au făcut. Dar eu mă bat până la capăt, că mi-au stricat rostul familiei acolo şi nu aveau niciun drept.”, susţine femeia.
Locul de veci, plătit până în 2016
Angela Mitarcă a ţinut să mai precizeze că, timp de patru ani, după ce s-au schimbat preoţii, nu a plătit taxele pentru locul de veci al socrilor, fiindcă i-a murit soţul şi a avut probleme medicale, însă, în prezent, este cu plata la zi. Are dovada plăţii, iar de la biserică i-a fost eliberat un act de concesiune pentru locul de veci, pe 13 iulie 2017. „Patru ani n-am fost, pentru că murise soţul… Nu am neglijat, am tot fost mereu, am făcut curat, am văzut că nu s-a întâmplat nimic. Pe preoţi nu-i găseam, că mă duceam şi eu după amiază, nu mă ducea la slujbe. Eram şi bolnavă, că am avut şi o bacterie în corp şi abia am scăpat. Acum, când am venit de la Bucureşti, bucuroasă că mi-au ieşit analizele mai bunicele, am găsit mormântul devastat. Locul de veci e plătit până în 2016, am plătit între timp. Mă înţelesesem cu preotul, pentru că i-am spus: „Dom’le, acum dacă s-a întâmplat aşa, că mi-ai aruncat crucea, pe socrii i-ai scos, ai umblat la mormânt trei sferturi, ai scos oasele”, cred că şi sicriul, pentru că a recunoscut preotul, că l-am înregistrat, că a scos şi sicriul. Acum neagă, iar cel care a făcut lucrările mi-a zis că nu a găsit nimic acolo. Mi-a spus că a făcut săpătură, mai din potecă, din aleea din dreapta, unde erau picioarele mortului. Şerbănel ăsta e o fiinţă înaltă, undeva la 2 metri, şi sigur că i-a trebuit loc mai mult. Aşa că mie mi-a lăsat porţiunea asta, un sfert din mormânt. De aia nu vreau să umblu şi am făcut sesizare la Poliţie şi la Parchet. Mi-au dat actul de concesiune ieri (n.r. pe 13 iunie), l-a obligat protopopul. În locul meu e trecut Şerbănel Ion. Eu unde sunt? Am plătit, mi-au dat chitanţă, ca să nu zică că m-am dat cu ei. Eu spun că e profanare de morminte. Trebuie să iasă adevărul la suprafaţă. Chitanţa o am făcută, că patru ani nu am putut să mă duc, că am fost cu soţul, pe urmă am fost eu bolnavă. L-am întrebat cât să plătesc şi unde sunt osemintele socrilor şi unde le bagă? Mi-au ocupat şi mi-au şi profanat. Până la urmă, ce-au făcut? A adus locul ăsta între morminte, a făcut proces verbal de anulare a acestuia, că era dat şi locul ăsta, unde zicea că m-a mutat pe mine, şi a zis să rămân eu acolo. Am vorbit şi cu băiatul şi am zis să rămână aşa cum zice el. Am fotografiat totul, pe faze… Mi-a dat locul ăsta, zicea că a anulat procesul verbal, şi atunci i-am spus că vreau să plătesc. Şi am plătit 340 de lei.”, a încheiat Angela Mitarcă.
Preotul paroh neagă acuzaţiile de profanare a mormântului
De partea cealaltă, preotul paroh Felix Albu neagă acuzaţiile de profanare şi susţine că lucrarea s-a făcut în urma unei hotărâri a Consiliului Parohial. „Până în 2016, din 2009, dânsa nu a trecut pe la biserică. Pe soţul dânsei l-a îngropat la Cimitirul „Flămânda”. În 2015, în Consiliul Parohial, s-a discutat problema locului de veci al domnului Mitarcă. Eu am fost la dânsa, la Câmpulung, dar n-am găsit-o. Dânsa mi-a spus că a fost plecată la Bucureşti cu probleme de sănătate. L-am întrebat pe părintele Cornel, care a fost preot aici, şi mi-a zis că domnul Mitarcă e înmormântat la Câmpulung, nu mai vine dânsa aici. Hotărârea şi legiuirea Bisericii spun aşa: Dacă o familie sau o persoană nu se îngrijeşte de locul de veci timp de 7 ani, acest loc, prin hotărârea Consiliului Parohial, se poate lua şi da mai departe. În cazul dânsei trecuseră 9 ani. A zis că nu a reuşit să mă găsească. Până în 2016 nu a achitat nimic. În 2017, prin februarie sau martie, a venit dânsa aici, după ce s-au făcut lucrările acolo. Lucrarea s-a făcut în noiembire, anul trecut. A zis că eu sunt de vină. A venit băiatul dânsei şi m-a rugat să discutăm, ca de la bărbat la bărbat. „Este locul bunicilor mei, mi-a zis, te rog, vreau să ţin de el.” Am văzut că ne putem înţelege şi i-am zis că vorbesc cu persoana care a preluat locul dânşilor să îi dăm loc în altă parte. „Dumneavoastră, i-am zis, dacă vreţi să achitaţi cât puteţi, un an, doi, patru, cinci, pe suma respectivă eu vă tai chitanţă şi intraţi în posesie şi anulez procesul verbal.” A fost de acord şi mi-a lăsat nişte bani. E un mormânt acolo şi dânsa zice că ne-am băgat la ea şi i-am profanat mormântul. Dar abia apoi urmează mormântul ei. Noi nu avem cum să profanăm mormântul. Lucrările se fac cu aprobarea Consiliului Parohial. Osemintele sunt acolo, nu s-a umblat la mormânt.”, precizează preotul paroh. În afară de Poliţie şi Parchet, incidentul se află şi în atenţia protopopului de Muscel, Petre Moşoianu, care speră într-o soluţionare amiabilă. „Eu văd doi vinovaţi în acest caz. Primul, Angela Mitarcă, pentru că atâţia ani nu a trecut pe la cimitir şi nu a plătit taxele, iar al doilea este preotul paroh. Nu trebuia să-i elibereze actul de concesiune şi să-i ia banii din urmă!”, este părerea preotului Moşoianu.