8 C
Campulung Muscel
28/03/2025

Un angajat al Casei de Pensii, dislocat la Câmpulung, măcar o zi pe săptămână, pentru preluarea actelor de la musceleni

Sunt şanse, reduse, ce-i drept, ca insistenţele autorităţilor din municipiu să aibă o finalitate pozitivă   

La secţiunea „Diverse” a şedinţei Consiliului Local Câmpulung, o discuţie, care a avut loc într-un cadru particular, între primarul Liviu Ţâroiu şi reprezentantul PAM, Constantin Staicu, a fost prezentată cu titlu informativ, în ideea ca cetăţenii interesaţi de problemele ridicate să afle că sunt şanse, mici, ce-i drept, de soluţionare a unor doleanţe colective. În municipiu predomină pensionarii, care ar fi fericiţi dacă s-ar deschide în localitatea noastră un birou al Casei de Pensii Argeş, care să-i scutească de deplasarea până la Piteşti, cozile şi aglomeraţia caracteristică atmosferei de lucru în serviciile ce deservesc întreg judeţul. Actualul şef al administraţiei publice locale a încercat, încă din perioada de provizorat la conducerea urbei, să convingă superiorii de la judeţ să accepte înfiinţarea unui oficiu al instituţiei la ale cărei ghişee îngroaşă rândurile şi pensionarii musceleni. Odată devenit primar oficial, a reluat apelul către autorităţile judeţene, fără succes, însă, nefiind posibilă funcţionarea unui punct de lucru la Câmpulung al Casei de Pensii. Totuşi, sunt ceva speranţe de soluţionare a cererii numeroşilor beneficiari din Muscel ai serviciilor oferite la Piteşti, prin dislocarea la Câmpulung a unui funcţionar, care să aibă program o zi-două pe săptămână, în care măcar să preia documentaţia de la solicitanţi şi s-o aducă avizată de către cei în drept. 

Permisele şi Înmatriculările au fost categorice când au spus că nu pot deschide birouri la Câmpulung

Fostul director al Sportivului, care cunoştea demersul primarului şi răspunsul primit de la responsabilii judeţeni, a dorit ca acest schimb de corespondenţă să capete un caracter public, prin înştiinţarea despre şansele de a oferi pensionarilor câmpulungeni şi musceleni posibilitatea de a beneficia de serviciile Casei de Pensii la ei acasă. „Este păcat să-i chinuim cu drumurile până la Piteşti, aşteptând după nişte planificări, când putem să avem un birou aici. Cred că poate fi sprijinit şi cu personal care lucrează acolo.”, a precizat Constantin Staicu, aflat deja în posesia informaţiei prezentate public de Liviu Ţâroiu, odată deschis dialogul pe acest subiect, potrivit căreia Primăria Câmpulung a întreprins o intervenţie la Casa de Pensii, iar răspunsul a fost negativ. „Aşa cum am vorbit cu dumneavoastră, reluăm intervenţia, fiindcă noi i-am asigurat că le dăm un spaţiu în Primărie, măcar două zile pe săptămână. Mai ales că dânşii au un salariat în cadrul instituţiei, care este din Câmpulung şi care ar putea să preia, luni-marţi, documentele de la pensionarii noştri, să le rezolve şi, în următoarea săptămână, să aducă rezultatul, răspunsul sau ce trebuie semnat. Reluăm solicitarea.”, a anunţat Liviu Ţâroiu. 

Staicu a mers mai departe cu propunerile de aducere la Câmpulung a unor servicii care să funcţioneze după un orar inspirat de modelul Serviciului Paşapoarte. Acesta a afirmat că ar fi binevenit un birou al Serviciilor Permise şi Înmatriculări. „Nu cred că este posibil.”, a replicat Ţâroiu, argumentele venind de la secretarul Nicolae Ghinea: „Am făcut demersurile, dar au spus că au baza centralizată de date acolo, pe calculatoare, şi au zis că nu se poate. Acelaşi lucru ni l-a spus şi actualul subprefect Gabriel Stoian, care a fost director adjunct la Casa de Pensii, am discutat cu dânsul şi tot la fel ne-a motivat. Că nu se poate, că au un sistem centralizat.”

Lumea se buluceşte de la trei-patru dimineaţa la Paşapoarte  

Dacă tot s-a atins subiectul „Paşapoarte” ca inspiraţie pentru alte birouri cu atribuţii în domeniul formalităţilor legate de obţinerea permisului de conducere, înscrieri şi radieri auto, discuţia a constituit un bun prilej de a reda condiţiile nefireşti de lucru la Câmpulung ale angajaţilor responsabili de eliberarea actelor ce le dau dreptul posesorilor să călătorească în străinătate. Pentru a-i scuti pe cetăţenii din Muscel de a se prezenta la serviciul cu pricina cu noaptea în cap, liberalii au solicitat să li se ofere posibilitatea înscrierii prin Registratura Primăriei, cu bon de ordine, pentru ca omul să ştie dacă este al 50-lea sau al 70-lea în ziua respectivă, situaţie în care n-are rost să aştepte. Chiar şi aşa, secretarul Nicolae Ghinea, care a discutat deja cu lumea, sesizând orele mici ale dimineţii la care umplu coridoarele instituţiei, este sigur că tot la ora patru, când nu se luminează de ziuă, vor veni, neavând încredere în ordinea înscrierii.

„Am stat de vorbă eu cu ei. Vin la ora 03.00 sau la ora 04.00. Le-am spus: „Nu mai veniţi, oameni buni! Paznicul nostru te-a înscris şi te-ai dus acolo!” „Nu, că dacă bagă paznicul pe cine vrea el?!”, a descris Ghinea un scenariu a cărui posibilitate de producere în realitate a fost admisă de consilierii locali, cunoscută fiind practica „ciubucului” în sectorul bugetar, care deschide până şi cele mai înţepenite uşi. Secretarul a mai anunţat că a vorbit şi cu salariaţii de la Piteşti ai Serviciului Paşapoarte, în vederea unei întrevederi viitoare a primarului, împreună cu ei, în calitate de cunoscători ai situaţiei de la Câmpulung, cu şeful lor de la Piteşti, ca să le suplimenteze deplasările în municipiul nostru. Adică să vină în fiecare săptămână, nu la două săptămâni. Măcar pe timpul verii, când cetăţenii îşi fac vacanţele în străinătate şi au nevoie de documente. „A rămas să mai încercăm, cu toate că este foarte aglomerat şi la Piteşti.”, a adăugat Ghinea.

Primarul a anunţat că lui nu i s-a plâns nimeni de nimic. Nici beneficiarii paşapoartelor nemulţumiţi de condiţiile îndeplinirii formalităţii, cu înghesuială şi aşteptare istovitoare, nici salariaţii trimişi de la Piteşti, ca să presteze serviciul pentru musceleni. „Dânşii n-au solicitat nimic. N-au solicitat ca eu să fac un serviciu pentru cetăţeni. Am fost de nu ştiu câte ori la dânşii şi nu mi-au zis absolut nimic.”, s-a apărat şeful Executivului în plen, cum că, în afară de apă, nu i s-a cerut niciun ajutor. Liberalii au pus lipsa de reacţie a prestatorilor formalităţii de eliberare a documentelor pe seama faptului că acestora le este indiferentă încăierarea de la uşă, pentru că ei tot 50 de paşapoarte fac, chit că, afară, numărul de solicitanţi depăşeşte norma. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!