02/07/2026

Apa consumată de câmpulungeni, potabilă

 

Societatea care se ocupă cu distribuţia şi tratarea apei potabile în Câmpulung, Edilul CGA SA, efectuează în permanenţă analize ale apei consumate de locuitorii municipiului. Probele sunt recoltate întotdeauna la plecarea apei din Staţia de Tratare Calea Pietroasă, dar şi din câte două puncte ale instalaţiei, una de pe malul drept şi cealaltă de pe malul stâng al Râului Târgului. Mostrele sunt analizate la laboratorul autorizat, iar buletinele de analiză sunt semnate de inginera Laura Pepenel, şefa Laboratorului. 

Comunicatele remise redacţiei de către Edilul CGA reflectă faptul că rezultatele analizei apei sunt cu toate valorile în parametrii Legii calităţii apei nr. 458/2002, cu completările ulterioare: valoarea pH-ului, a turbidităţii, nivelul de amoniu, azotaţi, azotiţi, calciu rezidual liber, duritatea totală. Apa este potabilă, dar şi conformă din punct de vedere microbiologic. Pe 7 iunie, au fost luate probe din Şoseaua Naţională (mal drept) şi Grigore Alexandrescu (mal stâng). Pe 14 iunie, au fost ridicate mostre din strada Drăceşti (mal drept) şi strada Valea Româneştilor (mal stâng). Pe 21 iunie, s-a analizat apa din reţeaua din strada Maior Giurescu (mal drept) şi strada Ion Giurculescu (mal stâng). 

O săptămână, Bazinul de Înot este închis

Conform unui comunicat transmis de Edilul CGA SA, Bazinul de Înot, din Grui, va fi închis între 3 şi 10 iulie 2017, pentru revizie generală. Redeschiderea va avea loc marţi, 11 iulie, cu funcţionare după programul normal.

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!