Dacă tot şi-a prins colegii cu predispoziţie la gesturi filantropice, Sergiu Cicu, de data aceasta, în calitate de director al Casei de Cultură a Sindicatelor, a profitat de statutul de egal al purtătorilor de „pâine şi cuţit” în materie de fixare a obligaţiilor la buget, şi le-a cerut o favoare. Ca de la coleg la coleg, Clubul ARO neaflându-se într-o relaţie de subordonare faţă de Consiliul Local, deşi Legislativul finanţează anumite acţiuni pe linie culturală desfăşurate de obicei în parteneriat: Primărie, Consiliul Local şi cele două Case de Cultură, una a municipiului, cealaltă a sindicatelor la nivel naţional. Directorul Cicu a solicitat şi el ca instituţia pe care o administrează să fie scutită de impozit, pe motiv că activităţile găzduite în incinta ei sunt importante pentru comunitate. „Nu în totalitate.”, l-a contrazis primarul Liviu Ţâroiu, referindu-se la comerţul practicat în spaţiile Clubului ARO care produc venituri pentru instituţie. „Casa de Cultură a Sindicatelor are o situaţie specială, este un ONG, este constituită în baza Legii 26/2000, deci, ar trebui să beneficieze… în alte localităţi există precedente, este scutită în totalitate de impozit, pentru că are acelaşi obiect de activitate ca şi Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”, care este scutită de impozit. Noi avem din partea Ministerului Culturii o dovadă, o autorizaţie potrivit căreia suntem o instituţie de utilitate publică. De asta apelez la colegi şi aş dori să se menţioneze un amendament la această hotărâre – scutirea de impozit – pentru că noi suntem pe autofinanţare 100%.”, şi-a pledat cauza consilierul Sergiu Cicu, cu precizarea ca impozitarea să se menţină pentru chiriaşii săi. Deocamdată, aleşii n-au stabilit nimic la şedinţa în al cărei plen a răsunat doleanţa managerului, rămânând ca un raport de evaluare să elucideze dacă instituţia se află în situaţia legală de a fi exceptată din categoria contributorilor la bugetul local.