23/03/2025

20 de candidaţi pe 9 posturi

Joia trecută, pe 3 august 2017, a fost data limită până la care s-au primit dosarele candidaţilor care vor să participe la concursul organizat de Spitalul Municipal Câmpulung pentru ocuparea a nouă posturi de asistent medical generalist debutant. Locurile vacante, pe perioadă nedeterminată, sunt repartizate la Chirurgie Generală (un post); Chirurgie Plastică (două posturi), Neonatologie (un post); Anestezie şi Terapie Intensivă (un post), Compartiment Primiri Urgenţe (trei posturi); Bloc Operator central (un post).

Comisia de concurs s-a întrunit vineri, 4 august, şi a analizat dosarele celor 20 de doritori, care vor unul dintre cele nouă posturi. Toţi au fost declaraţi admişi, iar vineri, 11 august, de la ora 12.00, se vor prezenta la proba scrisă: Ionică Bălălău, Diana Irina Bordeianu, Elena Alina Brătoiu, Adina Ioana Bugheanu, Ionela Bumbeneci Iakobcsuk, Lavinia Georgeta Bunea, Mihaela Ileana Cioacă, Irina Chiţa, Vlăduţ Daniel Colţ, Aura Ionela Creţu, Florina Violeta Diaconu, Silviu Bogdan Livezeanu, Alis Florina Manea, Victoria Mihai, Carmen Elena Parghel, Claudia Marinela Pătrulescu, Elena Liliala Proca, Cristina Prunoiu, Georgiana Loredana Răducu şi Mihaela Lucia Stanciu.

Cei care trec de testul grilă, adică vor fi notaţi cu cel puţin 50 de puncte, vor putea susţine interviul, planificat pentru 17 august 2017. „E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!