Un eveniment editorial de excepţie, în organizarea colectivului de redacţie al celei mai longevive reviste din România, „Formula AS”, a completat colecţia de cărţi despre personalităţile Câmpulungului cu o lucrare dedicată generalului Teodor Nicolau, prefect de Muscel între 1942-1945. Autorul, profesorul Samson I. Bota, a fost susţinut în faţa publicului muscelean de însăşi fondatorul şi directorul Revistei „Formula AS”, apreciata scriitoare Sânziana Pop, implicată profesional şi emoţional în acest demers, graţie legăturii de familie care o apropie de ilustrul militar a cărui carieră este evocată în scriitura cu caracter biografic. Sora Sânzianei Pop este căsătorită cu Radu Demian, nepotul generalului Nicolau, un ardelean care a prins rădăcini în Muscel pe când avea numai 18 ani. Tot în pământul Câmpulungului îşi doarme somnul de veci, fiind înhumat în cimitirul de sus al Bisericii „Flămânda”. Lansarea la Câmpulung a cărţii „Generalul Teodor Nicolau 1879-1952” a reprezentat rezultatul colaborării Asociaţiei Multiculturale „Nicu Hagi – Carpaţi şi Pind”, condusă de Emil Hagi, cu redacţia Revistei „Formula AS”, în calitate de organizator al manifestării culturale desfăşurate la începutul lunii iunie, în Sala Mare a Primăriei Câmpulung. Împreună cu directorul Sânziana Pop au venit la Câmpulung o parte dintre colegii săi, printre care jurnalistul Claudiu Târziu, autor al unor interesante reportaje despre zona noastră.
Profesorul Samson Bota, alături de fondatorul şi
directorul Revistei „Formula AS”, Sânziana Pop
Profesorul Samson I. Bota, consătean şi vecin al familiei generalului, a mărturisit că, la 120 de ani de când tânărul Toader Nicolae – pe numele său real – a pus piciorul în Câmpulung, paşii l-au purtat pe acelaşi traseu, pentru a le prezenta muscelenilor lucruri neştiute, găsite în mai multe arhive din ţară, despre viaţa şi faptele distinsului ofiţer Teodor Nicolau. De altfel, nedreptatea făcută acestei ilustre personalităţi a Armatei Române, prin necunoaşterea meritelor sale, l-a determinat să pună pe hârtie amănuntele extrem de interesante despre ardeleanul din Vadu Moţilor, stabilit în Muscel. Profesorul Bota spunea că a rămas foarte surprins că la Alba Iulia, unde musteşte istoria, când i-a întrebat pe mai mulţi dacă ştiu cine a fost generalul Teodor Nicolau, a primit un răspuns descurajant. „Cum nu ştiţi, când este consăteanul nostru?!” Asta m-a determinat să răscolesc arhive şi să îl scot din acest anonimat şi să-l fac cunoscut dumneavoastră şi ţării.”, a dezvăluit autorul care a fost impulsul scrierii unei lucrări despre un mare român, pe care fotografiile vremii ni-l înfăţişează în preajma Regelui Carol al II-lea, a prinţului Mihai şi a oaspeţilor lor, feţe regale din străinătate. „Pentru comportamentul său şi devotamentul faţă de neam şi ţară a fost apreciat de Regele Carol I, de Regele Ferdinand, de Regina Maria. Regele Carol al II-lea l-a cooptat în garda sa regală, iar Regele Mihai I i-a acordat cea mai înaltă distincţie. A făcut parte din suita regală la primirea multor personalităţi de peste hotare.”, consemnează autorul. Prodigioasa carieră militară a fost urmată de una desfăşurată în administraţia publică, fiind primar al Staţiunii Balneare Balcic, al oraşului Constanţa şi prefect de Muscel. Totodată, a fost un excelent scriitor istoric.
Pentru realizarea lucrării, profesorul Bota a investigat mai multe arhive din ţară: Alba Iulia, Sibiu, Piteşti şi Constanţa. Multe date despre viaţa generalului Teodor Nicolau le-a aflat de la membrii familiei, nepoţi şi strănepoţi. În primul rând, de la nepotul său, Radu Demian, prezent şi el la Câmpulung la lansarea cărţii despre ilustrul său bunic. Un sprijin deosebit în munca de redactare a informaţiilor adunate din diverse surse l-a primit de la Sânziana Pop, care s-a aplecat asupra manuscrisului şi a realizat cartea lansată în inima fostului judeţ condus de generalul Nicolau. Ca un fel de recompensă din partea autorului, care are specialitatea Limba şi Literatura Română, Samson Bota i-a dăruit Sânzianei Pop o lucrare care să-i amintească despre dascălii de la Cluj, de pe strada Horia, nr.50, intitulată „Unele probleme de sintaxă”.
Regiunea Muscel, suprapopulată cu evacuaţii din judeţele din Moldova, dar şi din Bucureşti şi Constanţa
Alocuţiunea scriitorului Samson I. Bota a constat într-o interesantă schiţă a personajului cărţii sale, pe care o vom reda în continuare, respectând prezentarea realizată de autor în cadrul evenimentului cultural. „Toader Nicolae s-a născut în anul 1877 (n.r. 3 septembrie; dintr-o eroare, anul naşterii a fost consemnat 1879, preluat ulterior în toate documentele militare), într-o familie de ţărani înstăriţi. Primele două clase ale şcolii primare le face la Săcătura (comuna Secătura), astăzi Vadul Moţilor, următoarele două clase, la Câmpeni, gimnaziul, la Brad, şi liceul de doi ani, la Blaj. Fiind o fire foarte curajoasă şi inteligentă, la terminarea liceului, pe când avea doar 16 ani, a arborat steagul tricolor pe clădirea şcolii. Pentru aceasta, autorităţile maghiare au început să-l urmărească. Atunci, învăţătorul din sat l-a îndemnat să treacă munţii în „Vechiul Regat”. Aşa a ajuns să ia legătura cu ciobanii din Mărginimea Sibiului şi, deghizat în oier, a traversat Carpaţii, pe la Braşov, şi s-a oprit la Predeal. La Vama Predeal, a fost luat în primire de grănicerii români. Atunci, s-a produs un fapt foarte important. Ca să îşi piardă identitatea, şi-a schimbat numele din Toader Nicolae în Nicolau Teodor, pe care îl va păstra până la sfârşitul vieţii. Vreme de un an, fiind minor, între 1896-1897, a avut statut de copil de trupă în garnizoana grănicerilor din Predeal. La împlinirea vârstei de 18 ani, s-a alăturat, ca soldat voluntar, Batalionului 2 Vânători de Munte din Câmpulung Muscel. Se întâmpla pe 16 februarie 1897. Fiind absolvent de liceu, s-a înscris la Şcoala de Ofiţeri din Câmpulung. Între 1897-1899, a frecventat Şcoala Militară şi, pe 1 iulie 1899, a fost avansat la gradul de sublocotenent. Graţie rezultatelor deosebite obţinute în pregătirea militară, a fost selectat pentru a activa în cadrul Regimentului 30 Infanterie Câmpulung.
În anul 1904 s-a căsătorit cu domnişoara Margareta Simonescu şi, astfel, se leagă definitiv de această localitate. La câteva zile de la căsătorie, pe 10 mai 1904, a fost avansat la gradul de locotenent. Evenimente mai importante: între 1905-1907, a frecventat Şcoala Superioară de Război la Bucureşti – Academia Militară. A ocupat diferite funcţii: comandant de regiment, şef de Stat Major ş.a.m.d., chiar ia parte la războiul din 1913 (n.r. Al Doilea Război Balcanic). Pe 1 mai 1914, a fost avansat la gradul de maior.
În 1906, a fost decorat cu Medalia Jubiliară „Carol I”, iar, după războiul din 1913, a fost recompensat din nou cu altă distincţie, „Avântul Ţării”. În 1914, a izbucnit Primul Război Mondial. În perioada de „neutralitate armată”, maiorul Teodor Nicolau deţinea funcţia de comandant al Regimentului „Vasile Lupu” (1 iulie 1914 – 10 mai 1915), după care, până la 1 iulie 1916, a condus Regimentul 70 Infanterie. Din acest moment, a fost mobilizat la Marele Stat Major. După doi ani de neutralitate, ţara noastră a declarat război Austro-Ungariei. Pe 14 august 1916, maiorul Nicolau a fost recrutat, prin ordin al Marelui Cartier General, la Comandamentul General al Etapelor, fiind numit şef al Biroului Etapelor.
Cel care a asigurat retragerea Guvernului, în frunte cu Regele Ferdinand, de la Bucureşti la Iaşi şi a oficialităţilor de la Brăila, Galaţi şi Buzău, după înfrângerile suferite de Armata Română, a fost maiorul Teodor Nicolau. Ajungând în zona Moldovei, împreună cu inginerul Gâlcă, a reparat drumurile şi podurile, ca să se poată realiza mai uşor joncţiunea trupelor. Pe 1 noiembrie 1916, s-a produs încă o etapă a ascensiunii sale militare, avansând la gradul de locotenent colonel.
În august 1917, a participat efectiv în marile confruntări de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz. După acest moment s-a trecut la reorganizarea subunităţilor din soldaţii rămaşi. Pe 1 septembrie 1917, a fost înaintat, la excepţional, la gradul de colonel şi decorat cu ordinul „Coroana României cu spade în grad de ofiţer”. Iar, în 1918, a primit distincţia „Crucea Regina Maria”, clasa a II-a, şi „Crucea Comemorativă”. Atunci, a fost trecut din Comandamentul General al Etapelor din Marele Cartier General în funcţia de comandant al Regimentului 45/60. Din trupele rămase s-a format un singur regiment al cărui comandant a fost colonelul Teodor Nicolau, propus a fi decorat cu „Steaua României în grad de ofiţer cu spade”. Comandantul Diviziei a 12-a Infanterie, generalul T.Moşoiu, afirma despre acesta: „Deşi a luat comanda în timpul armistiţiului, a fost, zi şi noapte, în mijlocul Regimentului, gata de a executa orice operaţiune. Colonelul Teodor Nicolau este apt a comanda o brigadă şi chiar o divizie în bune condiţiuni. Îl propun la înaintare excepţională la gradul de general de brigadă.” Astfel, pe 1 octombrie 1925, a fost avansat la gradul de general de brigadă, decorat cu medalia „Răsplata Muncii” şi numit comandant al Brigăzii 3 Infanterie. Cu trei ani înainte, primise Ordinul „Coroana României, clasa a III-a, cu grad de comandor”. În 1928, a fost decorat cu Ordinul „Steaua României în grad de comandor”.
Pe 1 aprilie 1930, a fost numit comandantul Diviziei 1 Vânători de Munte din Aiud, funcţie în care a activat până la sfârşitul anului 1936, fiind recompensat, în 1935, cu „Semnul Onorific de 40 de ani”. Printr-o manevră, cei de la Ministerul Forţelor Armate au transformat divizia în brigadă, iar pe comandant l-au transferat la minister, în locul lui fiind numit alt comandant de brigadă. Astfel, de la 1 decembrie 1936, până la 1 noiembrie 1937, generalul Teodor Nicolau s-a aflat la comanda Inspectoratului General al Pregătirei Premilitare. La sfârşitul anului – şi aici avem un moment psihologic pentru general – se organizau acele manevre regale. În anul 1936, manevrele regale au avut loc la Caransebeş şi au fost conduse de generalul Teodor Nicolau, deşi nu mai era în funcţie. A fost momentul în care s-a despărţit de soldaţii lui dragi.
În 1937, având şapte copii, patru fete şi trei băieţi, a făcut o cerere la Ministerul de Interne ca să i se ofere o funcţie administrativă. În februarie 1938, telegrafic, a fost numit primar al oraşului Balcic. La inspecţia efectuată de către Armand Călinescu, în iulie 1938, acesta s-a declarat mulţumit de clădirile ridicate, de lucrările edilitare, de maniera în care a administrat Primăria. Prin Înalt Decret Regal, pe 19 septembrie 1938, Teodor Nicolau a fost numit primar al oraşului Constanţa. În anul 1940, în ziua în care a fost împuşcat Armand Călinescu, pentru a nu se produce dezordine şi acte de vandalism în oraş, primarul, fost militar, a sunat alarma la unităţile militare. A format gărzi pe care le-a postat la Primărie, Prefectură şi Oficiul Poştal. Când au venit legionarii la putere, l-au destituit din funcţia de primar.
Acela a fost momentul în care s-a retras la Câmpulung Muscel, unde, timp de doi ani, n-a avut nicio funcţie administrativă. Pe 11 septembrie 1940, a depus jurământul de credinţă Regelui Mihai I. Pe durata celor doi ani grei pentru România, 1940-1942, populaţia sărăcită a trecut la acte de vandalism. La Câmpulung, s-au dat spargeri la morile Teşileanu şi Muşetescu. Pe fondul nemulţumirilor legate de modul în care era gestionată situaţia, Ministerul de Interne a hotărât să schimbe prefectul, funcţia revenindu-i generalului Teodor Nicolau. Astfel, din 25 februarie 1942, a devenit prefectul judeţului Muscel, până în 1945, când s-a pensionat. De supărare, după naţionalizarea casei din Câmpulung şi a moşiei din Suslăneşti, în 1948, soţia îi moare, iar în 1952 trece şi el la cele veşnice.”
Lucrarea profesorului Samson I. Bota cuprinde un rezumat al activităţii prefectului de Muscel Teodor Nicolau, aşa cum a fost prezentată de acesta într-un memoriu preluat de autor în cartea sa:
„Fiind numit prefect la începutul primăverii anului 1942, ca prioritate am avut repararea căilor de comunicaţie. Am reparat toate podurile şi podeţele rupte de marile inundaţii din anul 1941. Am făcut poduri noi peste Râul Doamnei, Râul Bratia, la Berevoeşti, la Văleni, la Ţiţeşti şi am reparat podurile de la Mihăeşti, Stoeneşti, Micloşani, Valea Mare Podgoria, etc. Am dotat şcolile cu grădini de zarzavat şi am înfiinţat cantine pentru copiii săraci pe lângă fiecare şcoală. Am primit şi găzduit evacuaţii din judeţele Suceava şi Rădăuţi, dându-le alimente şi înfiinţându-le cantine, cum au fost cele din Câmpulung, Lereşti, Valea Popii, etc. Am găzduit evacuaţii din Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Brăila şi alte oraşe fără consideraţie de religie şi naţionalitate, luând măsuri pentru aprovizionarea lor. Am înfiinţat Economatul Judeţean, cu care am aprovizionat pensionarii, funcţionarii, invalizii şi o parte din populaţia Judeţului Muscel.
M-am opus Comandamentului German care a cerut să aducă o divizie în Câmpulung şi împrejurimi, invocând motivul că nu are cu ce fi hrănită, regiunea fiind săracă şi suprapopulată cu evacuaţii din judeţele din Moldova şi din oraşele mai sus menţionate. Comandamentul German, convins de argumentele ce am adus, nu a mai dezlocat divizia în judeţul Muscel. Neexistând germani în oraş, Câmpulung nu a fost bombardat de avioane americane.
Am înfiinţat pătule şi magazii de porumb, grâu şi făină în majoritatea comunelor din judeţ şi am obligat comunele şi proprietarii mai înstăriţi să le umple cu porumb, grâu şi făină. Comuna Lereşti avea singură peste 20 de vagoane de porumb, iar în Câmpulung, Voineşti şi Nămăeşti existau, la plecarea subsemnatului din capul Prefecturii, aproape 30 de vagoane de făină. Am îndemnat, prin apeluri insistente citite în biserici, populaţia să se aprovizioneze cu cât mai multe cereale. Lipsa cerealelor a fost mai puţin simţită în Muscel ca în alte judeţe.
Deşi aveam ordin de a nu primi niciun evreu în judeţ, am primit numeroase familii evreeşti, printre care citez: familiile Diamant din Iaşi, Soreanu, directorul ziarului Adevărul, Vexler, actualul administrator al fabricii Malaxa, şi alte familii evreeşti, pe care le-am cartiruit în Bughea de Sus şi oraş. Politică nu am făcut, am fost numit primar de Armand Călinescu şi prefect după recomandaţia Ministerului de Interne. Activitatea mea de primar şi prefect a fost numai pe ordin administrativ şi gospodăresc. Aceasta reiese şi din foaia calificativă pe anul 1943: „Conduce în aceleaşi excelente condiţii Prefectura Judeţului Muscel. Excelent gospodar şi organizator.” Activitatea mea de primar şi prefect a fost chiar în sensul vederilor actualului Guvern, ca şefii administraţiei să se ocupe de nevoile celor mulţi şi lipsiţi.”
Fiind prezent în publicul evenimentului, primarul Liviu Ţâroiu a primit de la profesorul Samson I.Bota recomandarea de a onora amintirea generalului Teodor Nicolau şi a faptelor sale deosebite prin conferirea titlului de „Cetăţean de Onoare”, ca recunoaştere a realizărilor sale pe durata unei cariere de 40 de ani în armată şi 5 ani în administraţia publică locală.