De multă inconştienţă a dat dovadă un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna Mihăeşti, care a plecat băut la volanul maşinii sale. Constantin S. a fost tras pe dreapta de un echipaj de Poliţie Rutieră, care se afla pe DN 73, şi, după ce i-au fost verificate actele, a fost pus să sufle în etilotest. Aparatul indica o concentraţie de alcool de 0,84 la mie în aerul expirat, ceea ce în sânge înseamnă o alcoolemie dublă. Bărbatului i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit dosar penal.
Oamenii legii de la Poliţia oraşului Mioveni l-au oprit în trafic pe Nicolae M., în vârstă de 44 de ani, din comuna Vultureşti. El se afla la volanul unei autoutilitare, iar poliţiştii au constatat că băuse înainte de a pleca la drum cu maşina. Omul avea o concentraţie de 0,56 mg/litru de alcool pur în aerul expirat. Pe numele lui Nicolae M. a fost întocmit un dosar penal, iar acum urmează să suporte consecinţele faptei sale.