Condamnat la 25 de ani de închisoare pentru uciderea taximetristului Dumitru Gruianu
Lucian Vasilică Milea, unul dintre cei doi tineri arestaţi pentru crimă în cazul taximetristului din Câmpulung, ucis cu bestialitate în seara zilei de 4 februarie 2012, continuă să-şi strige nevinovăţia din spatele gratiilor, deşi Justiţia şi-a spus cuvântul în această speţă, el fiind condamnat la 25 de ani de închisoare cu executare şi interzicerea, timp de 10 ani, a unor drepturi. Tânărul, originar din Bughea de Jos, acum în vârstă de 22 de ani, precizează din nou, într-un „Memoriu”, ajuns la redacţia noastră prin intermediul tatălui său, Iulian Vasile Milea, la fel ca-n nenumăratele scrisori trimise familiei sale, că a fost forţat de anchetatori să recunoască o faptă pe care n-ar fi comis-o. Mai mult decât atât, el arată cu degetul spre unul dintre martorii din acest caz, afirmând că acesta n-ar fi străin de cele întâmplate în seara zilei de 4 februarie 2012, pe drumul spre Voina. În toată această perioadă, el a încercat să-şi dovedească nevinovăţia, însă nu a avut posibilităţi financiare, fără de care „nu există nici dreptul la libertate”, în condiţiile în care „corupţia şi abuzurile conduc acum ţara”.
„Nu a fost găsit ADN-ul victimei pe hainele sau obiectele luate de acasă de la mine, nici amprente, nici arma crimei”
Lucian Milea susţine în memoriul său că nu a avut de-a face cu oribila crimă şi că, de fapt, anchetatorii i-au pus în cârcă fapte pe care el nu le-ar fi comis niciodată, chiar dacă a picat testul poligraf. „În data de 14 august 2012, am fost dus la poligraf şi, neştiind că am mici probleme cu inima (probleme emotive), am acceptat să fac testul. Când am terminat testul, mi-au pus imediat cătuşele şi m-au dus la declaraţii. Acolo am fost supus unor presiuni foarte mari, mai mult torturi psihice, şi am fost minţit şi forţat verbal, dar şi foarte puţin fizic, lovindu-mă de două ori cu palma peste faţă şi de două ori cu pumnul în coaste, în partea dreaptă. Mi-au spus pe un ton răstit, disperat, că m-au căutat atâtea luni, au făcut nopţile zile şi, acum, când m-au prins, eu nu vreau să recunosc fapta? Eu am spus plângând şi tremurând că nu sunt autorul sau complicele acestei fapte. Ei mi-au spus că ştiu acest lucru, dar, dacă nu vreau să fac închisoare pe viaţă, să spun doar că am fost acolo şi că am văzut ce s-a întâmplat. Pe moment, am refuzat, dar, după ce m-au supus din nou unor presiuni, neştiind ce fac, m-am luat după ei şi am declarat tot ce mi-au spus ei, crezând că mă vor băga ca martor acuzator, după cum mi-au promis. Reconstituirea am făcut-o după cum mi-au spus ei, m-au învăţat ce să spun şi unde să opresc înainte de a coborî din maşină. Văzând ce scrisese minorul, care a fost arestat cu mine în dosar, m-am gândit că, poate, anchetatorii îmi vor binele şi chiar vor să mă ajute, neştiind că acest lucru ar putea să-mi aducă condamnarea. Fiind copil, nu mi-am dat seama de ceea ce spun şi, fiind pus sub această teroare psihică, nu m-am gândit că acei oameni îmi vor răul, gândindu-mă că se va face o anchetă dreaptă şi vor demonstra că nu am fost acolo, dar, din păcate, nu a fost aşa. (…) Am declarat ce nu trebuia, a fost de vină inconştienţa de copil, iar pentru acest lucru am fost condamnat la 25 de ani pentru omor, fără a exista vreo probă contra mea în afară de ce am declarat eu, reconstituirea şi câteva declaraţii date de martori. Nu a fost găsit ADN-ul victimei pe hainele sau obiectele luate de acasă de la mine, nici amprente, nici arma crimei, nici ADN-ul meu. Legat de hainele pe care mi le-au confiscat, spunând că sunt aceleaşi haine pe care autorii le-au purtat şi care au fost pline de sânge, mi le-au dus la expertize şi nu au găsit nimic, deci, în final, am fost condamnat după vorbe care nu au fost demonstrate.”, mărturiseşte în epistola sa Lucian Vasilică Milea.
Lucian Vasilică Milea speră că adevărul va ieşi la iveală
Tot în apărarea sa, condamnatul lansează o ipoteză uluitoare, potrivit căreia unul dintre martorii implicaţi în acest caz, care n-a fost de găsit în timpul procesului, fiind fugit din ţară după ce a fost condamnat la închisoare pentru alte probleme cu legea, ar fi fost complice la crima din 4 februarie 2012. „Martorul G.A.I., fiind martorul principal în această faptă, găsindu-se sângele victimei pe hainele lui, nu s-a prezentat la nicio instanţă, fiind chemat cu mandat de aducere. (…) În trecut, a avut mai multe probleme cu taximetriştii, chiar şi cu Poliţia, dar, cu toate acestea, a fost crezut şi audiat ca martor într-un dosar în care au existat probe incriminatorii chiar pentru el. Au fost foarte multe ocazii şi probe pentru a putea fi arestat, însă a scăpat de fiecare dată cu ajutorul tatălui său. (…) Nu văd normal ca acest om, care are probleme cu justiţia, să fie crezut doar pentru faptul că are pe tatăl său cu o influenţă foarte mare. Fiind pe goană din nou, din cauza unui proces deschis în ţară, nu poate ieşi din discuţie faptul că acest om a fost complice la această crimă, din moment ce susţine că, văzând maşina plină de sânge (taxiul victimei) şi urme foarte multe de sânge pe zăpadă, dar şi faptul că i-a ajutat pe autorii crimei să scoată maşina din parapet, care, din spusele lor, refuzaseră acest ajutor. (…) Trecând pe lângă acele urme de sânge, au tăcut (n.r. martorii) şi presupun că ei au crezut minciuna unuia dintre autori, precum că unul luase maşina tatălui, iar, din cauza zăpezii, au făcut accident şi apoi s-au luat la bătaie, din cauza avarierii, rezultând ca piciorul unuia dintre autori să producă atâta sânge în, pe şi lângă maşină. Pe lângă acest lucru, problema este că, pe parcursul anchetei, şi-a schimbat declaraţiile legate de detaliile fizice ale autorilor, inclusiv de portretele robot, şi au spus de nenumărate ori că autorii erau cei arătaţi de ei la acea perioadă. În ziua în care ne-au arestat şi dus în faţa lor, au spus că noi suntem autorii şi că nu şi-au dat seama, atunci, în acea noapte, cum arătau autorii. Abia după aproape şapte luni şi-au dat seama că suntem noi autorii. (…) Nu pot spune că martorul principal este autorul sau complicele, dar, după toate aceste lucruri întâmplate de-a lungul procesului, nici martor principal nu poate fi. Sunt foarte multe probe rezultate şi nu poate fi vorba despre adevăr şi dreptate în acest dosar.”, crede Lucian Vasilică Milea. El nu vrea să fie achitat, pentru că „ştiu că acest lucru este imposibil” şi continuă să spere că adevărul va ieşi la lumină, iar cei care au scăpat liberi din acest caz „să plătească fiecare după ce a făcut”.