Associazione degli Emiliano-Romagnoli din Câmpulung Muscel va desfăşura, în perioada 26 iunie – 9 iulie 2017, proiectul cultural intitulat „Vara cu Bravissimo”. Acest proiect se adresează copiilor cu vârste între 8 şi 13 ani şi vizează oferirea şansei micuţilor din Câmpulung de a petrece vacanţa de vară într-o maniera creativă şi recreativă. Din 100 de zile-n vacanţa de vară, cel puţin 14 dintre ele pot fi amuzante, interesante, spectaculoase şi minunate, care să le stimuleze imaginaţia şi să le permită accesul la o serie de activităţi: cursuri de ceramică, artă plastică, teatru, desen, dans, limba italiană, limba franceză, vizite la muzee, excursii, jocuri, bucătărie, sănătate. Proiectul urmăreşte formarea unei atitudini pozitive şi responsabile a tinerilor din şcolile din Câmpulung faţă de sănătatea lor şi a celor din jur, dezvoltarea armonioasă a propriei persoane, prin derularea unor activităţi referitoare la igienă, norme necesare integrării în viaţă şi reguli de securitate personală şi de grup; încurajarea în rândul copiilor participanţi, al tinerilor voluntari implicaţi în proiect şi în cel al întregii comunităţi locale a unui comportament civic responsabil, de iniţiativă, în spiritul valorilor culturale europene.
Numărul de locuri disponibile este de 50 la elevii participanţi, dintre care 12 animatori voluntari cooptaţi, 4 voluntari din partea asociaţiei şi 12 voluntari din partea şcolii. Instructorii acestei Şcoli de vară sunt profesionişti în domeniile în care lucrează, au atât experienţă în lucrul cu copiii, cât şi în ceea ce priveşte activităţile în şcoală. Vor lucra cu grupe alcătuite din 10-15 copii, în funcţie de activitate. Gazda acestei Şcoli de vară este Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel”. Şcoala de vară se va desfăşura zilnic, în perioada 26 iunie – 9 iulie 2017, timp de opt ore, cu pauză de masă. Selectarea şi înscrierea participanţilor se face de către o echipă formată din coordonatorul proiectului şi profesorii voluntari, în perioada 22 mai – 18 iunie 2017. Părinţii vor completa formularele necesare înscrierii. Mai multe detalii puteţi obţine sunând la unul dintre numerele de telefon: 0740.214.898, 0746.879.879, 0745.017.746. După selectare va avea loc un moment formativ, cu definirea grupelor: copiii participanţi vor fi împărţiţi în 3 grupe, fiecare grupă va trece prin toate activităţile şi atelierele şcolii de vară.