Copiii din zilele noastre se uită precum viţelul la poarta nouă când aud de jocurile din copilăria părinţilor lor: coarda, şotronul, elasticul, „lapte gros”, „Ţară, ţară, vrem ostaşi!” sau cele de interior, cum era „Nu te supăra, frate!”, care antrena tot familionul. De parcă nu produce suficientă amărăciune că ţâncii prezentului nu mai au pic de haz ori culoare în obraji, ce li se pare lor amuzant este de-a dreptul periculos pentru „victimele” jocurilor lor scandaloase, soldate, vorba organului, cu „pagube materiale”. În „Flămânda”, într-o familie de ursari, care, imobiliar, sunt în rândul lumii, având casa în rând cu majoritarii, picimea, într-o cantitate care nu face de râs renumele etniei, nu găseşte atractiv navigatul pe internet, aşa cum fac cei de vârsta lor, cărora nu le smulgi tableta ori telefonul din mâini decât odată cu braţele. Nu e cazul
copilandrilor clanului, care îi face pe vecinii de pe o rază însemnată să se suie pe pereţi de fiecare dată când se apropie Crăciunul. Şi asta pentru că tăierea porcului are loc, an de an, pe carosabil, cu scurgerea râului de sânge până la principală, cu muzicanţi, cu hăcuirea leşului animalului în văzul lumii şi cu friptura perpelită tot stradal. Ce să înveţe de la adulţii cu dureri în cot de liniştea locatarilor, care nu îndrăznesc să tulbure tradiţia ţigănească cu telefoane la Poliţie? Mai nimic bun, după cum demonstrează plăcerea muzgorilor suficient de mari să înţeleagă că, aruncând cu pietre peste gard, fără să se uite, pot răni serios pe cineva. Pentru că asta este joaca şlehtei de progenituri ursăreşti: cum aud roţile unei maşini apropiindu-se, jap cu proiectile zdravene din proviziile adunate în curte în acest scop. S-a nimerit să cadă sub ploaia de bolovani şi vecina lor de peste drum, o respectabilă directoare de unitate şcolară, „bombarbată” vârtos pe când venea acasă de la serviciu.