Ca să i se restituie banii achitaţi la Primărie pentru o pădure încadrată într-o categorie scutită de la impozitare, un cetăţean a acţionat în judecată autorităţile locale. În afară de suma pe care Primăria trebuie să i-o înapoieze reclamantului câştigător în instanţă, reprezentând impozitul de care acesta ar fi trebuit să fie scutit, conform Codului Silvic, instituţia publică este nevoită să suporte cheltuieli de judecată. Pentru recuperarea celor 11.089 lei, contribuabilul a declanşat executarea silită a Comunei şi Consiliului Local Bălileşti. Astfel, sumele scoase din bugetul local ca urmare a litigiului pierdut s-au majorat cu această nouă cheltuială stabilită de magistrat.
A pierdut la Tribunalul Argeş, dar a câştigat la Curtea de Apel Piteşti
În toamna anului 2015, Unităţii Administrativ – Teritoriale Bălileşti şi Consiliului Local al comunei li s-a deschis un proces la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, Contencios Administrativ şi Fiscal, de către un contribuabil care solicita restituirea impozitului. Acţiunea având ca obiect „obligaţia de a face”, impusă autorităţilor locale, prin hotărârea judecătorească ce urma să se pronunţe pe marginea cererii înaintate instanţei, a fost înregistrată pe 5 noiembrie 2015 şi s-a soluţionat o jumătate de an mai târziu, cu un verdict nefavorabil reclamantului Marius Dor Victor Theodorescu. Iniţial, reprezentanţilor administraţiei publice locale de la Bălileşti li s-a solicitat să informeze instanţa la cât se cifrează cuantumul sumei încasate de la cetăţean, în intervalul cuprins între 2011 şi 2015, cu titlu de impozit aferent suprafeţelor de 62,45 hectare şi 40,5 hectare, păduri cu rol de protecţie. Iniţiatorul procesului era îndreptăţit la recuperarea sumelor achitate pentru terenul cu vegetaţie forestieră care se încadrează în grupa I funcţională, cu protecţie specială, având de partea sa Codul Silvic, care stabileşte că: „Grupa I cuprinde păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor, a solului, a climei şi a obiectivelor de interes naţional, păduri pentru recreere, păduri de ocrotire a genofondului şi a ecofondului, precum şi pădurile din ariile naturale protejate de interes naţional.” Aceeaşi lege mai prevede că: „Suprafeţele de fond forestier, altele decât cele proprietate publică, pentru care nu se reglementează procesul de producţie lemnoasă (n.r. pentru pădurile încadrate în grupa I funcţională nu se reglementează procesul de producţie lemnoasă), precum şi cele cu vârsta de până la 20 de ani sunt scutite de taxe şi impozite.”
Pe 19 aprilie 2016, acţiunea a fost respinsă de Tribunalul Argeş, însă situaţia s-a întors în favoarea reclamantului la Curtea de Apel Piteşti, unde acesta a atacat cele hotărâte la instanţa de fond. Recursul a fost admis la primul termen, din 17 octombrie 2016, când instanţa superioară a casat sentinţa tribunalului şi, în rejudecare, a admis acţiunea. Primăriei şi Consiliului Local Bălileşti li s-a dispus să-i restituie proprietarului de pădure suma de 7.689 lei şi, în plus, au fost obligate în solidar să suporte şi cheltuielile de judecată în valoare de 3.400 de lei.
Sumele pe care autorităţile locale din comuna musceleană trebuie să i se plătească lui Marius Dor Victor Theodorescu vor fi suplimentate cu cheltuielile prilejuite de procedura de executare silită, la care acesta a apelat pentru a recupera banii achitaţi Primăriei şi costurile cu acţiunile în instanţă. Având de partea sa decizia judecătorească cu putere de titlu executoriu, câştigătorul în instanţă s-a adresat Judecătoriei Câmpulung pentru a obţine încuviinţarea executării silite a perdantelor, procedură derulată prin intermediul Biroului Individual al Executorului Judecătoresc Mihai Ioan Mitu. Instanţa câmpulungeană i-a admis solicitarea pe 16 ianuarie 2017, permiţând executarea silită, prin toate formele prevăzute de lege, pentru recuperarea sumelor stabilite de Curtea de Apel Piteşti, la care se adaugă cheltuielile cu serviciile executorului judecătoresc. „E.M.”