La începutul lunii aprilie, la mai puţin de trei luni distanţă de momentul lansării primei cărţi, Marinică Fologea anunţa că este gata şi cea de-a doua. Prezentarea ei publicului muscelean, într-un cadru oficial, va avea loc în această seară, la Restaurantul „Ciobănaşu”. „MI-LA şi SI-LA, Drum întrerupt” beneficiază de consideraţiile a doi dintre apropiaţii autorului, preotul Daniel Oprescu, moderatorul festivităţii din ianuarie, când s-a lansat „MI-LA şi SI-LA, La marina călăreaţă”, şi Ion Mînzînă, care semnează, unul, prefaţa, celălalt, postfaţa. Şi evenimentul de astăzi, aidoma celui de la începutul anului, încheiat cu o donaţie, în beneficiul Centrului Social de la Mărcuş, patronat de parohia din cartierul de baştină al lui Marinică Fologea, va avea şi un scop umanitar, în afară de cel cultural şi de socializare între invitaţii scriitorului, îi putem spune de acum înainte. Datorită cuvintelor de suflet, care susţin lucrarea, autorul le-a mulţumit în mod special celor doi, care, însă, nu sunt singurii care au făcut posibil evenimentul de astăzi. Înaintea acţiunii, care va conţine mărturisiri ale lui Marinică Fologea şi ale celor conectaţi la realizarea celei de-a doua cărţi a acestuia, vom prezenta gândurile aşezate în scris ale lui Ion Mînzînă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi coleg de partid, în trecut şi în prezent, şi ale duhovnicului său, preotul Daniel Oprescu.
Ion Mînzînă semnează prefaţa cărţii
„La începutul acestui an, când Marinică şi-a lansat savurosul volum de debut, în paginile căruia, ca un veritabil soldat Svejk, şi-a publicat aventurile din perioada stagiului militar, pe care l-a satisfăcut în rândurile forţelor navale, am avut o premoniţie. Care, curând, a devenit o certitudine! Am fost din ce în ce mai sigur că Marinică Fologea nu se va opri aici. Dacă s-a apucat de scris, atunci, omul va scrie, nu glumă. Nu o carte, nici măcar şapte, ci, probabil, douăzeci şi şapte! Pentru că face parte dintre cei care au cu adevărat ce spune!
Iată că de ce mi-a fost frică nu am scăpat. Marinică, precum un demn locatar din Mărcuş, zonă celebră pentru reprezentanţii inteligenţiei, care au ales să-şi construiască aici case de vacanţă, s-a apucat de scris şi nu se mai opreşte. O face cu talent, o face cu har, dar, mai ales, o face cu pasiune! N-o să mă refer mai deloc la carte, o frescă în miniatură a unei epoci de aur pentru Muscel. Vă spun doar că trebuie citită cu atenţie, atât de cei care ştiu cum a fost atunci şi regretă zilele de glorie ale ARO, cât şi de cei care vor să afle de la o sursă autorizată cum se trăia sub ceea ce astăzi unii idioţi numesc „ciuma roşie”!
În opinia mea, una autorizată, pentru că am fost coleg, ani şi ani, cu Marinică Fologea la PRM, unde a fost şeful cabinetului meu parlamentar, autorul este încă şi mai interesant decât cartea aici, de faţă. Pentru că Marinică a fost un comunist, de la care mulţi dintre cei care conduc astăzi fabrici şi uzine ar fi avut multe de învăţat. Despre cum trebuie să se muncească, despre atitudinea faţă de muncă, despre loialitatea şi camaraderia faţă de colegii de muncă…
Pentru că nu trebuie uitat că Marinică Fologea, fostul secretar UTC de la ARO Câmpulung, a făcut, la ani buni după ce UTC era deja istorie, greva foamei pentru drepturile angajaţilor uzinei. Un gest aproape singular la vremea respectivă, când mulţi preferau să-şi înnoade cozile cu Puterea sau, în cel mai bun caz, să-şi întoarcă privirea de la problemele salariaţilor ARO. E adevărat că, ulterior, după ce a dispărut ARO, nemaiavând posibilitatea să facă greva foamei, Marinică a luat ceva proporţii, dar nu e încă vorba despre o luptă iremediabil pierdută, mai are ceva şanse să-şi reintre în formă…
Nu doar ca UTC-ist şi, iată, acum ca scriitor a performat Marinică Fologea. A candidat odinioară la funcţia de primar al municipiului Câmpulung, obţinând un rezultat excelent, deşi reprezenta un partid mic şi sărac. Din ce în ce mai numeroşi sunt muscelenii care spun astăzi că urbea ar fi arătat altfel dacă Marinică ar fi câştigat fotoliul de primar! Ba chiar sunt unii care susţin că, dacă toţi comuniştii i-ar fi semănat lui Marinică Fologea, chiar şi astăzi s-ar fi construit în România socialismul multilateral dezvoltat, iar vizitele de prietenie în Coreea de Nord ar fi fost la ordinea zilei!
Marinică Fologea este, însă, unic. Iar dumneavoastră, muscelenii, aveţi de la un timp ocazia să vă bucuraţi de povestirile şi amintirile lui fabuloase. Până la următoarea lui carte, care, nu mă îndoiesc, este gata să intre sub tipar, vă doresc lectură plăcută!”
Postfaţa a fost asigurată de preotul Daniel Oprescu
„Ne surprinde, oare, autorul prin această carte, care apare la scurt timp după ce a fost publicat primul volum de memorii? Poate da, poate nu, în funcție de cel care își pune această problemă, dar cu condiția să fi citit mai întâi cartea. Cert este că lucrarea de față vine ca o continuare fericită și reușită a amintirilor despre armata petrecută la marină, în care recursul la memorie, la trecut, la experiența trăită pe viu este laitmotivul care declanșează povestirea.
Prima impresie care mi s-a întipărit în minte, la finalul parcurgerii acestei cărți, a fost identificarea unei nostalgii contagioase a autorului după vremurile bune, după modelul lui Cicero, de la care au rămas celebrele cuvinte „O, tempora! O, mores!” („O, ce timpuri! O, ce moravuri!”). Prin această atitudine, autorul își arată cumva, în mod indirect, și nemulțumirea, chiar revolta, față de ceea ce se întâmplă astăzi, într-o societate total diferită de cea descrisă în carte. Evenimentele descrise se succed celor din cartea anterioară, cititorul făcând cunoștință acum cu activitatea autorului de la celebra uzină ARO, ca membru de partid, ca UTC-ist înflăcărat. Două momente mi se pare, totuși, că atrag atenția în mod special, cel despre pregătirea de la școala UTC din Craiova, iar cel de-al doilea se regăsește spre finalul cărții, care justifică pe deplin titlul: evenimentele din 1989, care opresc dezvoltarea unei cariere promițătoare, de unde și „Drumul întrerupt”. Între aceste două episoade sunt relatate o serie întreagă de fapte, care de care mai incitante: trăiri, sentimente, întâmplări, fapte, încercări, toate depozitate cu grijă în ungherele cele mai adânci ale sufletului său, au ieșit la lumină, acum, într-o înșiruire lungă de mărturisiri.
Înzestrat cu un simț al dreptății mult mai pregnant decât în cazul altora, Marinică Fologea ni se înfățișează și de această dată ca un om pentru care datoria este o valoare de la care nu se poate face rabat și care îl definește cu desăvârșire. Îl veți regăsi la fel de sincer, popular și volubil, pus pe glume și cuceritor, dornic să învețe, dar, peste toate, motivat să se afirme.
Încă de la primele rânduri ale cărții ni se reamintește de familia sa de la Mărcuș, ai cărei membri apar pe parcursul povestirii în dese rânduri și ipostaze, așa cum reapar și personaje din cartea anterioară.
Personajul principal și, totodată, autorul Marinică Fologea, ni se conturează în mod evident, ca imagine, într-o postură nobilă, ce-l caracterizează, de altfel, și în viața de zi cu zi: om căruia îi pasă de ceilalți, făcând tot ce ține de domnia sa, de calitățile și farmecul personal, pentru a rezolva problemele celor din jur, de a-i ajuta, dacă lucrul acesta îi stătea în mână. Îl vedem, așadar, ca un altruist sincer și incurabil.
Lectura cărții este și de data aceasta facilă și atractivă, căci autorul știe să mânuiască în scris expresii, cuvinte și idei, așa cum o face și verbal, știe să se facă plăcut, folosind comparații reușite, un umor natural, precum și vorbirea colocvială pentru a convinge.
Întâmplările relatate sunt alese atent, fidele realității și sunt prezentate cronologic, dovedind o memorie bine organizată și temeinică, căci descrierea se face uneori așa de detaliat, încât ai impresia că ești și tu de față.
Peste toate, trebuie spus că nu este vorba în această carte doar despre Marinică Fologea; autorul se înconjoară permanent de oameni, se dăruiește tuturor, se jertfește pentru prieteni, având puterea să spună mereu: ce oameni extraordinari erau atunci! Are, așadar, meritul de a putea recunoaște valoarea celorlalți, virtute care, astăzi, pare să nu mai conteze. Marinică Fologea devine pe nesimțite un moralizator, însă unul îndreptățit, căci cine îl cunoaște știe că este drept și cinstit.
Și de această dată, deliciul cărții îl constituie firea glumeață a autorului, căci, în delegații sau la birou, la ședințe sau la șpriț, este permanent pus pe șotii. Ironia, bancurile, farsele, toate sunt combinate, astfel încât, odată ce ai pus mâna pe carte, nu îți vine să o mai lași, până ce nu o termini.
Autorul mărturisește că nu regretă nimic, aceasta deoarece întâmplările trăite și povestite aici se înscriu într-un firesc al vieții, într-o decență naturală, ce nu lasă loc pentru regrete. Este un fel de humāni nihil a mē aliēnum puto (nimic din ceea ce este omenesc nu-mi este străin).
Așadar, Mi-La și SI-La nu este o carte despre milă și silă, ci despre un ritm al vieții care bate, de fapt, în adâncul fiecăruia dintre noi, autorul încercând să sublinieze doar acele momente luminoase ale vieții sale, care nu trebuie lăsate în urmă, nu trebuie date uitării, îndemnându-ne și pe noi să facem același exercițiu de recuperare a memoriei, a reactualizării trecutului, demers ce ne poate face mai atenți la clipele trăite în prezent.”