Postarea pe pagina personală de socializare a unei fotografii înfăţişându-l la o şedinţă găzduită de Căminul Cultural Lereşti a arătat cât de apreciat este primarul Ionel Dulamă. Şi nu neapărat pentru performanţele sale la conducerea Primăriei Rucăr – deşi localitatea s-a schimbat în bine, în mandatele sale, chit că numeroşii contestatari ai activităţii sale susţin vehement contrariul – cât, mai ales, pentru ţinuta şi aspectul nealterat de trecerea anilor. „Un domn prezentabil. Cel mai bun primar! Tot respectul pentru dumnealui!”, îl laudă pe edilul şef Mihaiela Ciorciovel. „Ce domn prezentabil!”, întăreşte afirmaţia de mai devreme Georgiana Duruian. „Într-adevăr, un bărbat foarte prezentabil şi… un om adevărat.”, confirmă Andreea Crişan. „Ce primar bine avem!”, continuă şirul complimentelor Mihaela Dragomir. Şi, probabil, doamnele nu s-ar fi oprit din a-şi exprima admiraţia la adresa întâiului bărbat al comunei dacă nu le-ar fi trezit la realitate un consătean mai puţin impresionat de carisma primarului. „Dar căminul nostru unde este?”, este întrebarea cetăţeanului, interesat de „frumuseţea” edificiului cultural al Rucărului, nu de cea a şefului comunităţii.
Articolul următor