-9 C
Campulung Muscel
20/01/2026

Ecologizare pe ninsoare!

Curăţenie de primăvară, pe o vreme mai degrabă de iarnă. Elevii Şcolii Podu Dâmboviţei s-au încumetat să iasă în natură, deşi albul, ce-i drept, mai anemic, aşternut peste ţinutul Dâmbovicioarei, săptămâna trecută, i-a îndemnat pe internauţi la glume pe seama localnicilor, cum că fac Floriile cu om de zăpadă în curte. Şi n-au ieşit ca să-şi umple plămânii cu aer curat ori să-şi limpezească ochii după orele petrecute în faţa calculatorului, ci pentru o campanie de ecologizare. Poate, unora le sună sec acest termen, „ecologizare”, dar avem nevoie de astfel de acţiuni ca de aer la cât gunoi pângăreşte frumuseţe de natură, la oraş şi la sat. Cea mai recentă campanie de acest tip a fost iniţiată de profesorul Marius Constantin Cristea, care, împreună cu copiii de la Şcoala Podu Dâmboviţei, a întreprins o activitate de ecologizare în apropierea Cetăţii Oratia, în cadrul campaniei „Dâmbovicioara poate fi mai curată şi cu ajutorul tău!” „A venit rândul ecologizării unor zone din cel mai nordic punct al hărţilor şcolilor argeşene. Dacă, acum zece ani, eram pe la Sătic, în comuna Rucăr, acum, pe la Podu Dâmboviţei ne-au purtat paşii/roţile/mănuşile.”, a consemnat profesorul Cristea, pe 7 aprilie, pe pagina sa de socializare, cu ocazia ieşirii în natură, alături de elevii săi, cu scopul de a aduna mizeriile altora.  

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!