16.5 C
Campulung Muscel
07/10/2024

Oprea nu a numărat cetăţenii din publicul vizitei lui Iohannis!

Directorul Muzeului Municipal Câmpulung, îndrăgostit de cifre aproape la fel de tare ca directorul economic al Primăriei, a „îndrăznit” să apară în faţa celor care îi finanţează activitatea cu un raport incomplet. El, care ştie şi trezit din somn, la virgulă, numărul vizitatorilor, al biletelor vândute şi al banilor încasaţi, a ratat şansa de a-şi umfla informarea anuală cu suflarea aflată în parcarea de la Mateiaş, la vizita preşedintelui Klaus Iohannis. Dar, pesemne, creşterile sunt pe placul bucureşteanului atunci când au legătură cu plata vreunei taxe, de vizitare, de filmare, de ghid şi ce mai taxează finanţistul din fruntea instituţiei culturale. Nepunând la socoteală sutele de participanţi nerăbdători să-l vadă pe şeful statului, pe 23 septembrie 2016, evidenţele pe anul trecut ale directorului care „încă rezistă” vorbesc de 33.500 de vizitatori. „Şoc şi groază!” Cu 1.307 mai puţini decât în 2015. Este pentru prima dată în trei ani când bat la porţile „voievodului” Oprea mai puţini clienţi, pentru a face ocolul acareturilor patronate de Muzeu, decât a avut la precedenta raportare. Adică 34.807 de cetăţeni, cu bilet, fără bilet, cum i-o contabiliza personalul însărcinat cu numărătoarea la evenimente şi în afara lor.  

 Alexandru „Cel Mare” Oprea are şi o explicaţie pentru împuţinarea norodului nerăbdător să vizioneze cele patru locaţii generatoare de venituri: Secţia de Istorie (din centru), Secţia de Etnografie (de lângă Spital), Mausoleul Mateiaş şi Casa Memorială „George Topârceanu” de la Nămăeşti. „Scăderea se datorează perioadei în care s-au efectuat/continuat reparaţiile curente la Casa Memorială „George Topârceanu”  (şi redesign expoziţional) şi la Mausoleul Eroilor, perioade de vară cu aflux, în general, mare de vizitatori, în care aceste secţii au fost închise. Acest fapt a fost, totuşi, contracarat prin vizita oficială a preşedintelui României, în septembrie 2016, cu un număr de public mare, precum şi prin amploarea evenimentelor din cadrul programului „Şcoala Altfel” (expoziţie şi demonstraţie în Piaţa Centrală, cu participarea tuturor instituţiilor de apărare şi protecţie de la nivelul municipiului).”, redăm un fragment din raportul prezentat Consiliului Local, la şedinţa din 30 martie 2017. 

Păcat că nu aflăm din informarea acestuia cam cu cât a contracarat mulţimea urcată la Mateiaş, ca să-l vadă pe preşedinte în carne şi oase, lipsa clienţilor. Chiar ne surprinde o asemenea scăpare, care nu-i stă în fire lui Oprea, care, de când s-a instalat în fruntea Muzeului, în decembrie 2013, a avut o ambiţie: să schimbe tot ce a făcut Trâmbaciu, să aibă încasări mai mari şi vizitatori mai mulţi. Fiindcă am pomenit de bani, printre realizările menţionate de director în raport figurează ca obiectiv îndeplinit cu succes, deşi regresul de la un an la altul se vede de la o poştă: creşterea constantă – care aduce a scădere – a veniturilor extrabugetare până la sfârşitul celor cinci ani. Cinci ani de mandat, care se încheie în 2018, aşadar, încă doi ani ne vom bucura de prezenţa sa. Pe ani de domnie, creşterea raportată de Oprea arată astfel: 140%, între 2013-2014; 120%, între 2014-2015; 105,80%, între 2015-2016. 

La capitolul „nerealizări” figurează: promovarea unui circuit turistic integrat (Casa Memorială, Mausoleu, Muzeul de Etnografie), obţinerea dreptului de descărcare arheologică la nivel local, participarea Muzeului la Biblioteca Digitală a României şi contribuţia la europeana.eu (prin intermediul agregatorului naţional), promovarea noilor tehnologii în interpretarea şi comunicarea patrimoniului, utilizarea noilor tehnologii în expunere şi comunicare (holograme, lasere, etc.), dobândirea statutului informal de muzeu de impact regional, cu prezenţă naţională notabilă. Iar ca realizări parţiale: programul „Universitatea Bunicilor”, programul „Să învăţăm meşteşuguri populare”, emisia online a evenimentelor Muzeului, digitizarea întregii colecţii şi amenajarea expoziţiilor virtuale, redesign expoziţional şi reabilitarea Secţiei de Istorie, din cauza situaţiei juridice a clădirii, care rămâne un impediment pe mai departe, ocuparea posturilor vacante şi promovarea celor mai înalte standarde muzeale moderne.  

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!