Foto: delcampe.net. Foto Munteanu. Norica, din Câmpulung, fotografie realizată pe 7 august 1924
Cuvintele pe care le-am aşezat în titlul acestui articol îi aparţin cercetătorului ştiinţific dr. Ion Tiţa Nicolescu, de la Muzeul Goleşti, şi reprezintă esenţa unei prezentări de sărbătoare, realizată în cadrul Cercului de Istorie „Gheorghe I. Brătianu”, acţiune lunară, găzduită de Biblioteca Municipală „Ion Barbu”. Instituţia câmpulungeană nu are rolul doar de gazdă, ci este partener al evenimentului, alături de Centrul de Cercetare Istorică, Arheologică şi de Patrimoniu „Gheorghe I. Brătianu”, Centrul Universitar Piteşti, Politehnica Bucureşti. Expozeul „Femeia în tradiţiile populare şi religioase”, susţinut de invitatul special al conferenţiarului universitar doctor Claudiu Neagoe şi al colegilor săi de la Cercul de Istorie, în după amiaza zilei de joi, 21 martie 2024, a fost structurat în două părţi, aşa cum reiese şi din denumirea subiectului ales. Fiind mai accesibilă cititorilor noştri abordarea temei propuse din perspectiva tradiţiei populare, vom extrage din interesanta prezentare a cercetătorului ştiinţific dr. Ion Tiţa Nicolescu fragmentul dedicat portului popular şi înţelesului său teologic. Prezentarea acestuia s-a referit la costumul popular de sărbătoare, nu la cel de lucru.
- „Fata de măritat, când ieşea la horă, punea pe costumul popular toate năzuinţele şi speranţele ei”
Primele referiri ale oaspetelui Câmpulungului au privit integralitatea portului femeiesc, cu toate piesele care intrau în componenţa sa, o condiţie care nu se admitea să nu fie respectată. „În satul românesc, nicio fată, nicio femeie nu ieşea cu costumul de sărbătoare incomplet. Aşa cum vedem astăzi, de Sânziene, fete îmbrăcate în cămăşi albe, plimbându-se spre râu. O femeie care ieşea cu poalele la vedere era considerată o femeie goală. Ea nu se arăta cu poalele la vedere decât soţului ei. Ce vedem astăzi sunt mai mult aspecte comerciale. O femeie iese îmbrăcată în costumul popular complet.”, a precizat acesta.
Motivele alese pentru a ornamenta ia şi fota aveau întotdeauna o semnificaţie. Religioasă, în special. „Costumul popular nu este cusut aşa… doar de frumuseţe. El se cosea, poate, într-un an. Bunica trebuia să transmită fetei această îndemânare. Din acest motiv există o teologie a costumului popular, pentru că, în satul românesc de până la începutul secolului XX, cele mai grele sărbători de peste an sunt ţinute de femei, nu de bărbaţi. Femeile ţin „Filipii lupilor”, „Mucenicii” de mai târziu, pentru că femeile erau cele mai iubite de Dumnezeu. Aşa că acest costum popular trebuia să aibă o întreagă teologie. Fata de măritat, când ieşea cu cămaşa femeiască şi fota la horă, punea pe acest costum toate năzuinţele şi speranţele ei.”, a afirmat Ion Tiţa Nicolescu.
- „Roşu nu este o culoare feminină, este o culoare masculină. În satul românesc, această culoare este simbolul vieţii”
Costumul de fată din zona Munteniei – a continuat acesta – conţine roşu aprins. „Ştim cu toţii că roşu nu este o culoare feminină, este o culoare masculină. În antichitate, ofiţerii purtau pelerină roşie, care simboliza soarele. Ţinea de masculinitate. Numai că, în satul românesc, această culoare este simbolul vieţii. Există o anumită tradiţie. În biserică nu intră femeia la menstruaţie, nu intră călăul şi nu intră fierarul. Tradiţia spune că tot ce o ia în sens invers înseamnă moarte. Sângele era un simbol al vieţii. Acest lucru ţine de sfânta tradiţie. Nu scrie nicăieri în Evanghelie despre aşa ceva. Ce înseamnă sfânta tradiţie are legătură cu Sfânta Scriptură. Dacă ceva din sfânta tradiţie contravine Sfintei Scripturi este, pur şi simplu, un ritual păgân, precreştin.”, a explicat cercetătorul ştiinţific dr. Ion Tiţa Nicolescu.
- „Romburile apar în poziţie orizontală, pe partea de jos a fotelor, fiind un simbol al virginităţii”
Apoi acesta a lămurit semnificaţia motivelor folosite de femei pentru a-şi împodobi hainele. „Triunghiul, simbolurile vegetale, romburile, liniile, culorile galbene, aşa cum sunt în zona Muscelului, particularizau o zonă etnografică şi spuneau la horă de unde vine fata.”, a abordat acesta subiectul simbolisticii elementelor din costumele populare, simbolistică de inspiraţie teologică. „În satul românesc, femeia se raporta la două lucruri: natură şi divinitate. Tot satul era un spaţiu liturgic. Nu numai biserica, tot satul. Fiecare om, după ce ieşea de la slujba de duminică, trebuia să-şi calibreze comportamentul în funcţie de comportamentul lui Iisus Hristos.”, a adăugat acesta.
Referindu-se la simbolul romburilor, Ion Tiţa Nicolescu spunea că sunt similitudini între costumul popular românesc şi vasele neolitice. Apoi simbolul rombului apare în pictura bisericească. „În bisericile care poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” sunt foarte multe romburi alungite. Este un simbol al Maicii Domnului, pe care o să-l vedem, în general, la costumele foarte vechi. Fiecare zonă etnografică îşi particulariza costumul popular. Romburile apar în poziţie orizontală, pe partea de jos a fotelor, fiind erau un simbol al virginităţii.”, a arătat acesta.
Există o explicaţie şi pentru linia şerpuită, care, potrivit lui Ion Tiţa Nicolescu, în picturile neolitice de pe vase, însemna pământul nedesţelenit sau natura sălbatică, neîmblânzită. „Cu timpul, linia unduioasă devine o linie frântă. Este o suprapunere între mitologia lupului, a dinţilor de lup, a fiarei neîmblânzite, peste linia curbă, care şerpuia. În timp, devine simbolul virginităţii. În bisericile foarte vechi de pe la 1600-1700, undeva sub bolta bisericii este simbolul dintelui de lup. Este simbolul pământului neîmblânzit cu trimitere directă la faptul că deasupra tuturor există Dumnezeu. O să vedeţi, în special, pe stâlpii gardurilor puşi spre grădini, spre păduri, un x, trei linii şi o linie curbă sub formă de zig-zag. Acel x este un vechi simbol al palisadei. Simbolul lui Isus Hristos, Hi sau Chi, s-a suprapus peste simbolul palisadei. În primele secole creştine, numele lui Iisus Hristos era atât de sfânt încât nu se pronunţa. Din acest motiv, a apărut monograma lui Iisus.”, a afirmat Ion Tiţa Nicolescu.
- „Această teologie se găseşte pe costumul popular”
Costumul popular – a continuat Ion Tiţa Nicolescu – are toate elementele liturgice. „Pătratele, de exemplu, simbolizau viaţa telurică. În timp, toate simbolurile telurice, astrale, au fost preluate de creştinism. În iconografia creştină, o să vedeţi un păun cu capul în jos, într-o parte, şi coada strânsă. Este un vechi simbol iudaic. În creştinism, păunul este un simbol al cerului înstelat. Numai că, în biserică, păunul cu capul aplecat într-o parte este un simbol al smereniei. Exact cum floarea mărăcinelui, cea mai frumoasă floare, este un simbol al vieţii ascetice. Urci mulţi munţi ca să ajungi la această floare frumoasă. Trebuie să fii un ascet iubit de Dumnezeu.”, relata Ion Tiţa Nicolescu, insistând că elementele enumerate se întâlnesc pe costumele populare.
„Pătratul era un simbol al materiei, al omului. Pătratul are linii întrerupte. Este un simbol al morţii, al vieţii care dispare. Pe când cercul, în toate religiile cosmice, este un simbol al dumnezeirii, al divinităţii, având o linie continuă care nu se mai termină. Triunghiul este un simbol al lui Dumnezeu Tatăl.”, sunt alte desluşiri ale reprezentărilor aşezate de femeia de la sat pe portul de sărbătoare, inspirate din credinţa creştină.
- „Altiţa simbolizează puterea de anduranţă a femeilor, care duc pe umeri întreaga căsnicie”
Altiţa, de asemenea, are o simbolică foarte bogată. „Cămaşa femeiască cu altiţă a devenit element de patrimoniu UNESCO. „Altiţă” vine de la „Alteţă”, care înseamnă „înălţime”. Alteţa Voastră, Înălţimea Voastră. Altiţa simbolizează puterea de anduranţă a femeilor, care duc pe umeri întreaga viaţă, întreaga căsnicie.”, a precizat acesta, susţinându-şi afirmaţia, poate, cu cel mai puternic exemplu din literatura patristică: „Atunci când Iisus i se arată Mariei Magdalena, aceasta poartă pe umerii ei toată greutatea lumii, pentru că ea ţine pe umerii ei miracolul Învierii. Nimeni nu ştie decât ea. Ea a ţinut pe umerii ei firavi de mironosiţă adevărul Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.”
- „Părul era cel mai important simbol erotic pe care o fată îl putea arăta unui băiat”
Simbolica maramei – a continuat expunerea lui Ion Tiţa Nicolescu – este legată de simbolica părului. „Fata, când ieşea la horă, avea părul descoperit. Era cel mai important simbol erotic pe care o fată îl putea arăta unui băiat. Închisă până la gât, fota până în călcâie… piele prea puţină se vedea. Părul trebuia să fie frumos împletit şi să miroase a busuioc. Şi împletitul părului are o întreagă simbolică. Dacă îşi ţinea părul în două codiţe, era fată necăsătorită, sub autoritatea tatălui. Părul prins într-o coadă însemna că era în vorbă cu un băiat. Părul despletit era un semn de supunere sexuală, pe care femeia îl arăta doar bărbatului ei. Femeia care ieşea cu părul descoperit în sat era plină de batjocură, de mare jale. După ce se căsătorea, femeia îşi ţinea părul împletit. Părul femeii se ţinea împletit sub formă de coc rotund, deasupra capului, cu o anumită simbolică. Evreii poartă pe vârful capului o căciuliţă. Călugării catolici poartă vârful capului ras. Aşa se simbolizează bolta bisericii, la fel ca la femeie. Prin această boltă a bisericii, Dumnezeu poate revărsa toate binecuvântările sale.”
- Opulentele costume bizantine, o sursă de inspiraţie pentru modelele costumului popular
Încheiem prezentarea realizată de musafirul organizatorilor manifestării cu ideea de aristocraţie transmisă de costumul popular din Muscel. De ce această aristocraţie în Muscel? De ce era atât de elegantă femeia din Muscel?, sunt întrebările care generează următoarele lămuriri. „Câmpulung şi Curtea de Argeş au fost reşedinţe voievodale. Iar firul de aur şi argint a fost copiat în special de femei atunci când se aflau în tinda bisericilor, adică în pronaos. Până pe la începutul secolului XX, femeile nu intrau în naos, care era locul bărbaţilor. Femeile stăteau în pronaos. Întotdeauna la Câmpulung şi Curtea de Argeş, fiind biserici de zid – erau mai înstăriţi aici, fiind reşedinţe voievodale -, în pronaos se pictează ctitorii. Cei mai mulţi erau domnitori ai Ţării Româneşti. Aceşti domnitori purtau pe ei opulente costume bizantine, de pe care femeile au început să copieze modele pe costumul popular. Atât de frumos se crease acel trend la curtea monarhică de la Bucureşti, când reginele purtau costum de Muscel şi costum de Argeş. Dar, în special, costum de Muscel.”, a încheiat cercetătorul ştiinţific dr. Ion Tiţa Nicolescu, de la Muzeul Goleşti, pe care nădăjduim că-l vom revedea la Câmpulung şi cu prilejul altor acţiuni cu acest specific.
Magda BĂNCESCU
Sursa fotografiilor: colecţia lui Gheorghe Chiţa