Foto: “Monografia Liceului Pedagogic Câmpulung-Muscel – 1867-1967”, autori profesorii N. Nicolaescu, Al. Bunescu şi Gh. Pîrnuţă
Începută într-o zi a Sfântului Dumitru, 26 octombrie 1892, ziua în care s-a pus piatra de temelie a clădirii, construcţia Şcolii Normale „Carol I” a durat trei ani, până în toamna anului 1895. În anul următor, 1895-1896, au fost ridicate două dintre anexele care serveau întreţinerii efectivelor de elevi cazaţi aici: grajdurile vitelor şi locuinţa agronomului. Proiectul şcolii a prevăzut, aşadar, o fermă, pentru a asigura hrana cursanţilor veniţi la Câmpulung de peste tot, fiind amenajată înainte de deschiderea noului local, în anul 1896. Grajdurile, magaziile şi spaţiile de locuit, care compuneau ferma, au fost construite în partea de nord a complexului şcolar, a cărui arhitectură îl plasează între cele mai frumoase imobile din Europa destinate învăţământului. Munca la fermă o desfăşurau elevii, care pregăteau pâinea la brutăria şcolii, untul, brânza şi caşcavalul la lăptăria proprie. Munceau la uscătoria de fructe şi zarzavaturi, la şuncărie, la stupărie, în crescătoria de porci şi vite şi în grădină. Rodul muncii lor alimenta cantina şcolii, care se baza pe produsele cultivate ori preparate în cadrul fermei. Timp de aproape 50 de ani, toţi elevii, numai băieţi, şcoala nefiind mixtă până în 1954, locuiau la internat şi luau masa la cantină.
- În timpul agronomului Demetru Dinescu, s-au înfiinţat lăptăria, şuncăria şi sera şcolii
Lecturând „Monografia Liceului Pedagogic Câmpulung-Muscel – 1867-1967”, realizată de profesorii N. Nicolaescu, Al. Bunescu şi Gh. Pîrnuţă, la aniversarea de o sută de ani a şcolii, aflăm cine a fost unul dintre cei mai buni gospodari ai instituţiei. În martie 1906, era numit agronom la Şcoala Normală din Câmpulung Demetru Dinescu, absolvent al Şcolii de Agricultură de la Herăstrău. Ulterior, a funcţionat în cadrul şcolii ca profesor de Ştiinţe Agricole, până la pensionarea produsă în anul 1938. „Prin venirea sa ca agronom – scriu cei trei autori ai monografiei tipărite la împlinirea unui veac de activitate pedagogică -, ferma şcolii a căpătat o nouă înfăţişare. S-au împădurit coastele, s-au făcut noi plantaţii de pomi, s-au completat plantaţiile de meri în partea de Răsărit, s-au adus vaci de rasă din Transilvania. La iniţiativa şi sub conducerea lui s-au înfiinţat lăptăria, şuncăria şi sera şcolii.”
Predominau elevii din judeţul Muscel, dar la Câmpulung erau pregătiţi în profesia de dascăl tineri din Argeş, Dâmboviţa, Vlaşca, Teleorman, Prahova, Olt, Braşov şi alte judeţe. Informaţia este preluată de autorii lucrării omagiale, prin care a fost marcat secolul de existenţă a şcolii, din prima monografie scrisă de profesorul I.G. Marinescu, „Trei pătrimi de veac de activitate”, la 75 de ani de funcţionare a Şcolii Normale. Însă, potrivit arhivei şcolii, „în fiecare clasă sunt elevi din ţinuturile cele mai îndepărtate ale Ardealului, Dobrogei etc.” Până în anul 1944, toţii elevii erau cazaţi în internat.
- Într-un raport din 1905 trimis ministerului: „Grădina aranjată şi lucrată de elevi e o adevărată frumuseţe”
După mutarea Şcolii Normale în localul de la Câmpulung, studiul agriculturii şi practica elevilor – consemnează autorii celei de-a doua monografii – nu s-au derulat în condiţii prielnice, din cauza întinderii terenului pentru grădină şi a calităţii solului. Debutul favorabil al acestor activităţi s-a produs în 1898.
Foto: “Colegiul Naţional Pedagogic “Carol I” Câmpulung-Muscel, 150 de ani de existenţă”, album realizat de profesorii Adrian Săvoiu şi George Radu
„Ca răspuns la ordinul Ministerului (…) din 17 noiembrie 1897, Dimitrie Scurei, directorul şcolii, arată că la această şcoală se poate organiza numai o gospodărie rurală de „ţărani civilizaţi”, cuprinzând câteva vite, o prisacă de 50 de stupi, o grădină de pomi roditori, o tarla de legume, o parcelă pentru cultura nutreţului, un cuptor de pâine pentru trebuinţele internatului, un atelier pentru lucrarea de unelte necesare gospodăriei ţăranului şi o plantaţie de pădure cu specii din toţi arborii ţării. Pentru gospodărirea fermei propune angajarea unui „agronom practic”, care să se bucure de avantaje din produsele fermei şi de un salariu lunar de 100 lei. Gospodăria aceasta… „va fi cel mai bun mijloc spre a se da ocazia viitorilor învăţători să cunoască ce este o adevărată gospodărie şi să se deprindă, totodată, cu lucrări practice în toate ramurile agriculturii şi gospodăririi rurale”.
Raportul lui Scurei s-a aprobat, iar la 10 martie 1898, s-a cerut numirea lui Nicolae Istrate, învăţător transilvănean, pentru conducerea acestei gospodării. În anul 1899, la expoziţia din Bucureşti, Şcoala Normală din Câmpulung a fost reprezentată cu 22 piese agricole şi furajere.
Mai târziu, s-au adus vite de rasă din Transilvania. Prin numirea lui Artur Goritz, în 1900, în locul lui Nicolae Istrate, şi a lui I. Popescu, la 27 noiembrie 1904, în locul lui Goritz, sub conducerea lui Ilarian Velculescu, excelent gospodar, terenul pentru culturi a fost desfundat, iar pantele au fost împomate.
În iunie 1905, cu ocazia examenului de capacitate, Vasile Gr. Borgovan şi Dimitrie D. Poppeiu, vizitând şi ferma şcolii, scriau, printre altele, în raportul trimis ministerului: „Lucrările agricole şi horticole în grădina şcolii sunt foarte variate, grădina aranjată şi lucrată de elevi e o adevărată frumuseţe; pomi roditori, decorativi, toate soiurile de legume, sfeclă, lucernă, trifoi, flori în tarlale mari, stupi, vitele şcolii (10 capete), foarte frumoase şi bine îngrijite”.
- În 1906, Şcoala Normală primea medalia de argint pentru produsele din ferma şcolii prezentate la expoziţia jubiliară de la Bucureşti
Recunoaşterea muncii în ferma şcolii a luat forma unei medalii de argint, acordată la „Expoziţia Generală Română” din 1906, de la Bucureşti, eveniment prin care s-au sărbătorit 40 de ani de domnie a Regelui Carol I şi 25 de ani de la proclamarea Regatului României. La expoziţia jubiliară, din partea Şcolii Normale au fost prezentate peste 50 de exponate şi un pavilion de agricultură.
Între 1906-1938, ferma şcolii s-a aflat în responsabilitatea lui Demetru Dinescu, despre care punctam mai înainte că a îmbunătăţit considerabil acest domeniu.
Anul 1907 a însemnat asigurarea unei finanţări de 7.800 lei din partea Casei Şcoalelor, pentru construcţia unei lăptării, în care să fie pregătite produse lactate. „Aceasta a şi început să funcţioneze la 1 aprilie 1908, sub conducerea unui maistru lăptar elveţian, A. Phyffer. Concomitent cu lăptăria, a început să funcţioneze şi şuncăria, condusă de maistrul Al. Serescu, specializat la Praga în industrializarea cărnii, iar în 1910 s-a făcut şi o uscătorie de fructe şi zarzavat.
În raportul din 1913, directorul menţiona că şcoala are o grădină cu pomi şi zarzavaturi, o uscătorie de prune, o stupărie, o crescătorie de porci şi vaci, o şuncărie, o brutărie în care elevii fabrică pâine pentru internat, o lăptărie în care se prepară unt, brânză, caşcaval. Elevii lucrează în toate şi părăsesc şcoala iniţiaţi în ceea ce priveşte o bună gospodărie. Ferma şcolii se întreţine cu mijloace proprii.”, scriu profesorii N. Nicolaescu, Al. Bunescu şi Gh. Pîrnuţă.
Foto: “Monografia Liceului Pedagogic Câmpulung Muscel – 1867-1967”, autori profesorii N. Nicolaescu, Al. Bunescu şi Gh. Pîrnuţă
Rolul fermei era acela de a aproviziona cantina cu carne, produse lactate, pâine, fructe şi legume, dar a servit şi la practica agricolă şi zootehnică a elevilor, care aveau aici o bază materială completă. În anii 1964-1966, grădina şcolii a continuat să se extindă, graţie plantaţiilor de meri, peri, pruni, o parte dintre pomii fructiferi fiind pe terase.
- Floricultorul şcolii a rămas în amintirea colectivă pentru soiurile variate de trandafiri obţinuţi prin altoirea măceşilor
Şcoala a avut şi sere de flori, amenajate după Primul Război Mondial, între pavilionul sălii de gimnastică şi rândul de clădiri-anexe, poziţionate la nord de şcoală: grădiniţă, magazii, atelierul de lucru manual. „Prin anii 1939-1941, apreciindu-se că această curte, cuprinsă între pavilionul sălii de gimnastică şi serele de flori, este mică pentru jocurile sportive ale elevilor în timpul liber, s-au desfiinţat aceste sere. S-au construit altele noi, prin anii 1941-1943, în grădina şcolii, puţin mai spre nord de magazii. Cu multă pricepere şi pasiune a organizat şi condus serele de flori iscusitul floricultor Victor Gherula. El a rămas în amintirea elevilor, a orăşenilor şi a cetăţenilor din jurul oraşului, pentru soiurile variate de trandafiri obţinuţi prin altoirea măceşilor, precum şi prin răsadurile frumoase cultivate în seră. De la el, mulţi absolvenţi au plecat din şcoală cu pasiunea şi deprinderea altoitului.”, redăm un fragment dintr-o lucrare valoroasă, care ne ajută să cunoaştem capitole din trecutul unei şcoli sinonime cu adevărata pregătire pentru viaţă.
A consemnat Magda BĂNCESCU