13.5 C
Campulung Muscel
12/10/2024

Au început simulările la Bac şi Evaluare Naţională

De ieri, elevii care sunt în clasa a VIII-a, dar şi cei din clasele a XI-a şi a XII-a au început simulările la Evaluarea Naţională, respectiv la probele scrise ale Bacalaureatului. Testele se vor derula până vinerea viitoare, 17 martie, rezultatele urmând să fie afişate pe 31 martie 2017. Notele obţinute nu vor fi trecute în catalog, doar vor fi discutate în cadrul fiecărei unităţi de învăţământ, în caz că va fi nevoie, urmând să se ia măsuri pentru îmbunătăţirea performanţei şcolare.

Probele simulării au început ieri, de la ora 9.00. La Evaluarea Naţională, copiii au la dispoziţie două ore, iar cei de la Bacalaureat, trei ore. Subiectele au fost pregătite la nivel naţional şi transmise de Ministerul Educaţiei. Corectarea va fi făcută de profesorii din şcolile unde se desfăşoară testările. 

Elevii din clasa a VIII-a şi-au testat ieri, 13 martie, cunoştinţele la Limba Română, iar joi, 16 martie, urmează cele la Matematică, dar şi la Limba Maternă, pe 14 martie, pentru cei care au urmat gimnaziul în limba maternă. Rezultatele vor publicate pe 31 martie.

Pentru clasa a XI-a, calendarul simulării este următorul: =luni, 13 martie: Limba şi Literatura Română; =marţi, 14 martie: Limba şi Literatura Maternă; =joi, 16 martie: proba obligatorie a profilului; =vineri, 31 martie: afişarea rezultatelor. La clasa a XII-a, calendarul este următorul: =luni, 13 martie: Limba şi Literatura Română; =marţi, 14 martie: Limba şi Literatura Maternă; =joi, 16 martie: proba obligatorie a profilului; =17 martie: proba la alegere a profilului şi specializării; =31 martie: afişarea rezultatelor. 

Obiectivele simulării examenelor naţionale stau în familiarizarea elevilor cu rigorile evaluărilor pe care le vor susţine la finalul claselor a VIII-a şi a XII-a, în stabilirea nivelului real de pregătire atins, precum şi în optimizarea actului educaţional. Evaluarea naţională se va desfăşura între 7 şi 30 iunie, iar prima sesiune a Bacalaureatului 2017, în perioada 22 mai – 10 iulie 2017. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!