Aflat în trecere prin Câmpulung, europarlamentarul Mircea Diaconu a scos ziariştii locali la o cafea, la „Janet”, pentru o întâlnire mai degrabă amicală decât o scorţoasă conferinţă de presă, deşi s-au pus întrebări şi s-a răspuns, în stilul cuceritor al marelui actor ajuns în forul decizional european. I-au deschis calea către Parlamentul European farmecul şi popularitatea în rândul românilor, căpătate graţie magistralei cariere în cinematografie, nu legătura cu politica şi politiciul, despre care Mircea Diaconu spune că lipseşte şi în prezent în cazul său. În ciuda celor 379.582 de români, care au aplicat ştampila pe numele său, însemnând 6,81%, la alegerile din 2014, europarlamentarul cu origini muscelene afirmă că victoria de acum doi ani şi ceva a fost un „accident”, care nu se va repeta. Adică nu mai candidează la Parlamentul European. Şi la nimic.
„Eu sunt un accident”
De ce, explică chiar acesta: „Eu sunt un accident.” Ce-i drept, unul care a primit voturi cât pentru trei inşi. „Şi asta m-a supărat. Din votul pentru mine s-au născut încă doi deputaţi. E păcat… nu ştiu… mă înţelegeţi. De ce să mă voteze pe mine mult mai mulţi oameni decât… Acum sunt orgolios, dar asta pentru trecut. După părerea mea, atunci a fost o situaţie specială, pe care cetăţenii României au tratat-o absolut generos în raport cu mine şi povestea mea.”, şi-a manifestat Mircea Diaconu „emoţia, şi condescendenţa, şi respectul cuvenit pentru acest lucru”, mulţumindu-le încă o dată românilor pentru votul exprimat ca o formă de solidarizare cu el şi situaţia sa.
Dar „nu vreau să cer încă o dată acest lucru. Atunci, trebuiau rezolvate problemele şi nu puteam decât aşa. Nu vreau să-mi fac o carieră din asta neapărat. Sigur că, fiind şi muncind acolo, am descoperit nişte lucruri fenomenale, am încercat să mă fac util cât am putut de tare. Am făcut nişte lucruri care m-au pasionat la culme, care sunt realitate deja şi sunt bucuros de ele. O să tot dau socoteală şi o să le spun. Consider că a fost bine, din toate punctele de vedere, că am fost şi eu acolo, în situaţii speciale pentru România. E bine să fim paznici la far.”
“Stau pe prispă la Vlădeşti, scriu cărţi, citesc cărţi şi arunc câteva boabe la câteva găini, să duc ouă curate la copii şi atât!”
Ce va face după… nu va fi sigur politică, mărturiseşte Mircea Diaconu, cu precizarea că nici acum nu este în politică. „Nu intru în politică, sunt independent. Regimul acesta, pe care îl am, mă obligă. Dacă aş mai candida la ceva în România, deşi în anul în care termin mandatul o să împlinesc 70 de ani – şi asta este o veste bună, pe de o parte, proastă, pe de altă parte -, n-aş mai face-o decât exact în felul meu. Adică singur, fără bani, fără investiţii în tot felul de banere şi prostii. Singur, singur. Pentru că principiul, ecuaţia de bază, este şi am descoperit-o pe pielea mea: dacă ajungi într-o funcţie, într-o situaţie de acest tip, ajutat de cineva sau de ceva, eşti dator acelui cineva sau ceva. Nu te duci degeaba. Eşti doar o marionetă, pe orice temă ai lua-o. Este vorba despre orice în această clipă. Eu nu vreau să mi se întâmple aşa ceva niciodată.”, a continuat europarlamentarul muscelean.
Ce va face de la 70 de ani încolo? Îşi va realiza planurile pe care le-a amânat tot timpul. „Discutam cu colegii şi prietenii mei, cu Emil Hossu, mai ales, care, una-două, zicea: „Ai făcut deja 60 de ani? Păi, ce faci?” Spuneam: „Cum împlinesc 60 de ani, dispar, mă retrag din toate, nu mai joc, stau pe prispă la Vlădeşti, scriu cărţi, citesc cărţi şi arunc câteva boabe la câteva găini, să duc ouă curate la copii şi atât! Nimic altceva. Şi am trecut de 60 de ani, cum vedeţi bine, şi mai ocupat ca acuş, de când mă ştiu, vorba lui Creangă, n-am fost niciodată. Chiar mă întreba soţia mea azi dimineaţă: „Parcă eşti blestemat! Tu, tot pe drumuri?!” O zi stau, o zi plec, duminică plec din nou la Strasbourg cu maşina ş.a.m.d. Asta e. Fiecare om are un „blestem” al lui. (…) Nu vreau să candidez la nimic, n-am vrut nici atunci, dar n-am avut soluţie. Există un risc să mă enervez foarte tare pe nu ştiu ce temă. Că eu nu fac decât enervându-mă.”, a afirmat acesta.
“Există un proiect de ARO, care porneşte de la o amintire, o dulceaţă, o chestie caldă, de la IMS-ul nostru drag”
Pentru ARO are câteva veşti bune. Pentru ARO-ul său, „din păcate”. „N-am în această clipă pentru ARO “Pasărea Pheonix” pe care mi-o doresc. Astăzi, iar n-am timp ca să trec pe la domnul Stelian (n.r. Stelian Ion, managerul societăţii Romturingia), ca să vorbim. Există un proiect de ARO, care porneşte de la un feedback, de la o amintire, o dulceaţă, o chestie caldă, de la IMS-ul nostru drag, care arată superb şi care ar putea fi modernizat. Ar putea să însemne o refacere a lui ARO.”, a stârnit acesta curiozitatea jurnaliştilor.
Acuzat că nu i-a luat în seamă pe studenţii de la Iaşi, care au realizat un prototip, la examenul de diplomă, care s-a dorit un ARO modernizat, Mircea Diaconu a luat legătura cu profesorul lor. „Au luat un şasiu de ARO mare, 244, şi l-au „îmbrăcat” ei, astfel încât era un jeep. L-am şi văzut la expoziţie. Nu despre asta este vorba, este vorba despre ARO. Dacă nu mai are identitate… or ce le-am propus eu lor am eu nevoie de această chestie. Adică o a doua maşină în familie, fără tapiţerii, fără nimic, cu găuri în podea, s-o speli cu furtunul. Bărbatul cu copiii să se ducă la pescuit, la vânătoare, pe munte. A doua maşină. De asta am eu nevoie şi ca mine, probabil, sunt foarte mulţi în această ţară. Eu sunt un om de linie medie în ţara asta, nu sunt altceva şi n-am alte aspiraţii decât acestea. Să coste foarte puţin şi să-ţi facă treburile. Mai încarci un butoi de ceva, un lemn. Dar modernizat, şi cu Euro 6, şi cu tot ce trebuie pe el. Este un proiect făcut şi arată superb!”, a povestit marele actor.
Proiectul la care se referea acesta, realizat de unul dintre foştii ingineri ai uzinei, se află la Romturingia. „L-am văzut, arată superb şi am tot discutat cu ei pe această temă. Eu mă pot implica în promovarea unui prototip. Însă, făceţi-l! Îl iau eu şi umblu peste tot în ţară, îl arăt, îl povestim, îl “sharuim”. Dar atât. Eu n-am construit maşini şi n-o să construiesc maşini niciodată. Nu este asta meseria mea. Ei au avut alte investiţii între timp şi au zis că mai stau puţin.”
Cât despre ARO-ul său, de la care a pornit discuţia pe acest subiect, veştile bune privesc reparaţiile întreprinse de proprietarul căruia i-a slujit crendincios nu numai în campania electorală, în turul României. „I-am aranjat caroseria, i-am făcut-o perfect, treceau şi vrăbii prin ea, dacă se loveau mai tare, din cauza ruginei. I-am schimbat şi motorul, i-am pus un motor mai modern. Are pe bord 120 km la oră. Atât are ceasul original. Se duce la 120, mai merge un pic şi se lipeşte acolo. Nu mai are unde să se ducă. Acum, maşina se duce până la 150. Dar nu îndrăznesc să mă duc cu ea afară, căci este zgomotoasă… oboseşti rău.”, a încheiat acesta.