1.9 C
Campulung Muscel
29/11/2023

Aleşii de la Godeni pledează în faţa primarului cauza sătenilor care nu pot să iasă la câmp, din cauza câinilor ciobanilor

Deputatul Simona Bucura Oprescu, alături de primarul Ion Pădureanu şi câţiva copii harnici de la Godeni

Conducerii Executivului de la Godeni, reprezentate de primarul Ion Pădureanu şi viceprimarul Dorel Rumînescu, i s-au adus la cunoştinţă de către membrii Consiliului Local, la recenta întrunire ordinară de la sfârşitul lunii februarie, mai multe chestiuni în care se impune intervenţia administraţiei publice locale. Fie personale, fie culese de la cetăţeni, problemele expuse de aleşii locali depăşesc, ca număr, dar şi ca importanţă a subiectelor reclamate, sărăcăcioasa agendă de la „diverse” a colegilor de la Câmpulung. O explicaţie pentru faptul că aleşii de la ţară vin pregătiţi cu o sumedenie de teme preluate din teritoriu, iar omologii orăşeni abia aşteaptă s-o tulească de la şedinţă, pe româneşte, suprimând „diversele”, există. Membrii Consiliilor Locale din mediul rural manifestă o incomparabilă preocupare pentru localitate, locuitori şi problemele lor, poate, şi pentru că se văd mai des cu oamenii, fiecare se cunoaşte cu fiecare şi ruşinea este mai mare atunci când vecinul îţi iese în cale şi-ţi bate obrazul că nu eşti în stare de nimic. La Câmpulung, componenţii Legislativului n-au asemenea probleme, singura lor grijă fiind încasarea indemnizaţiei, pe care unii o primesc necuvenit de trei-patru mandate!

Până la un sistem de iluminat modern, pe leduri, mai trebuie becuri pe ici, pe colo

Dar să vedem cu ce situaţii şi propuneri s-au prezentat în faţa mai-marilor Primăriei consilierii locali de la Godeni, la şedinţa ordinară din 27 februarie 2017. Un mare inconvenient, care îi roade şi pe câmpulungeni şi care, poate, s-ar atenua dacă primarul şi viceprimarul ar avea o relaţie mai autoritară cu companiile de utilităţi, care le scot peri albi abonaţilor, îl reprezintă căderea frecventă a curentului electric. Întreruperilor repetate în furnizarea energiei electrice, cauzate fie de defecţiunile în reţea, fie de cauze independente de infrastructura companiei de utilităţi, li se adaugă necesitatea completării sistemului de iluminat public cu becuri în zonele indicate de contribuabili. 

Primul vorbitor pe acest subiect, la capitolul „diverse”, a fost consilierul Ion Tănase. „Noi, abonaţii societăţii Electrica, de pe străzile Marghitoi şi Aliniere, suntem racordaţi la transformatorul de vizavi de centrul de îngrijire copii şi avem probleme cu curentul electric. În ultimul timp, s-a luat curentul de trei ori din cauza crengilor de pe Costiş.” Din câte a lăsat acesta să se înţeleagă, soluţia ar fi cumva în „curtea” Primăriei, dacă vegetaţia este de vină pentru disfuncţionalităţile în alimentarea gospodăriilor din zonele indicate. 

Tot despre iluminat, dar, de data aceasta, cel public, a vorbit şi Bogdan Pătru, care i-a sugerat liderului administraţiei publice locale ca, pe viitor, să aibă în vedere un sistem modern, pe leduri. „Am mai discutat cu colegi din alte Primării şi există posibilitatea de a se face plata din diferenţa de preţ pe energie. Sau, poate, ceva pe fonduri europene.”, a precizat consilierul Pătru. 

Unde mai trebuie becuri în comună i-au informat pe primar şi viceprimar colegii consilieri Bogdan George Sandu, care a solicitat rezolvarea acestei lipse la Bogdani, şi Ion Aldea, potrivit căruia o situaţie similară este întâlnită la Toma Rădulescu. Şi tot la Toma Rădulescu, dar şi la Godea, sunt necesare oglinzi, a precizat consilierul Aldea, informat de primarul Ion Pădureanu că, a doua zi, o adresă în acest sens urma să fie expediată Consiliului Judeţean. Şi la Valea Pătrăşcanilor ar fi bună o oglindă, a completat Constantin Dorcioman. În afară de cereri, viceprimarul Dorel Rumînescu a primit şi mulţumiri de la colegul Nelu Nicola pentru montarea de becuri la Malu. 

La Malu, probleme mai multe ca la alţii

Solicitările pentru satul Malu, care ar avea mai multe nevoi decât restul, după cum curg sesizările aleşilor, au cam monopolizat recenta reunire a Legislativului de la Godeni. Cea mai importantă, cauzată de iarna grea, cu temperaturi polare, într-o zonă care nu s-a mai confruntat de mult cu asemenea necazuri, a adus-o în atenţia Executivului consilierul Ion Aldea. Acesta l-a întrebat pe primar dacă se poate face ceva în ceea ce priveşte alimentarea cu apă a satului Malu, unde reţeaua a îngheţat, fenomen de care localnicii nu s-au mai izbit de cinci ani. Reacţia promptă a primarului Ion Pădureanu a constat în a-i informa pe consilieri că, la mijlocul săptămânii trecute, avea programată deplasarea unei echipe de lucrători ai Primăriei, ca să vadă ce este de făcut şi să şi rezolve. 

Acelaşi ales a fost interesat să ştie dacă este potabilă apa de la cele trei puţuri din satul Malu. „În Malu a ieşit cea mai bună apă.”, a răspuns viceprimarul Dorel Rumînescu, secondat de primarul Ion Pădureanu, care a anunţat că vor fi revăzute rezultatele probelor de apă luate de la toate fântânile. Ion Aldea a ridicat posibilitatea alocării unei finanţări în bugetul pe 2017, pentru a se împrejmui cele trei puţuri din satul Malu. „Jumătate din sat ia apă de acolo. Trebuie sleite şi împrejmuite cu plasă bordurată.”, a sugerat acesta. Altă propunere a acestuia viza Căminul Cultural Malu: „Poate prevedeţi în buget un boiler pentru apă caldă. Nu putem duce acolo un televizor de la cămin?” Din păcate pentru acesta şi cei interesaţi de îmbunătăţirea condiţiilor din local, cerinţa nu poate fi îndeplinită, atâta timp cât există un proiect aflat în faza de monitorizare. 

O ultimă cerinţă a lui Ion Aldea, purtătorul de cuvânt al locuitorilor din Malu, deşi n-a fost singurul la şedinţa de săptămâna trecută, căci au mai fost şi alţii care au pledat cauza acestui sat: „Dacă se prevăd bani pentru asfaltare, să prevedem şi pentru satul Malu, cei din Malu sunt şi ei oameni.” „Nu este prevedere – a precizat primarul – dar trebuie făcut şi centrul din satul Malu, cel puţin.”

La solicitarea lui Nelu Nicola de a fi informat ce mai este de făcut la căminul de la Malu, care este aproape gata, primarul a punctat ca fiind de rezolvat două sobe, scena şi zugrăveala în interior. Nelu Nicola, care a şi prezidat şedinţa de la finele lunii februarie, a pus pe agenda de lucru a autorităţilor locale şi alte sarcini: tăierea crengilor pe Calea Malului şi, în general, o ordine şi turnarea de piatră pe drumurile din satul Malu. 

A încheiat seria intervenţiilor despre această aşezare a localităţii, care nu stă grozav la capitolul infrastructură rutieră şi, după cele întâmplate în această iarnă, nici la sistemul de utilităţi, viceprimarul Dorel Rumînescu, interesat să ştie ce se va întâmpla cu partea de scenă veche de la Căminul Cultural din satul Malu. „Se va face o scară metalică, iar partea de scenă la care vă referiţi se va îmbrăca în lambriu.”, a conchis primarul Pădureanu. 

 

“Măcar în perioada în care omul coseşte sau adună prunele, să nu mai iasă pe câmp cu oile!”

Consilierul Ion Tănase a actualizat o temă abordată la precedentele discuţii ale administratorilor patrimoniului public: oierii care creează probleme şi prin simpla lor prezenţă, nu numai prin periculoasa practică a incendierii terenurilor, pentru eliminarea uscăturilor. Alesul a înnoit apelul către şeful administraţiei publice locale de a-i convoca la Primărie pe deţinătorii de turme, care îi împiedică pe localnici să întreprindă muncile specifice desprimăverării. „Vine primăvara şi oamenii vor începe să iasă la câmp, la curăţit, dar nu vor putea din cauza câinilor ciobanilor care pasc cu oile. Ar trebui chemaţi ciobanii.”, a reluat apelul lansat Executivului şi cu altă ocazie, când consilierii locali au făcut referire la focurile puse intenţionat de aceştia, deseori scăpate de sub control. 

„Reiau problema oilor, a intervenit în dialog Constantin Costea. Măcar în perioada în care omul coseşte sau adună prunele, să nu mai iasă pe câmp cu oile!” Apoi a întrebat care este situaţia cu izlazul Albele şi de ce nu închiriază ciobanii, ca să meargă acolo. Primarul Ion Pădureanu i-a furnizat un răspuns negativ, în sensul că administraţia locală nu poate închiria. „Greşeala este că o parte dintre cetăţeni au vândut terenul ciobanilor.”, este concluzia discuţiilor, care, probabil, vor „recidivia” pe acest subiect cu repetiţie în teren.           

Tot legat de chestiunea curăţeniei de primăvară, consilierul Bogdan Pătru a anunţat autorităţile locale că a luat legătura cu un cetăţean dispus să întocmească lista cu proprietarii de pe drumul Olteanu, cărora să li se pună în vedere tăierea vegetaţiei de pe marginea căii de acces. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!