În cele peste şapte luni trecute din noua legislatură dominată de PSD, aproape că n-a fost şedinţă de pe a cărei ordine de zi, muncită de secretarul Ghinea şi oamenii lui, Liviu Ţâroiu să nu retragă un punct, două, trei. Aşadar, Ghinea munceşte din răsputeri, după cum s-a plâns în lunile în care Consiliul a fost lipsit de secretar, şi din cauza superiorului indecis dacă să lase sau să scoată din dezbatere chestiunile sensibile, insuficient clarificate de Executiv, înainte de a cere votul Legislativului. Cum s-a întâmplat, la sfârşitul anului trecut, cu propunerea de reluare a procedurii de găsire a unui concesionar al fostei Pieţe Vişoi, prin scoaterea la licitaţie a imobilului cerut de patroni interesaţi să dezvolte în el o afacere de când a fost evacuat precedentul locatar. Se fac patru ani de când clădirea stă goală, timp în care putea produce bani frumoşi pentru bugetul local, nu numai din redevenţa percepută partenerului de contract al Primăriei, ci şi din taxele şi impozitele plătite de acesta pentru activitatea desfăşurată în incintă. Ultima întrunire a aleşilor din 2016 a debutat cu anunţul lui Liviu Ţâroiu, potrivit căruia retrage subiectul „Piaţa Vişoi”, deoarece, de la expedierea mapei cu materialele de şedinţă, până în ziua dezbaterii în plen, în răgaz de o săptămână, chiar mai puţin, au apărut noutăţi. Adică propuneri de completare/modificare a documentaţiei, pe care, susţine primarul, nu vrea să le ignore.
Pe motiv că dezvoltatorul, care a aşteptat scoaterea la licitaţie a fostei pieţe patru ani, mai poate aştepta o lună, discutarea şi aprobarea punctului de interes au fost contramandate. Ne-am fi aşteptat – la fel, şi cei care se uită cu jind la spaţiul generos – ca proiectul de hotărâre să fie reluat, cu adăugirile anunţate de primar ca pretext al amânării, în ianuarie, aşa cum rămăsese stabilit. O lună, în care echipa de lucru a mapelor de şedinţă a câştigat un coleg nou, n-a fost de ajuns pentru corectarea carenţelor documentaţiei iniţiale. Să zicem că au fost de vină liberele din decembrie-ianuarie şi pregătirea temelor din convocatorul primei întruniri a lui 2017. Dar şi de ordinea de zi a întâlnirii din ianuarie au zburat două puncte stufoase, lucrate în detrimentul “Pieţei Vişoi”, lăsate pentru altă dată.
Deschidere de şedinţă copy paste a celei ţinute cu o lună înainte: se retrag cele două regulamente privind acordarea locuinţelor ANL şi a celorlalte locuinţe ale Primăriei pe seama cărora încasează chirii. Motivul, identic celui servit anterior: nevoia completării unor lipsuri majore. Şi din belşug, după cum s-a exprimat primarul, care a primit de la consilieri „foarte-foarte multe observaţii”, drept pentru care a cerut un „time-out”, fiind prea multe de corectat. Atunci, e grav dacă se intenţiona aprobarea unor regulamente atât de superficiale.
Liviu Ţâroiu renunţă nu numai la hotărârile aflate în stadiul de proiect, în privinţa cărora primeşte reproşuri că n-ar fi „beton”. Ordinea de zi s-a subţiat de fiecare dată când a simţit că majoritatea de două treimi, de care avea nevoie pentru a-şi trece iniţiativele, era ca pe nisipuri mişcătoare. Astfel, tot ce poate face astăzi este lăsat pe mâine, de unde sentimentul bătutului pasului pe loc, când restanţele lunii precedente anulează proiecte noi. Ca să fim corecţi, contribuie la plimbatul hotărârilor dintr-o lună într-alta şi consilierii opoziţiei, cărora, ca să aibă linişte, Ţâroiu le face pe plac, deşi inadvertenţele pot fi rezolvate la comisii, pentru eficientizarea manierei de lucru şi a votului, până la urmă. Dar cum majoritatea aleşilor provin din sistemul bugetar, unde tragerea de timp nu afectează mărimea chenzinei, cu aceleaşi apucături vin şi în Consiliu.
Normal că deranjează când îi auzi „să retragem, să amânăm, să mai discutăm” şi mai iau şi bani pentru asta, dar n-avem voie să ne plângem, atâta timp când nu se ridică alţii mai breji dintre noi, ca să terminăm odată pentru totdeauna cu alesul local de profesie. Constantin Staicu – se vede că este nou în administraţie – a avut ideea de a li se da şansa cetăţenilor, care ţin în cârcă acest colos care este Primăria, să spună ce-i nemulţumeşte. Înaintea lui, Constantin Ivan s-a gândit la un sistem de formulare, pe care contribuabilii ieşiţi de la un birou sau altul să scrie ce doresc, de bine ori de rău, despre funcţionarii la care au avut treabă. Iar rezultatul acestei sondări a câmpulungenilor să stea la baza îndreptării a ceea ce nu merge cum trebuie în Primărie.
Staicu a pledat pentru înfiinţarea unui „telefon al cetăţeanului”, unde omul care sună să fie ascultat şi ajutat. Păi ce, nu sunt destule telefoane în Primărie?! Cam aşa a sunat replica mai-marelui Executivului la sugestia lui Staicu, intuind migrenele pe care le va provoca nefericitului însărcinat cu preluarea apelurilor la un „telefon al cetăţeanului” locuitor al Câmpulungului, o localitate în care mai multe n-avem decât avem. Avem telefon la poartă!, a scurtat conversaţia primarul, care are pe cap asfaltările lui 2017 şi câte altele! Iar la poartă, adică la telefonul din holul Primăriei, răspunde persoana însărcinată cu supravegherea parterului, a intrării principale în instituţie şi în birourile înşirate de-o parte şi de alta a scărilor.
Ce poate să-i comunice omul de la pază celui care cere o informaţie despre stresul începutului de an, taxa la gunoi? Foarte mulţi cetăţeni sună la redacţie şi ne solicită informaţii pe acest subiect, de parcă noi am dat hotărârea deranjantă pentru populaţia pusă iar pe drumuri, pentru noile formalităţi, sau de parcă la noi se încasează taxa. Sună la ziar, pentru că la Primărie bănuim că nu sunt ajutaţi. De aceea era necesară o conferinţă de presă pe acest subiect, ţinută de funcţionarii care coordonează noul domeniu, sustraşi de la îndatorirea de bun simţ cu un comunicat zgârcit în explicaţii.