-0.4 C
Campulung Muscel
04/11/2024

Primăria face “cumpărături” (online) fără buget

Ne-am fi dorit să ne informăm cititorii în privinţa conţinutului listei de cumpărături a primarului Liviu Ţâroiu, pentru municipiu, în 2017, dar nici noul edil, din păcate, nu stă grozav la capitolul transparenţă, deşi un progres timid faţă de precedentul se cunoaşte. Adică tot mai scoate din catastife un document solicitat, mai face o informare ca să scape de gura presei ori a consilierilor, lăsând o subtilă impresie că ţine cont şi de părerea altuia. Însă mai are enorm de lucrat la acest capitol, la care, culmea, stau mai bine omologi de-ai săi de la rural. Ne vine greu să credem că municipalitatea n-are o strategie şi un program de achiziţii publice pentru anul în care tocmai am intrat, aşa cum posedă şi prezintă public vecinul Boncoi, de pildă, ca tot plătitorul de taxe şi impozite să-l aprobe sau, dimpotrivă, să-l conteste. Ca o paranteză, avem câţiva primari musceleni care chiar nu-l ţin de pomană pe angajatul plătit să asigure un avizier în mediul virtual, fie că este un site al Primăriei, fie o pagină pe reţeaua de socializare unde găseşti şi ce nu gândeşti. Cine s-ar fi gândit că sfântul nostru, al muscelenilor, Ioanichie, are cont pe Facebook şi socializează cu credincioşii, cărora le oferă poveţe şi pilde religioase?! Iau în serios păstrarea unei legături cu săteanul cu ochii în telefon şi la coada vacii primarii de la Godeni, Valea Mare, Vlădeşti şi se căznesc să-i prindă din urmă noii colegi de la Cetăţeni şi Schitu Goleşti. În rest, prăpăd! Au site-uri învechite, neactualizate cu anii, noroc că nu se schimbă niciodată primarii, căci cine ştie ce “relicve” găseam ca fiind active în funcţii de mult părăsite! Nu tu declaraţii de avere, aşa cum obligă legea, nu tu activitatea Primăriei, a Consiliului, informaţii utile contribuabililor, dările la buget, bugetul, autorizaţiile de construire, obiectivele turistice şi economice, personalităţile din trecut şi din prezent şi ce trebuie să mai conţină o sursă care se doreşte, într-adevăr, de documentare şi de promovare a localităţii. 

Din acest punct de vedere, majoritatea primarilor musceleni sunt praf şi pulbere! Total dezinteresaţi, în ciuda făţărniciei cu care îi dau înainte în chestiunea „promovării turistice”, pentru a pune mâna pe banii europenilor. Singurul primar în faţa căruia chiar este de scos pălăria este militarul din fruntea Godeniului, Ion Pădureanu, unde sarcina menţinerii unui site al Primăriei bogat şi actualizat într-o manieră mulţumitoare este executată ca la armată. În rest, dezamăgitor, afirmaţie valabilă şi pentru municipiu, unde speram că, după ce am relatat exemplul pozitiv de la Valea Mare, li se va prezenta şi câmpulungenilor programul de achiziţii, pe care Liviu Ţâroiu sigur îl are în birou.

„Cumpărăturile” făcute de Primăria Câmpulung n-au luat pauză, chit că autorităţile nu dispun momentan de un buget, pe care să înceapă să-l consume. Şi s-au făcut până aproape de sfârşitul anului 2016. De pildă, pe 28 decembrie, o firmă din Arad, Ogaus Technology, a prins contractul de elaborare a Planului de Acţiune pentru Energie Durabilă, la preţul de 240 de milioane de lei vechi. La aceeaşi dată, firma piteşteană Andralex Project Company a fost câştigătoarea unui contract de 170 de milioane de lei vechi, în contul cărora va oferi servicii de elaborare a Strategiei de Dezvoltare Locală a municipiului Câmpulung. 

28 decembrie a fost o zi favorabilă din acest punct de vedere, fiind atribuite alte trei contracte, ce-i drept, de valori reduse, pentru „mărunţişuri” trebuincioase Primăriei. Înainte de Crăciun, primarul i-a dotat pe subalterni cu consumabile procurate de la firmele All in Top Audio şi G.I.G. Însă cea mai consistentă achiziţie a finalului de an rămâne Dacia Duster Laureate 1.5 109 E6 4X4, care a costat bugetul public 671 milioane de lei vechi. Să nu uităm documentaţiile necesare lucrărilor de reabilitare a celor două poduri (de pe General Teodorescu şi Şoseaua Naţională), ambele contracte fiind câştigate, pe 21 decembrie, de o firmă din Bucureşti, Mida Expert Proiect, cu preţul de 1,2 miliarde de lei vechi, primul, 414 milioane de lei vechi, al doilea.       

După Anul Nou, primarul nostru a continuat achiziţiile, de data aceasta, de servicii de asigurare obligatorie RCA pentru două autoturisme Dacia Logan, pentru care va scoate din buzunarul public 9,8 milioane de lei vechi, preţul contractului atribuit pe 10 ianuarie brokerului de asigurare bucureştean Energo Broker.           

Iar, în prezent, sunt în derulare procedurile pentru contractarea unor servicii, toate cinci iniţiate pe 18 ianuarie, cu dată limită 25 ianuarie. Pentru  patru dintre ele – o revizie auto, plus lucrări de înlocuire a unor piese şi componente auto – s-au primit oferte de la Iatsa Dacia Câmpulung. Acelaşi ofertant s-a înscris anul trecut ca să vândă Primăriei Duster-ul, însă, într-un final, maşina a fost livrată de Renault Commercial Roumanie.     

Tot în derulare este şi procedura de atribuire a serviciului de reîncărcare a cartuşelor toner pentru imprimantele aflate în dotarea Primăriei, contractul stârnind interesul firmei locale Dabix Top Servicii, patronată de soţii Oprescu, cei care asigură filmările cu drona şi fotografiile de Zilele Municipiului, pe lângă alte evenimente. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!