Una dintre investiţiile care vor figura pe lista anului 2017, după aprobarea bugetului local, formalitate care se va produce cu întârziere, din cauza alegerilor parlamentare, o vor constitui, aşa cum am informat în ediţia trecută, două poduri a căror reabilitare va costa aproximativ 43,5 miliarde de lei vechi. Valoarea totală a lucrărilor la podul situat pe Şoseaua Naţională (DN 73, KM 45+030) a fost estimată de proiectant la 1.453.880 lei, inclusiv TVA, iar durata de desfăşurare, la 6 luni. Iar podul situat pe strada General Teodorescu va costa 2.903.480 lei şi va fi realizat într-un interval apreciat la 8 luni. La final de 2016, s-a pregătit „terenul”, în sensul că a fost aprobată documentaţia premergătoare intervenţiilor propriu zise, o noutate în materie de lucrări de infrastructură iniţiate de administraţia publică locală în ultimul sfert de veac. Singura obiecţie ridicată la şedinţa din 28 decembrie 2016, când au fost aprobaţi indicatorii acestor investiţii, a privit durata lor, care, potrivit consilierului local Constantin Ivan, este exagerată. Adică ambele lucrări pot fi executate, în opinia acestuia, în termene mult mai scurte.
“Trei luni pentru primul şi patru luni pentru al doilea sunt suficiente pentru execuţie”
Ce i-au sărit în ochi colegului de partid al lui Liviu Ţâroiu, după parcurgerea materialului supus aprobării Legislativului, în ultima şedinţă din an, au fost termenele acordate viitorilor constructori, produşi de licitaţiile care urmează să aibă loc, de şase, respectiv opt luni, în decursul cărora să îmbunătăţească starea celor două poduri. „Pentru o lucrare de acest tip, cred că este destul de exagerat termenul de execuţie, de şase-opt luni. Nu cred, ci sigur, mai ales că am asociat şi alte lucrări complementare similare. Trei luni pentru primul şi patru luni pentru al doilea sunt suficiente pentru execuţie.”, consideră Constantin Ivan, cu precizarea că durata depinde de maniera în care se vor organiza cei care vor câştiga licitaţia. Şi de vreme, a completat primarul Liviu Ţâroiu, potrivit căruia termenul mai larg, stabilit de proiectant, a urmărit eliminarea oricăror probleme. Inclusiv eventuale întreruperi ale lucrului de condiţiile meteorologice. Ivan, însă, a rămas la părerea sa, că „şase-opt luni este un termen prea mare pentru o lucrare de acest tip. Noi obligăm executantul să se încadreze cu tehnologiile pe care le are. Termenul proiectantului este mult mai larg, dar asta nu înseamnă că nu putem să punem o condiţie restrictivă.” Asta pentru că, dacă un constructor ştie că i se permite să ţină echipele pe loc şase luni, n-are de ce să se grăbească să încheie mai devreme. Plus că, graţie generozităţii perioadei în care se poate „lăfăi”, există riscul de a încărca nota de plată, aşa cum le este obiceiul firmelor constructoare, ca să justifice menţinerea şantierului. Liviu Ţâroiu a contrazis practica umflării preţului pentru întârzieri de timp, ci doar pentru lucrări neprevăzute, şi chiar le-a recomandat colegilor să consulte contractele Primăriei, ca să se convingă că nu s-a plătit suplimentar pentru ceea ce s-a lucrat peste termenul convenit între părţi. Dar, pentru liniştea tuturor, a asigurat primarul, în contractul încheiat cu societăţile care vor reabilita podurile, va fi precizată o durată de lucru acceptată ca rezonabilă. Deşi dacă aruncă o privire în ograda celor care au prestat pe DN 73, la cât a durat construcţia unui pod, colegii săi n-ar avea de ce să facă mare caz pentru cele şase-opt luni oferite de proiectant. Lucrarea nu se face cu închiderea totală a podurilor, ci cu schimbarea de benzi.