15.7 C
Campulung Muscel
13/10/2024

Elena Nicoleta Lădaru, noul farmacist Şef la Spital

S-a stabilit cine va fi farmacist şef la Farmacia cu circuit închis a Spitalului Municipal Câmpulung. Procedura de selecţie a dosarelor pentru ocuparea acestui post scos la concurs de Spital a debutat pe 16 noiembrie, cu preselecţia dosarelor celor trei doritori, dintre care unul s-a retras. După verificarea îndeplinirii condiţiilor de participare la examen, au fost admise dosarele Elenei Nicoleta Lădaru, dar şi Claudiei Oancea, cu menţiunea ca ultima să-şi completeze documentaţia cu adeverinţa care să-i ateste experienţa profesională de minim doi ani în funcţia de farmacist şef. Prin procesul verbal din 24 noiembrie 2014, comisia de selecţie a dosarelor a constatat că Claudia Oancea nu a adus documentul solicitat şi dosarul de participare la concurs i-a fost respins. 

Astfel, a rămas în cursă doar Elena Nicoleta Lădaru, farmacist primar, care a fost declarată admisă, cu 237,02 puncte, pe 14 decembrie 2016, de către comisia de concurs. Au ajuns la final alte două concursuri, pentru ocuparea posturilor vacante de bucătar şi muncitor necalificat, ambele în cadrul Blocului Alimentar: Florina Ferigeanu, cu 67,45 puncte, a luat concursul de bucătar, iar Ionela Cristina Jinga, cu 61,7 puncte, pe cel de muncitor necalificat la bucătăria instituţiei. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!