11.8 C
Campulung Muscel
27/03/2025

Locuitorii de pe strada Gruiului, deranjaţi de iureşul maşinilor, cer să se instaleze limitatoare de viteză

Redacţia noastră a primit o sesizare din partea locuitorilor de pe strada Gruiului, care solicită montarea de limitatoare de viteză pe strada Gruiului, porţiunea cuprinsă între intersecţiile cu strada Petre Zamfirescu şi Richard. Aceştia trag un semnal de alarmă privind pericolele la care sunt expuşi zilnic din cauza vitezei excesive a unor şoferi şi, aparent, a curselor ilegale de maşini organizate noaptea.

Potrivit locuitorilor, strada Gruiului a devenit un loc preferat pentru şoferii care circulă cu viteză ameţitoare, în special, seara târziu. Aceştia au menţionat că unii şoferi consideră această porţiune de drum drept o pistă de încercări. „Spre orele târzii, pe drumul nostru circulă automobile cu motoare puternice și mulți cai putere, ai căror șoferi, probabil, consideră că acel drum este o pistă de încercări și pot rula cu viteze de peste 100 km/h. De asemenea, acolo se organizează uneori curse ilegale de mașini, noaptea, când probabil părăsesc pub-urile din oraș și, astfel, își continuă distracţia prin menținerea adrenalinei la cote înalte.”, ne-au transmis locuitorii.

Potrivit cetăţenilor, aceştia au sesizat pericolul încă din anul 2023, folosind aplicaţia E-Muscel: „Evident că și noi, ceilalți, am sesizat Primăriei pericolul la care suntem expuși (încă din anul 2023), folosind aplicația E-Muscel, dar am primit răspunsuri de genul: „Cazul semnalat de către dvs. a fost soluționat.” Dar care a fost soluția? Nu s-a schimbat absolut nimic. Poate doar numărul celor care au observat că acolo este o porțiune de drum perfectă pentru testarea vitezei mașinilor puternice și nu numai.”, au punctat oamenii.

Aceştia mai precizează că astfel de dispozitive de reducere a vitezei sunt montate pe o parte a străzii: „Precizez că sunt montate astfel de dispozitive DOAR în prima parte a acestei străzi, de parcă dincolo de stația meteo (în direcţia Bughea de Jos) locuitorii nu mai reprezintă un interes pentru autorităţile locale (coincidenţă fiind şi importanţa în societatea locală a celor care locuiesc în partea unde s-au montat dispozitivele).”

Locuitorii cer administraţiei locale să ia măsuri cât mai rapid şi se întreabă „de ce poate fi atât de complicat să aprobi în Consiliul Local (mai ales acum, când există deja majoritate) achiziţia acelor delimitatoare de viteză care să prevină circularea cu viteze ameţitoare şi astfel să protejeze locuitorii străzii menţionate de pericolul accidentării ce poate avea urmări tragice? Nu cred că este nevoie să aşteptăm o tragedie pentru a înţelege necesitatea de a lua măsuri în vederea întreruperii circulaţiei cu viteză, în zona în care Poliţia cu greu îşi face simţită prezenţa.”

Locuitorii fac, aşadar, un apel către administraţia locală, cerând montarea urgentă a limitatoarelor de viteză pe segmentul de drum unde pericolul este cel mai mare şi creşterea prezenţei Poliţiei Rutiere în zonă, mai ales noaptea, pentru a descuraja cursele ilegale şi viteza excesivă.

Robert Adrian ȘTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!