Pe 24 noiembrie, a avut loc la Bucureşti lansarea programului de guvernare al Partidului Naţional Liberal în domeniul Sănătăţii, eveniment deschis de Cristian Buşoi, prim-vicepreşedinte PNL. Au participat specialişti liberali din domeniul medical, precum Eugen Nicolaescu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci a Camerei Deputaţilor, academicianul Leon Dănăilă, medic specialist neurochirurg, Ioan Sîrbu, profesor universitar la Facultatea de Medicină Dentară, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Dr. Carol Davila”, Cristian Streinu, profesor universitar Chirurgie Cardiacă, Universitatea Medicală din Graz, Austria, dar şi o serie de reprezentanţi din ţară şi străinătate ai firmelor de distribuţie de medicamente şi aparatură medicală. În cadrul evenimentului a fost susţinută şi o videoconferinţă cu cadre medicale din Diaspora, în urma căreia s-au dezbătut soluţiile pentru ca medicii să nu mai fie tentaţi să plece peste graniţe.
„Să redăm demnitatea medicilor de familie!”
Candidatul PNL Argeş pentru Camera Deputaţilor, medicul Ioan Sîrbu, a prezentat concret măsurile pe care le va lua pentru a veni în ajutorul doctorilor şi pacienţilor argeşeni. „În primul rând, trebuie redată demnitatea medicilor de familie, pentru că au fost deprofesionalizaţi, ceea ce este grav pentru sistem şi pentru populaţie. Din acest motiv, susţin instruirea lor de către stat şi trebuie să li se permită să-şi facă meseria de bază, să nu mai fie nevoit pacientul să meargă în oraşe, unde aglomerează spitalele, pentru situaţii care pot fi rezolvate local. Conform CNSAS, 25% din pacienţii internaţi în spitalele din oraşe reprezintă cazuri în afara justificării spitalizării, pentru că, pe baza trimiterii de la medicul de familie, spitalul răspunde de starea pacientului şi îl ţine sub observaţie. În mod real, nu ar trebui să se ajungă aici.”, a declarat Ioan Sîrbu, în cadrul întâlnirii.
Ochelari şi proteze gratuite pentru argeşenii defavorizaţi
Soluţiile au venit cu uşurinţă pentru liberalul Ioan Sîrbu, odată cu identificarea problemelor reale ale pacienţilor şi medicilor argeşeni: „Mergând prin comune şi discutând cu oamenii, am văzut, în mare parte, cetăţeni umiliţi, trişti, sărăciţi de către PSD. Am găsit imediat o soluţie pentru a le oferi accesul la sănătate: este vorba de instituirea spitalelor mobile, prin care argeşenii să-şi poată controla starea de sănătate şi să beneficieze gratuit de servicii indispensabile”. Proiectul doctorului Sîrbu va fi aplicat, în primul rând, în Argeş, cu extindere ulterioară în toată ţara. Autospecialele vor fi echipate cu electrocardiograf (EKG), biometru pentru măsurători necesare în stabilirea dioptriilor pacienţilor, cât a implantului artificial folosit în operaţiile de cataractă, instrumentar medical necesar verificării danturii, glucometre, tensiometru, etc. „Peste 10% din populaţie suferă de diabet, aşa că vreau să vin în întâmpinarea unor urmări grave. De asemenea, proiectul meu prevede proteze gratuite pentru pacienţii edentaţi total, cu care să se poată hrăni şi să arate a oameni. Tot în programul nostru oferim examen oftalmologic şi ochelari persoanelor defavorizate, ca să vadă lumea aşa cum este ea, nu cum le spune la ureche PSD, după ce îi sărăceşte şi îi minte. Nu în ultimul rând, mă gândesc la copiii din mediul rural, abandonaţi de stat, care nu au nici măcar un cabinet stomatologic în comună, dar nici educaţie sanitară în şcoală.”, a explicat medicul Sîrbu. Proiectul a fost extrem de bine primit de liberali şi a obţinut susţinerea cadrelor medicale prezente.